Traian Ungureanu

Ce e Europa? Europa e ce e aici, la noi acasă și prin vecini - va răspunde multă lume urmînd bunul simț și obișnuința. Alții, convinși de informațiile și de politica ultimilor 20-25 de ani, vor spune că Europa e Uniunea Europeană. În ambele cazuri, răspunsurile nu mai au legătură cu realitatea.

Europa nu mai e nici casa pe care atîta lume credea că o cunoaște bine și nici Uniunea în care alții vedeau o formă de guvernare sigură și competentă. Europa își pierde înțelesul cu rapiditate, pentru că a devenit casa oricui își dorește altă casă și pentru că e condusă de instituții pentru care e indiferent ce e Europa.

Așa cum se întîmplă în aproape fiecare săptămînă, 10.000 de migranți au intrat în Europa prin sudul Italiei. De fapt, nimeni nu mai poate ține socoteala. De cîțiva ani buni, toată lumea lucrează cu ordine de mărime: mii, zeci de mii, sute de mii, milioane. O estimare între atîtea ale estimări spune că, din 2014 încoace, numărul total al migranților intrați în Europa ar fi depășit două milioane. Se poate. Un singur lucru e cu adevărat cert: în Europa intră, practic, oricine vrea. Am trecut de ora impresiilor și a surprizei. Ce era val sau influx s-a transformat într-o mișcare permanentă. Africani și asiatici, din Nigeria pînă în Pakistan, pornesc spre Europa, pătrund fără nici o problemă în Italia, Spania sau Grecia și urcă de acolo spre Germania, Olanda, Austria, Franța și statele scandinave. Migranții apare la granițe care nu mai există demult sau sînt, chiar, preluați din apele Mediteranei și transportați spre țărmul european, de nave ale organizațiilor umanitare. Autoritățile locale din sudul Italiei sînt complet depășite și exasperate. Primarii, prefecții și șefii poliției locale din Sicilia acuză numeroase organizații care aduc migranți că fac, practic, un serviciu de taxi, cu plecare din Africa de Nord și sosirea în Europa, pe coastele Siciliei. Sudul Europei mai are doar un înțeles geografic. Ideea de frontieră și limită teritorială europeană a dispărut și nimic nu sugerează că lucrurile s-ar putea schimba vreodată.

Europa absoarbe tot și orice. Acum cîțiva ani, cînd încă se mai vorbea de refugiați, procesul părea controlabil. Războiul din Siria era, totuși, un conflict și o cauză localizabilă. Schema era, încă, logică și controlabilă: un conflict produce refugiați pe care Europa îi va găzdui pînă la încetarea violenței. Astăzi, asemenea termeni și argumente au dispărut și, oricum, ar face o figură ridicolă în fața unui fenomen colosal care nu mai are nimic regional sau temporar. Lumea se mută, pur și simplu, în Europa. Nimeni nu mai vorbește de refugiați. Termenul oficial și neoficial e migranți.

Cauza fenomenului nu mai e neapărat clară. Se vorbește de conflicte, dar și de sărăcie, de climă, dar și de injustiție. În genere, orice dereglare reală sau ipotetică poate fi o cauză legitimă și, pînă la urmă, motivele încep să conteze tot mai puțin. Mișcarea și-a devenit suficientă. Noua atitudine standard spune că, practic, oricine apare în Europa are, cu siguranță, un motiv credibil care nu mai trebuie cercetat sau pus la îndoială. Europa a încetat să își mai aibă de grijă. În fond, odată cu implantarea unor populații și țări întregi, pe teritoriu european, acea unitate pe care o numim ,în continuare, Europa nu mai are un înțeles clar. Umanitarismul și toleranța sînt citate, mai departe, mecanic, dar își găsesc anevoie justificarea: cum poate fi moral cineva care decide sau se trezește că declară orice act de caritate admisibil și restul neimportant?

Transformarea Europei a trecut de tot ce poate fi inteligibil. Dimensiunile colosale ale acestei mutații nu mai pot fi ignorate. Pînă și garanții și promotorii inițiali ai deschiderii europene fără condiții dau semne că au început să înțeleagă ce au declanșat. Nu neapărat cu regret și, în orice caz, fără soluții propriu-zise.

Morala fără de morală a cazului Warmbier e cu atît mai nenorocită cu cît scapă unui număr enorm de oameni liberi și capabili. Gravitatea acestei tragedii crește prin ignoranță și neînțelegere. Pentru foarte mulți americani și cetățeni ai statelor occidentale, moartea lui Warmbier e ceva urît și atît. Prea puțină lume înțelege că are în față o rătăcire diabolică a minții omenești. Lumea din care a plecat Warmbier nu crede, pur și simplu, că așa ceva există, așa cum nici un om instruit în aritmetica elementară nu crede că 1+1=0.

Așa e, unu plus unu nu fac zero dar asta nu înseamnă că e exclus ca unu plus unu să facă zero. Există artimetică și există tot ce se întîmplă în afara aritmeticii, a legii și a orînduirilor libere în care s-au născut atîția oameni. De ce există așa ceva? În primul rînd, pentru că nu poate fi interzis. Răul, așa cum îl cunoaștem sub semnătura lui Hitler, Stalin, Mao sau a nord- coreenilor, nu are nevoie de aprobarea lumii din afară pentru a se naște și dănțui. Orice faptă abominabilă e posibilă dar multă lume nu înțelege așa ceva pentru că nu înțelege natura umană sau pentru că a ajuns, greșit, la concluzia că natura umană e totuna cu munca și norocul celor ce trăiesc în libertate. Concursul e deschis: crede cineva că regimul nor-coreean ar putea să ucidă milioane de sud-coreeni și nord-coreeni dacă vrea asta? Cine crede că așa ceva nu se face sau că e, pur și simplu, imposibil face o mare greșeală pe care s-ar putea să o plătească într-o (foarte rea) zi. Incapacitatea societăților libere de a privi și înțelege prin fereastra deschisă de o tragedie de tip Warmbier explică multe și pregătește și mai mult viitor rău. În fond, americanii s-au întîlnit cu o anti-civilizație extraterestră și experiența a trecut fără să schimbe prea multe gînduri și păreri. Și, din acest motiv, lecția nu va înțeleasă pînă în momentele în care o tragedie ca moartea lui Warmbier se multipilică înfricoșător și devine genocid. Abia atunci, adică prea tîrziu, lumea începe să înțeleagă că răul există și că nimeni nu îl poate nesocoti sau declara stins și imposibil.