Linkuri accesibilitate

1918-2018: o istorie necunoscută a CENTENARULUI

Amintiri din timpul războiului, 1918. Sursa: Muzeul Național de Istorie a României
Amintiri din timpul războiului, 1918. Sursa: Muzeul Național de Istorie a României

Comuna Cozmești se află la est de Dolhești și sud de Moșna, în urmă cu un secol în județul Fălciu, astăzi în județul Iași. Centrul de internați a funcționat practic de la sfârșitul anului 1916 până la încheierea războiului.

Centrul Cozmești

Acest centru se afla într-un loc salubru, însă accesul era dificil, transporturile pe vreme rea făcându-se cu mare greutate. Frigul nu i-a afectat pe internați în primele luni. De asemenea, comandantul i-a tratat bine, după spusele celor din comitetul centrului.

Centrul Cozmești avea 332 de internați la 10 martie 1917. În centru erau 323 de persoane, iar șase muncitori și trei meseriași erau la muncă. Cei care se întrețineau singuri erau în număr de 76, în timp ce 51 erau întreținuți de către stat (unul din clasa I și 50 din clasa a II-a). Numărul internaților de la Cozmești avea să ajungă aproape dublu în următoarea lună. La 20 aprilie 1917 erau înregistrate 595 de persoane, dintre care 108 din clasa I, austro-ungari și germani, iar 487 din clasa a III-a, între care și câțiva turci.

Post telefonic, 1917; Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României
Post telefonic, 1917; Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României


Hrana a cunoscut unele schimbări cantitative și calitative de-a lungul primăverii. Astfel, la 24 martie 1917, fiecare persoană a primit 500 de grame de pâine, 100 de grame de orez, 50 de grame de ceapă, 10 grame de sare, 10 grame de zahăre, un gram de ceai. Aproape o lună mai târziu, mai precis la 19 aprilie 1917, rația era compusă din 300 de grame de mămăligă, care înlocuia pâinea, 250 de grame de fasole, 25 de grame de ceapă, 10 grame de sare, 10 grame de zahăre, un gram de ceai. Carnea era primită în mod neregulat, iar în aprilie 1917 începuse să fie înlocuită cu pește. În schimb, în timpul celor trei zile de Paști, internaților li s-a dat – cum s-a întâmplat în toate centrele din nord și din sud –, un meniu deosebit: 250 ml de vin, o brioșă, orez și carne zilnic.

Starea sanitară nu fusese proastă la Cozmești, sublinia doctorul Bacilieri la sfârșitul primăverii anului 1917, dar observațiile sale arătau că situația era la limită. Igiena și curățenia personală lăsau de dorit. Insectele și paraziții erau foarte răspândiții, iar comandantul și medicul centrului făcuseră foarte puțin pentru combaterea acestui flagel, deși exista de ceva vreme un cuptor de deparazitare. Căminele favorizau infecțiile de orice tip, iar bolile infecțioase se puteau răspândi cu rapiditate și virulență, la fel cum se întâmplase în lunile anterioare în numeroase locuri din Moldova. Reprezentantul guvernului român care îl însoțea pe medicul elvețian a ținut cont de observațiile acestuia și a ordonat ca tot satul să fie deparazitat și situația generală să fie ameliorată. De altfel, un caz de tifos exantematic fusese semnalat la 24 martie 1917, bolnavul fiind internat la infirmerie.

La sfârșitul lunii octombrie-începutul lunii noiembrie 1917 erau la Cozmești 781 de internați, dintre care 174 își asigurau singuri hrana, cinci făceau parte din clasa I, 94 din clasa a II-a și 508 din clasa a III-a. După cetățenie, erau 381 de austro-ungari, 230 de bulgari, 135 de turci și 35 de germani. Exista un medic în centru, infirmeria era considerată suficientă, însă dotarea era precară. Spre exemplu, bolnavii își foloseau mantalele drept pături. Erau mai mulți internați atinși de tuberculoză, trei dintre ei decedând până în octombrie-noiembrie 1917.

Ajun de An Nou pe linia frontului, Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României
Ajun de An Nou pe linia frontului, Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României


În centrul de internare Cosmești figurau 492 de internați la 2 februarie 1918, dintre care 371 erau în centru, iar 121 erau detașați la lucru (66 în agricultură, 49 la CFR, 12 în „diverse”). Peste mai puțin de trei săptămâni, la 19 februarie 1918, se regăseau în evidențe 495 de internați, dintre care 364 în sat, iar 131 la muncă. Dintre cei aflați în sat, pe clase situația arăta astfel: 127 din clasa IA, trei din clasa IB, 93 din clasa a II-a și 141 din clasa a III-a. Potrivit unei alte situații, se întrețineau singuri 127 de internați, trei erau din clasa I, iar 80 din clasa a II-a.

Existau în centru – la sfârșitul lunii februarie 1918 – instalație de baie, cuptor de deparazitare și farmacie. În infirmeria de contagioși erau trei bolnavi. Dotarea era tot slabă, dacă avem în vedere că exista un singur termometru și acela spart. Centrul nu avea medic, cel de la Podoleni venind atunci când era chemat. Intervalul de timp pentru vizitarea celor grav bolnavi era prea mare, după aprecierea medicului elvețian Bacilieri. Comandantul centrului era locotenentul în rezervă C. Haraga, considerat foarte bun. Plângerile internaților nu priveau situația din centru, ci munca la calea ferată Băcești-Roman. Reprezentantul guvernului român, L. Catargi, care îl însoțea pe Bacilieri, a acordat 10 permisii a câte 15 zile, prin rotație.

Finalul războiului găsea în evidențele centrului Cozmești 259 de internați, dintre aceștia 257 fiind transferați, iar doi dispăruți.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

Obiceiuri de sărbători pe front, Primul Război Mondial, Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României
Obiceiuri de sărbători pe front, Primul Război Mondial, Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României

Centre (sau subcentre) de internare au funcționat în timpul Primului Război Mondial pe teritoriul localităților Dolhești, Pietriș și Brădicești.

Toate erau în județul Fălciu, primele două reunite în aceeași comună, iar cea din urmă formând o comună separată. Cele trei localități fac parte astăzi din comuna Dolhești, în sud-estul județului Iași.

Centrul Dolhești (și subcentrul Pietriș)

Conform unei situații din 10 martie 1917, la Dolhești se găseau 258 de internați. În acel moment erau în centru 205 persoane, iar 40 de muncitori și cinci meseriași erau la muncă. Singuri se întrețineau 45 de oameni, iar statul întreținea 50 (trei din clasa I și 47 din clasa a II-a). Epidemia de tifos exantematic a provocat o mortalitate ridicată între internații de la Dolhești în primele luni ale anului 1917. Calitatea de medic al centrelor de internare Bohotin și Cosmești, în 1917, o avea dr. Grossman.

Spațiile de locuit și îmbrăcămintea erau într-o stare precară


O creștere a numărului de internați s-a înregistrat la Dolhești în perioada următoare. Datele din cea de-a doua jumătate a lunii octombrie-începutul lunii noiembrie 1917 arată existența a 615 internați, dintre care 82 își asigurau singuri hrana, 14 erau din clasa I, 115 din clasa a II-a, iar 404 din clasa a III-a. Dintre cei de mai sus, 212 se aflau la muncă. După cetățenie, erau 527 de austro-ungari, 57 de germani și 31 de bulgari. Internații din clasa I și din clasa a II-a se aflau la Dolhești, iar cei din clasa a III-a la Pietriș. În cel din urmă loc spațiile de locuit și îmbrăcămintea erau într-o stare precară. Studenții internați în centru se plângeau atunci că le lipseau cărțile. Un medic, tot internat, se dovedea foarte activ. Sănătatea internaților era în general bună în acel moment, nefiind semnalat nici un caz de persoană atinsă de vreo boală infecțioasă. Însă anterior fuseseră 173 de decese, care erau puse pe seama vârstei internaților și organismului slăbit al acestora, în condițiile internării prelungite.

Numărul internaților a cunoscut o scădere evidentă după încheierea armistițiului. La 2 februarie 1918, mai figurau la Dolhești doar 283 de internați, dintre care 207 erau în centru, iar 71 erau detașați la lucru (39 în agricultură, 32 trecuți la „diverse”). La 21 februarie 1918, erau în scripte 280 de internați, 78 dintre ei aflându-se la muncă. Pe clase, cei de mai sus se împărțeau astfel: 46 din clasa IA, patru din clasa IB, 58 din clasa a II-a și 172 din clasa a III-a. Comanda o deținea C. Brătescu, locotenent în rezervă, considerat foarte bun. Deși spațiile de locuit erau suficiente, internații se plângeau cu privire la acestea. Fuseseră primite haine fie de la guvernul român, fie de la Legația elvețiană, însă acestea erau insuficiente. Din decembrie 1917 până în februarie 1918 fuseseră înregistrate 31 de cazuri de tifos exantematic. Funcționa un cuptor cu aer cald pentru deparazitare, însă nu exista baie, de aceea internații trebuiau să se deplaseze într-un sat vecin, aflat la un kilometru distanță. Spre sfârșitul războiului, centrul de la Dolhești avea în evidențe 154 de internați.

Centrul Brădicești

Informațiile pe care le avem despre centrul Brădicești sunt contradictorii. Pe de o parte, la 10 martie 1917 era amintită existența a 293 de internați. În centru se aflau 268 de persoane, iar 21 de meseriași și trei muncitori erau la muncă. Se întrețineau singuri 80 de oameni, iar 52 erau întreținuți de către stat (opt din clasa I și 44 din clasa a II-a). Pe de altă parte, unele date susțin crearea centrului în august 1917, unii dintre internați fiind aduși din centrul de la Huși, care fusese desființat. Acești internați se obișnuiau cu greu condițiilor mai dificile din noul centru.

Salon de spital, 1917, Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României
Salon de spital, 1917, Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României


În a doua jumătate a lunii octombrie-începutul lunii noiembrie 1917, la Brădicești erau 755 de internați, dintre care 153 își asigurau singuri mâncarea, 35 erau din clasa I, 117 din clasa a II-a, iar 450 din clasa a III-a. Din totalul amintit, 184 de internați se aflau la muncă. Potrivit cetățeniei, erau 378 de austrieci, 252 de maghiari – spre deosebire de alte rapoarte, în cel din care am preluat datele austriecii erau amintiți separat de maghiari –, 78 de turci, 25 de bulgari și 22 de germani. Spațiile de locuit erau bune, dar erau unele care nu-i protejau pe internați nici măcar de ploaie, iar în plus nu răspundeau celor mai elementare reguli de igienă. Se înregistraseră de-a lungul anului și decese la Brădicești. Se remarca faptul că în centru nu exista un medic, serviciul sanitar fiind îndeplinit de medicul de la Dolhești. Întrucât acesta nu dispunea de un mijloc de transport rapid, nu reușea să ajungă la timp pentru a-i îngriji pe bolnavi. O infirmerie nouă, bine instalată a fost creată cândva în toamna anului 1917, când erau acolo opt bolnavi.

Internații din clasa I și din clasa a II-a aveau dificultăți în privința aprovizionării, ca peste tot. Cât despre internații din clasa a III-a, aceștia primeau o mâncare foarte puțin variată. Spre exemplu, meniul din ziua de 17 octombrie 1917 arăta astfel: 800 de grame de mămăligă, 200 de grame de mazăre verde, 50 de grame de ceapă, 10 grame de sare, 10 grame de zahăr, un gram de ceai. La fel ca în alte centre de internare, internații declarau că erau mulțumiri de comandantul lor. Totodată, comitetul făcuse plângeri în legătură cu modul în care erau tratați internații din detașamentele de muncă.

Frizer pe front, Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României
Frizer pe front, Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României


Descreșterea numărului de internați la Brădicești a fost considerabilă în iarna 1917/1918, probabil ca urmare a eliberării sau transferului către alte centre. Doar 299 de internați mai figurau în acte la 2 februarie 1918, dintre care 213 erau în centru, iar 86 erau detașați la lucru (în agricultură, CFR și la „diverse”). Același număr total (299) de internați era amintit și la 21 februarie 1918, 84 dintre aceștia fiind la muncă. După criteriile de încadrare, 77 erau din clasa IA, 14 din clasa IB, 51 din clasa a II-a și 157 din clasa a III-a. În decembrie 1917 fuseseră șase cazuri de tifos exantematic în centrul de internați și 32 în rândurile populației civile. Bolnavii erau îngrijiți în februarie 1918 de către doctorul Tchekolof, la rândul său internat. Centrul dispunea de o baie, un cuptor pentru deparazitare și o infirmerie bună. Pentru munca lor, internații primeau iarna câte 50-60 de bani pe zi, vara câte 75 bani/zi, iar toamna câte 85 bani/zi. La încheierea războiului mai erau în evidențele centrului Brădicești 236 de internați, 74 dintre ei fiind deja transferați.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

Încarcă mai mult

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG