Linkuri accesibilitate

Traian Ungureanu

În genere, un discurs încărcat de nostalgie marxistă și patos justițiar domină, în fiecare zi, știrile și analizele dedicate nașterii Monstrului Ultracapitalist. Recent anunțata Super Ligă Europeană face figură de Anti-Crist insinuat în fotbal și e, fără încetare, denunțat ca dușman satanic al bunei ordini generale. În acest punct e, totuși, de întrebat: care ordine? Și, mai departe: cine și pe ce bază denunță marea fărădelege? Răspunsurile nu par să preocupe prea multă lume, deși detaliile lor neconvenabile sînt foarte ușor de găsit și descris.

Dacă noua Super ligă Europeană răstoarnă fotbalul, tradiția și obișnunințele umane creeate în jurul lui, atunci revoluția nu e o surpriză și nici o schimbare de regim. Dimpotrivă, noul aranjament întrupat de Super Liga Europeană e desăvîrșirea și nu abolirea ordinii actuale. Adevărul nemărturisit și bine camuflat în comentariile de presă sau în declarațiile oficiale e că fotbalul a fost cedat demult busniess-ului și e, de aproape 30 de ani, o afacere gigantică. Ordinea idilică invocată de criticii americanismului adus de Super Liga Europeană nu mai există demult. Nici ”originile muncitorești” ale fotbalului descris de fostul inernațional englez Gary Neville nu au mai multă realitate. În fond, Neville vorbește de la capătul unei cariere în care salariile și primele de meci i-au adus mai mulți bani decât au văzut, la un loc, toți muncitorii din Manchester, în secolul XIX.

În declarațiile lor demne și revoltate, liderii politici pretind că apără fotbalul pur, clădit pe competiție deschisă și fair play, așa cum l-au îngrijit generații de oameni simpli, de mai bine de 100 de ani încoace. Toate aceste imagini sînt amintiri convocate în grabă. Fotbalul omagiat de aceste declarații nu mai există de mult. Tot ce a fost direct, onest și la vedere în fotbal a fost distrus de exact instituțiile care umplu, acum, zările de nostalgie și umanism. Dacă apără ceva, toate aceste discursuri apără un fotbal deja captiv și deformat. Fotbalul în care un jucător se poate vinde cu 200 de milioane de euro iar salariul al unui jucător notabil pleacă de la 100000 de euro pe săptămînă. Fotbalul ferit de ”lăcomia” capitalistă a noii Super ligi Europene e fotbalul în care drepturile de televizare ale unui campionat intern urcă pînă la 2 miliarde de euro. Fotbalul în care UEFA a făcut din Liga Campionilor o competiție pentru echipe mari și un aparat de suprimat cluburile din ”țările mici”. Un fotbal în care FIFA a dilatat Cupa Modială pînă la irelevanță, doar pentru a înmulți numărul participanților (de la 16 la 48), al rețetelor de meci și televizare. Un fotbal zguduit periodic de scandaluri de corupție la vîrf și licitat, o dată la patru ani, cînd clienții bine plasați politic și darnici financiar obțin dreptul de organizare a Cupei Momndiale. Cu un turneu înconjurat de scandal și organizat iarna, prin sacrificarea calendarului normal, cazul Cupei Mondiale 2022 din Qatar a dat peste cap tot ce se știa în materie de norme. Unde afacerea Qatar n-a fost decît parte a dublei dubioase Russia 2018 – Qaatar 2022. Apărat în numele purității bucolice e și fotbalul în care datoriile și subvențiile indirecte au fost îndelung trecute cu vederea, dacă era vorbade cluburi sacre (Real Madrid și Barcelona). Și tot în numele corectitudinii principiale e apărat fotbalul în care marii evazioniști fiscali, de la Lionel Messi la Cristiano Ronaldo, scapă cu amenzi.

Fotbalul descris cu atît respect și apărat de coruperea prin ”americansim” e aproape o ficțiune. Furia și indignarea cu care a fost întîmpinată Super Liga Europeană își au izvorul cu totul altundeva. În frustrarea unor instituții, lideri și grupuri de interese care dețineau deja fotbalul și făcuseră din el un business fabulos. Acum, Super liga Europeană amenință acest monopol. O face urmînd logica implacabilă a afacerilor și comerțului, în care o nouă formă de business o perfecționează și,pe parcurs, distruge o formă veche.

Establishmentul politic și fotbalistic nu are nici motive, nici dreptul să se plîngă. Comercializarea totală a fotbalului nu a venit acum, odată cu Super Liga Europeană și cu JP Morgan. Bazele ei au fost puse exact acum 30 de ani, cînd regula Bosman a impus principiul pieței libere în fotbal și orice transfer a devenit posibil. Atunci, nimeni nu a protestat în numele purității originare a fotbalului, deși regula Bosman a distrus rapid fotbalul local, al comunităților care își recunosc fiii pe terenul de joc. În 30 de ani astfel reglementați, am ajuns la spectacolul pur comercial al fotbalului jucat de echipe de club englezești sau italienești sau spaniole compuse sută la sută din străini sau cel mult pigmentate de 2-3 jucători locali. Ce vedem azi, odată cu apariția Super Ligii Europene, nu e decît continuarea logică a sistemului inaugurat acum 30 de ani.

Problema denunțată azi trebuie, deci, bine înțeleasă. Ea nu vine din de-naturarea bruscă a fotbalului ci de înlocuirea unui deținător de business cu un altul. Iată de ce unainmitatea mediatică și politică a protestelor sugerează că actualul deținător de business e în relații excelente cu media și cu structurile adminstrativ-politice. Disputa e prezentată publicului în termeni nu tocmai corecți. În fond cluburile zilelor noastre sînt companii private (așa cum le-au permis aceleași autorități care protestează azi) și au dreptul legal să își vadă de treabă așa cum cred de cuviință. Că fotbalul e un bun prin excelență public e altceva dar primii care au nesocotit această realitate sînt cei ce se plîngă azi de nesocotirea ei suplimentară.

Fotbalul nu mai e ce a fost și asta e o realitate de neschimbat. Restul e poză și interes, amîndouă duse pînă la demagogia populist-lacrimogenă. Nimic moral în barajul anti-Super Liga Europeană. Cel mult o nouă arie pusă în seama publicului ajutat să creadă că a pierdut ceva ce i s-a luat de mult.

Mult înainte să fi fost răpusă vaccinuri, pandemia a fost pusă în umbră de fotbal. Nu de jocul de fotbal, în continuare exilat pe stadioane goale ci de rețeaua de interese și putere din jurul lui. Brusc, în seara zilei de 18 aprilie, toate sistemele care preluau sau generau, 24 de ore din 24, informații pe teme de pandemie s-au oprit. Pandemia și enormul ei cortegiu ei statistic, au trecut în poziția a doua și au lăsat locul știrii despre Super Liga Europeană. Toate mediile și platformele, în toate statele și de toate orientările politice, au așezat, automat, în fruntea actualității și a urgențelor ceva aparent mai grav decât interminabila bătălie cu virusul COVID 19. Noul sistem de la vârful fotbalului.

Totul a pornit de la anunțul oficial prin care 12 mari cluburi de fotbal europene anunțau că au decis să lanseze o competiție nouă: deja detestata Super Ligă Europeană. Proiectul, pus la punct de 6 cluburi din Anglia, 3 din Italia și 3 din Spania, adună aproape tot ce e mai bogat, valoros și celebru în fotbalul mondial. Noua competiție ar urma să se dispute anual în sistemul folosit de sportul american. Cele 12 cluburi inițiatoare rămîn permanent în competiție iar cluburile care vor să se alăture vor trebui să își cîștige anual dreptul de a rămîne în Super Ligă. În paralel, cluburile Super Ligii vor juca, exact ca pînă acum, în campionatele naționale și în competițiile europene de club clasice: Liga Campionilor și Liga Europa. Mai bine zis, fostele competiții clasice.

Căci, evident, Super Liga anunțată pe 18 aprilie va oferi săptămînal meciuri altă dată văzute de trei sau patru ori pe an. Noua Super Ligă va fi, practic, o colecție de Super Derby-uri care va face din orice altă competiție un maraton de banalități. Liga Campionilor, Liga Europa ba chiar și marile competiții naționale (Cupa Mondială și Campionatul European) vor fi eclipsate de un turneu echivalent cu o loterie care oferă numai câștiguri sau cu o trupă de superstaruri care produce numai hit-uri.

Desigur, noua competiție va genera profituri uriașe, exact în măsura în care veniturile altor competiții se vor evapora și vor pune capăt zilelor de aur ale UEFA și FIFA (cele două structuri oficiale care dirijează fotbalul european și mondial). Agresivitatea comercială și oferta năpraznică a noii Super Ligi Europene sînt dincolo de orice discuție și rival. Fotbalul, imepriul lui popular și rețeta lui globală vor trece, dintr-o mutare, în alte mîini. Noii patroni, regizori și beneficiari ai complexului uman-comercial-fotbalistic vor fi cluburile participante la Super Liga Europeană, mai exact spus companiile private care sînt, în fotbalul actual, deținătoarele cluburilor. Deloc surprinzător, afacerile și coordonarea financiară a noii Super Ligi vor fi reglate de un maestru contabil pe măsură: gigantul bancar american JP Morgan.

Așa arată proiectul. Reacția a fost uluitoare. În doar cîteva ore, o coaliție politico-adminstrativă, de presă și intelectuală s-a coagulat la nivel global, a preluat controlul asupra imaginii și inofrmației și a declarat noua Super Ligă Europeană un pericol public extrem. Excepțiile sînt rarisime și, pactic, lipsite de șanse. Opinia unică și concluzia fixă au capturat imediat dezbaterea, dacă se poate vorbi de o dezbatere în adevăratul sens al cuvîntului. Mobilizarea a atins un nivel de forță și coordonare pe care administratorii epuizați și uneori ezitanți ai campaniei anti-COVID îl pot invidia. În varianta propagată de mediile de informare, de guverne și de comentarorii de tot felul, noua Super Ligă Europeană a devenit, imediat după naștere, o invenție imorală, un americanism dezgustător, o monstrouzitate capitalistă și o întruchipare abjectă a lăcomiei.

Atâta ostilitate e greu de găsit în istoria sportului și trimite, mai degrabă, la conflicte generate de politică, economie sau religie. Pînă la urmă, Super Liga Europeană e doar o idee de organizare a fotbalui mare dar tot ce se întîmplă în jur spune că această ipoteză e naivă. Nimeni nu și-a permis să dea din umeri și n-a îndrpznit să anunțe că nu se bagă în chestiuni legate de fotbal. Primul Ministru Britanic Boris Johnson a declarat abrupt că Super Liga trebuie anihilată. Președintele francez Emmanuel Macron a atacat proiectul din primele ore de viață. Guvernele italian și spaniol l-au declarat inadmisibil. Comisia Europeană și Parlamentul European au luat rapid poziție împotriva Super Ligii. Nu e clar cum vor reacționa NATO și Vaticanul dar e de bănuit că nimeni nu va lua apărarea acestui proiect blestemat multilateral. Coborînd la firul ierbii, comentatorii de presă, analiștii fotbalului național și internațional au înfierat monstrul din spatele Super Ligii și și-au declarat vulcanic mînia. Foști jucători celebri și-au făcut cunoscută oroarea. Nu mai puțin indignați, comentatori ai vieții publice, moraliști, economiști și istorici au preluat tema și au lansat o cascadă de interpretări care deunță extremismul și lipsa de umanitate a capitalismului pur.

Încarcă mai mult

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG