Traian Ungureanu

Morala fără de morală a cazului Warmbier e cu atît mai nenorocită cu cît scapă unui număr enorm de oameni liberi și capabili. Gravitatea acestei tragedii crește prin ignoranță și neînțelegere. Pentru foarte mulți americani și cetățeni ai statelor occidentale, moartea lui Warmbier e ceva urît și atît. Prea puțină lume înțelege că are în față o rătăcire diabolică a minții omenești. Lumea din care a plecat Warmbier nu crede, pur și simplu, că așa ceva există, așa cum nici un om instruit în aritmetica elementară nu crede că 1+1=0.

Așa e, unu plus unu nu fac zero dar asta nu înseamnă că e exclus ca unu plus unu să facă zero. Există artimetică și există tot ce se întîmplă în afara aritmeticii, a legii și a orînduirilor libere în care s-au născut atîția oameni. De ce există așa ceva? În primul rînd, pentru că nu poate fi interzis. Răul, așa cum îl cunoaștem sub semnătura lui Hitler, Stalin, Mao sau a nord- coreenilor, nu are nevoie de aprobarea lumii din afară pentru a se naște și dănțui. Orice faptă abominabilă e posibilă dar multă lume nu înțelege așa ceva pentru că nu înțelege natura umană sau pentru că a ajuns, greșit, la concluzia că natura umană e totuna cu munca și norocul celor ce trăiesc în libertate. Concursul e deschis: crede cineva că regimul nor-coreean ar putea să ucidă milioane de sud-coreeni și nord-coreeni dacă vrea asta? Cine crede că așa ceva nu se face sau că e, pur și simplu, imposibil face o mare greșeală pe care s-ar putea să o plătească într-o (foarte rea) zi. Incapacitatea societăților libere de a privi și înțelege prin fereastra deschisă de o tragedie de tip Warmbier explică multe și pregătește și mai mult viitor rău. În fond, americanii s-au întîlnit cu o anti-civilizație extraterestră și experiența a trecut fără să schimbe prea multe gînduri și păreri. Și, din acest motiv, lecția nu va înțeleasă pînă în momentele în care o tragedie ca moartea lui Warmbier se multipilică înfricoșător și devine genocid. Abia atunci, adică prea tîrziu, lumea începe să înțeleagă că răul există și că nimeni nu îl poate nesocoti sau declara stins și imposibil.

De regulă, lucrurile urîte sînt doar urîte. Adică aruncă spre noi ceva deformat sau greșit și atît. Urîtul e urît prin el însuși, fără nimic în plus sau în minus. E, întrucîtva, comfortabil. Ce e urît trece și lasă în urmă aceeași lume. Dar asta numai în afara istoriei. Cînd apare în istorie, urîtul, sau răul cum i se spune cu un termen mult mai profund, e o combinație uluitoare și înfricoșătoare în care se adună trăsături de caracter otrăvit și înflorituri ale bestialității, totul învelit într-un strat ajutător de prostie și iluzie la marginea nebuniei. Cine vrea să înțeleagă diferența n-are neapărat nevoie de exemple mari, cu popoare rătăcite și războaie cumplite. E suficient un exemplu mic. Adică un destin și un regim.

E vorba de Otto Warmbier, un student de 22 de ani din Statele Unite și de regimul comunist din Coreea de Nord, o sălbăticie organizată care va împlini curînd 70 de ani. Studentul american a plecat în Coreea de Nord. Adică a devenit unul din clienții naivi pînă la nechibzuință ai agențiilor de turism care văd și vînd exotism acolo unde e iadul. Warmbier a intrat oficial în Coreea de Nord și a fost arestat acum aproape doi ani. Acuzația: comportament ostil și sabotaj. Se pare că tot ce a făcut acuzatul e că a dezlipit un afiș de propagandă comunistă de pe perete. Poate pentru că nu voia propagandă în camera de hotel, poate pentru că și-a dorit un suvenir. A urmat procedura comunistă clasică. Un proces grotesc, înfierarea acuzatului și, la sfîrșitul mascaradei, o sentință de 15 ani într-un lagăr de muncă forțată. Ce s-a întîmplat mai departe nu se știe și nu se va ști, poate, niciodată. Acum cîteva zile, după 17 luni de detenție, Warmbier a fost livrat autorităților americane în comă. Fără explicații. Warmbier a fost adus acasă și a murit după cîteva zile. Leziunile pe creier erau mult prea grave și medicii nu au mai putut face nimic. Regimul comunist nord-coreean a dat afară cadavrul în devenire și apoi a închis ușa.

Cazul lui Warmbier e o tragedie plesnind de răutate vicioasă. Un om a fost înghițit de regimul comunist așa cum e înghițit un pește de o balenă și apoi a fost scuipat afară, numai schelet. Nimeni nu mai poate face nimic. Nu există recurs, informații și răspundere. Există doar un rău inflexibil și pustiitor, într-o parte a lumii care a fost complet preluată de fanatism. Comportamentul comuniștilor nord-coreeni nu e doar dogmatic. E anti-uman. La ambele capete. O dată la capătul dinspre victimă, un tînăr ales la întîmplare din masa de naivi care cred că vizitează un tărîm încă omenesc. Și la capătul dinspre regimul comunist, el însuși degradat și bestial pînă la ieșirea completă din datele minime ale umanității. Singura moștenirea a acestei tragedii abjecte și absurde poate fi prinsă în cîteva cuvinte: da, răul există, iar răul absolut e viu.