Traian Ungureanu

Entuziasmul anilor trecuți a început să se stingă. Lideri UE și politicieni de vîrf din statele Europei de vest au abandonat retorica inițială. Declarațiile de bunevenit și felcitările reciproce pentru exemplul european de virtute s-au stins sau au fost lăsate să se odihnească. Numai presa și organizațiile umanitare își mențin discursul inițial, deși, mai degrabă, ca ambiție și teamă de dezicere. Cum poți da înapoi, după ce ai pus tot pe cartea refugiaților și i-ai blestemat în fel și chip pe cei care te-au contrazis? Dar cotitura e clară. Nimeni nu se mai împăunează cu vocația europeană de gazdă și salvatoare universală.

Asta nu înseamnă că liderii UE au trecut la discursul contrar și că își pun probleme serioase. Înseamnă că, în declarațiile publice, liderii UE continuă să își susțină cauza, dar mai discret și că, în practică și pe ascuns, încearcă să cîrpească lucrurile. Așa, de pildă, Donald Tusk, Președintele Consiliului European, vorbește mai nou de o masă de migranți economici care intră ilegal în Europa. Ceva mai discret, UE a decis să reducă numărul de vize de intrare pentru cetățenii statelor care refuză să își ia migranții înapoi (primii clienți sînt Nigeria și Bangladesh).

Cancelarul german Angela Merkel, cu siguranță liderul asociat automat cu admiterea în masă a migranților, a revenit la idei mai aspre și crede acum că acordurile comerciale ale UE cu statele africane trebuie restrînse, acolo unde cooperarea pe teme de migrație nu merge bine. Mai mult, chiar figurile denunțate pentru rasism și lipsă de umanism au fost trecute în alt regim. Guvernul australian a fost denunțat sever pentru politica strictă de control a migrației. Între timp, lucrurile s-au schimbat și UE a trecut, în secret, la consultări cu foștii monștrii australieni de la care încearcă să afle cum se poate controla eficient migrația. Viktor Orban, Primul Ministru maghiar care a fost demonizat într-un glas după ce a închis granițele, nu mai e pomenit în calitate de tartor. Dimpotrivă, Austria, Slovenia și alte cîteva țări vecine au consultări periodice cu Ungaria și se coordonează pentru a închide căile de acces ale migranților - cu sau fără voia și aprobarea UE. Ministrul german al Imigrației și Integrării a ajuns, recent, la concluzia că ideea după care migranții satisfac nevoia de brațe de muncă a pieței germane nu e întemeiată. Ministrul german a ajuns să susțină ce n-ar fi îndrăznit acum mai puțin de un an și spune că o mare parte a migranților vor rămîne în șomaj sau vor trăi din asistență socială pentru multă vreme de acum încolo.

Evident, toate aceste reveniri pe jumătate rostite sau ascunse nu sînt un program de acțiune sau o răsturnare de atitudine promițătoare. În fond, nici nu e de crezut că un sistem și un grup de lideri care au prezidat cu atîta convingere asupra fenomenului și care au refuzat să asculte orice contra-argument pot face ceva împotriva propriilor convingeri și idei. Adevărat, aceiași lideri, nu mai pot ignora situația de facto și presiunile care urcă de jos în sus, dinspre societățile occidentale aflate în stare de șoc.

Terorismul, problemele de criminalitate urbană, situația tot mai gravă a sistemelor de asistență socială, ciocnirea de valori, ghettoizarea marilor orașe occidentale și atîtea alte forme de criză ale vieții cotidiene occidentale dau o realitate necontrolabilă sau în curînd necontrolabilă. Fața Europei se schimbă și nu pentru că așa au cerut-o sau au vrut-o societățile europene. Rezultatul e un fiasco, un eșec masiv al liderilor aleși sau numiți să administreze viața și viitorul Europei. Toată lumea înțelege că istoria nu mai poate fi dată înapoi și nimeni nu are cum să știe încotro merge viitorul.

Ce e Europa? Europa e ce e aici, la noi acasă și prin vecini - va răspunde multă lume urmînd bunul simț și obișnuința. Alții, convinși de informațiile și de politica ultimilor 20-25 de ani, vor spune că Europa e Uniunea Europeană. În ambele cazuri, răspunsurile nu mai au legătură cu realitatea.

Europa nu mai e nici casa pe care atîta lume credea că o cunoaște bine și nici Uniunea în care alții vedeau o formă de guvernare sigură și competentă. Europa își pierde înțelesul cu rapiditate, pentru că a devenit casa oricui își dorește altă casă și pentru că e condusă de instituții pentru care e indiferent ce e Europa.

Așa cum se întîmplă în aproape fiecare săptămînă, 10.000 de migranți au intrat în Europa prin sudul Italiei. De fapt, nimeni nu mai poate ține socoteala. De cîțiva ani buni, toată lumea lucrează cu ordine de mărime: mii, zeci de mii, sute de mii, milioane. O estimare între atîtea ale estimări spune că, din 2014 încoace, numărul total al migranților intrați în Europa ar fi depășit două milioane. Se poate. Un singur lucru e cu adevărat cert: în Europa intră, practic, oricine vrea. Am trecut de ora impresiilor și a surprizei. Ce era val sau influx s-a transformat într-o mișcare permanentă. Africani și asiatici, din Nigeria pînă în Pakistan, pornesc spre Europa, pătrund fără nici o problemă în Italia, Spania sau Grecia și urcă de acolo spre Germania, Olanda, Austria, Franța și statele scandinave. Migranții apare la granițe care nu mai există demult sau sînt, chiar, preluați din apele Mediteranei și transportați spre țărmul european, de nave ale organizațiilor umanitare. Autoritățile locale din sudul Italiei sînt complet depășite și exasperate. Primarii, prefecții și șefii poliției locale din Sicilia acuză numeroase organizații care aduc migranți că fac, practic, un serviciu de taxi, cu plecare din Africa de Nord și sosirea în Europa, pe coastele Siciliei. Sudul Europei mai are doar un înțeles geografic. Ideea de frontieră și limită teritorială europeană a dispărut și nimic nu sugerează că lucrurile s-ar putea schimba vreodată.

Europa absoarbe tot și orice. Acum cîțiva ani, cînd încă se mai vorbea de refugiați, procesul părea controlabil. Războiul din Siria era, totuși, un conflict și o cauză localizabilă. Schema era, încă, logică și controlabilă: un conflict produce refugiați pe care Europa îi va găzdui pînă la încetarea violenței. Astăzi, asemenea termeni și argumente au dispărut și, oricum, ar face o figură ridicolă în fața unui fenomen colosal care nu mai are nimic regional sau temporar. Lumea se mută, pur și simplu, în Europa. Nimeni nu mai vorbește de refugiați. Termenul oficial și neoficial e migranți.

Cauza fenomenului nu mai e neapărat clară. Se vorbește de conflicte, dar și de sărăcie, de climă, dar și de injustiție. În genere, orice dereglare reală sau ipotetică poate fi o cauză legitimă și, pînă la urmă, motivele încep să conteze tot mai puțin. Mișcarea și-a devenit suficientă. Noua atitudine standard spune că, practic, oricine apare în Europa are, cu siguranță, un motiv credibil care nu mai trebuie cercetat sau pus la îndoială. Europa a încetat să își mai aibă de grijă. În fond, odată cu implantarea unor populații și țări întregi, pe teritoriu european, acea unitate pe care o numim ,în continuare, Europa nu mai are un înțeles clar. Umanitarismul și toleranța sînt citate, mai departe, mecanic, dar își găsesc anevoie justificarea: cum poate fi moral cineva care decide sau se trezește că declară orice act de caritate admisibil și restul neimportant?

Transformarea Europei a trecut de tot ce poate fi inteligibil. Dimensiunile colosale ale acestei mutații nu mai pot fi ignorate. Pînă și garanții și promotorii inițiali ai deschiderii europene fără condiții dau semne că au început să înțeleagă ce au declanșat. Nu neapărat cu regret și, în orice caz, fără soluții propriu-zise.