Linkuri accesibilitate

Traian Ungureanu

Deformare e și infantilizarea. Mai precis, regresia spre acte și limbaje care presupun imaturitatea și țin de universul pueril al primei copilării. Anunțuri, diagrame, desene, simboluri, animații și devize de o simplitate aproape pre-rațională au preluat comunicarea: în Anglia, Hands, Face, Space - deviza care stă pe toate ecranele de un an și mai bine. În Italia, Franța și Spania - curcubeul adus din imagistica grădinițelor și instalat ca simbol al optimsimului. Peste tot, discuții enrome și savante despre ce de fapt a atinge și cum anume se execută o îmbrățișare corectă și legală.

Marea invazie a banilor ieftini și scenariile de cheltuire a trilioane de dolari

Deformare subtilă și aproape insesizabilă e și refexul moral încurajat de baia de recomandări și măsuri prescrisă oficial. Căci toată această reașezare presupune o societate care adoptă criterii de performanță, adică devine, involuntar, parte a unei corporații ce dă rezultate de vîrf. Într-un fel, această cooptare la supremația performanței cere individului să învețe să mintă sau să își închipuie că spune adevărul. Impulsul indus cere cetățenilor să spună sau să își spună că au fost ireproșabili și că acest tip de conformare fără cusur e validarea civică și morală supremă. Din această clipă, toată lumea devine parte, complice sau co-autor al ideologiei „pericolului zero” la care aparatul de stat pare să fi aderat demult și fără excepții. Așa numitul „cautionary principle” devine astfel o doctrină de stat cu acoperire publică.

Cele de mai sus vorbesc despre deformări detectabile în sfera morală a societății. Un alt tip de deformare imprimat tot sub presiune COVD ar putea transforma ce știm despre economia de bază a societăților. Lucrurile sunt, aici, ceva mai clare și mai palpabile. Asta, pentru că viața economiilor lumii a fost supusă unui tratament șocant: perfuzia permanentă. Fie că e vorba de așa numita Quantitative Easing (imprimarea sau emisia virtuală permanentă de monedă) de comprimarea ratei dobânzilor sau de programe de asistență financiară nelimitată, viața economiilor nu mai e aceeași. Principiile de bază cu care vorbim sau gândim despre economie au fost puternic zdruncinate sau, chiar, anulate.

Marea invazie a banilor ieftini și scenariile de cheltuire a trilioane de dolari au creeat inmpresia difuză că, de fapt, banii nu există sau nu au greutate. Că sînt imateriali și iau forma dorințelor noastre puse în practică de autorități care, într-un joc încă nelămurit, ne înțeleg cel mai bine dorințele. În această nouă percepție, banii nu mai reprezintă ceva clar sau reprezintă cel mult un instrument creeat pentru a da mînă liberă guvernelor. La fel de inexistentă și imaterială a devenit și ideaa de datorie. Acumularea de datorii nu mai e o problemă și nu mai presupune limite. Individul social și guvernele naționale se pot îndatora dincolo de orice limită financiar-rațională. Căci pericolul tradițional al inflației a devenit, la rîndul lui, o impresie depășită. Poți tipări bani la nesfîrșit, fără frica inflației, din simplul motiv că pericolul mega-inflaționist e o amintire trecută legată de crize și state demult încheiate sau exotice: Republica de la Weimar sau Zimbabwe. În această percepție, statele dezvoltate, democratice și responsabile ale prezentului sînt scutite de risc.

Deformarea economiei întîlnește în acest pinct deformarea mentalităților și amîndouă dau tonul nou al unei vieți în care gravitația nu mai pare să acționeze. Nelimitatul și aboslutul sînt posibile. Cu o condiție: regia completă și infailibilă a autorității politico-administartive.

După mai mult de un an, o nouă promisiune de eliberare surîde amatorilor de viață trăită neîngrădit. De luni, s-au ridicat cîteva restricții impuse de guverne anti-COVID, adică de echipe de administrat științific prudența. Tot științific, și anume lingvistic, eliberare nu înseamnă, în acest caz, chiar eliberare ci - așa cum glumesc unii observatori stradali - o lărgire de lesă. Autoritățile pot reveni oricînd și lesa se strînge iar. După care se lărgește iar autoritățile își informează supușii că așa arată libertatea. S-a mai întîmplat. Și s-ar putea întîmpla iar. În Marea Britanie, țara despre care se spune, științific și oficial, că a bătut virusul, autoritățile vorbesc deja complicat despre viitorul și natura eliberării. Complicat înseamnă în doi peri. Da, vom reveni la normal dar nu neapărat în iunie ci, potențial la altă dată, ceea ce nu înseamnă că nu vom elimina toate restricțiile ci doar că monitorizăm evoluția variantei virale indiene. În iunie, vom decide dacă putem decide eliminarea restricțiilor prvăzută pentru iunie.

Un tipar ciclic pare să se așeze peste viața comună: restricții, relaxare, restricții și iar relaxare. Acest joc adminstrativ are, deja, detaliile unui ritual susținut de termeni și proceduri previzibile. Astfel, declinul statistic al epidemiei e urmat, imediat, de avertismentele experților care anunță pericolul reînoit de o variantă recentă a virusului. Am trecut deja prin variantele braziliană, sud-africană, engleză și nigeriană. Ultima variantă a variantelor e varianta indiană.

Într-un fel sau altul ne apropiem, însă, de sfîrșitul epideniei. Sau, măcar, asta e speranța publică încurajată de statistici. Presentmentul eliberării e, deja, activ. O parte consistentă a societății a încetat să mai mai urmeze sfaturile administrațiilor sau, dacă se poate spune așa, a încetat să mai răspundă la comenzi. Masca e purtată într-o doară sau deloc. Distanțarea e vagă sau absentă. E destul de limpede că pînă și această epidemie are un sfîrșit. Deși, aici, e de dus o discuție. Astfel, sfîșitul statistic al epidmiei ar putea să nu fie totuna cu sfîrșitul consecințelor epidemiei.

O serie însemantă de date și observații sugerează că efectele non-medicale ale epidmiei ne vor însoți, poate, pentru totdeauna. Iar asta înseamnă că lumea cu care am intrat în epidemie nu va reapărea teafără și intactă după epidemie. E punctul din care putem începe să comentăm principala consecință ne-medicală a epidemiei: deformarea.

E vorba de modificarea sau eliminarea tacită a unor trăsături de sistem pe care le credeam bine fixate și le numeam cu diferite etichete pozitive: democrație, autonomie, libertate, independență.

Putem discuta despre Deeformare pentru că, începînd cu martie 2020, am putut observa cît de ușor se pot schimba lucurile. Cît de ușor pot guverne, perfect alese și mandatate democratic, să preia controlul total asupra vieții și societății. Cît de ușor pot fi culpabilizate sau abrogate dreptul la protest, la liberă circulație, exprimare și, în alt registru, cît de ușor poate fi ocolită obligația controlului parlamentar. Ce au aratat aceste abateri admise sub presiunea protecției publice e că așa ceva e, încă posibil, că mecansiemele care permit această mutație există și că ele pot intra în acțiune perfect legal, fără ca vreun principiu fundamental să poată bloca astfel de mutații. Mărturisirile tîrzii ale lui Neil Ferguson unuia din cei mai cunoscuți experți și adminstratori ai restricțiilor vorbesc direct despre adoptarea modelului de izolare și restricție sub influență chineză.

Tot deformare e și schimbarea de mentalitate și comportament în sînul societății. Mai întîi, e de observat cît de ușor s-a conformat societatea, deși aici e de luat în seamă contribuția mesajelor oficiale. E indiscutabil că pericolul epidemic a fost masiv. Administratea lui informațională e, însă, o cu totul altă poveste. Știm, acum, că, de pildă, autoritățile britanice au discutat activ măsuri menite să ducă la creșterea ”nivelului perceput de pericol personal”. Autorii acestor inițiative și-au declarat, între timp, regretul dar e destul limpede că măcar o parte a barajului mediatic la care a fost uspus publicul general a fost premeditat. O altă consecință morală imprimată de episodul COVID a scos la suprafață o a doua epidemie: micile sau mai marile rcitaluri care au făcut gloria funcționari însărcinați cu aplicarea măsurilor de protecție dar și plăcerea denunțului, a șicanei și a resentimentului plasat sub pavăza binelui comun. Omul de rînd s-a transformat, uneori, rapid, într-un ”vigilante” spontan. Hărțuiala, abuzul, grosolănia și frica s-au amestecat de minune și au reformulat comportamente.

Încarcă mai mult

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG