Cine vrea să vadă fotbal mare se uită, ca de obicei, la Messi și va afla, mai nou, de ce Argentina e un spectacol nevrotic. Ce s-a văzut în primele trei meciuri ale Argentinei e greu de descris pentru că așa ceva nu s-a mai pomenit la o Cupă Mondială. Mai rău, da, s-a văzut: prăbușirea Franței la Mondialele din 2002. Dar, Franța a fost, atunci, un faliment necomentabil. Acum, la Mondialele din Rusia, Argentina e principalul spectacol al competiției. Calificarea în optimi a fost un succes, dar scandalul și întrebările continuă. Povestea Argentinei oscilează între farsă și dramă. Totul se învîrte în jurul lui Lionel Messi, cel mai bun jucător al lumii și, după mulți, al tuturor timpurilor. Rezumînd, Argentina așteaptă totul de la Messi. Nu e vorba doar de echipa națională. Într-o țară în care fotbalul e ceva diferit de fotbal - o religie furioasă, un război aparent armonios care degenerează în nebunie - zeci de milioane de oameni trăiesc la picioarele lui Lionel Messi.
Dar Argentina suferă profund ducînd cu ea un paradox din ce în ce mai greu de rezolvat: țara continuă să livreze cîțiva din cei mai buni jucători ai lumii dar nu mai are o echipă stimabilă. Dependența de Messi devine, în acest fel, o durere continuă. În Rusia, Argentina a ratat penibil primele două meciuri și s-a calificat milimetric, în cel de-al treilea. Messi a fost de negăsit în primele două meciuri și a reapărut scurt, fulgerător și decisiv, în cel de-al treilea. În schimb, Argentina nu e, încă, la Mondiale. S-a spus că echipa de la această ediție e cea mai în vîrstă formulă adusă de Argentina la vreo Cupă Mondială. Dar asta nu poate explica prea mult. Alte echipe și-ar dori jumătate din experiența și un sfert din calitatea veteranilor argentinieni.
Problema cea mai vizibilă a echipei e lipsa de viață mentală. Avem în față o echipă care nu crede în ea. Jorge Valdano, fostul mare internațional argentinian și, azi, excelent comentator de sport, a publicat un articol remarcabil în care încearcă să dea de originile crizei. Multe din Argumentele lui Valdano stau în picioare și la fel de multe sînt discutabile. Dar analiza lui Valdano trimite la situația națională și globală, care dă contextul fotbalului contemporan și, aici, autorul nu greșește.
Cazul Argentinei e doar cel mai evident, într-o suită de suferințe similare. Fotbalul a devenit un joc atît de important, supralicitat și răspîndit încît își produce tot mai accelerat crizele. În cazul Argentinei, asta înseamnă că o națiune ultradotată pentru fotbal și-a redus baza de selecție sau și-a compromis-o în masă. Mai întîi, pentru că fotbalul de stradă care a dat mereu marile echipe ale Americii de Sud a devenit o excepție și nu o regulă.
Digitalizarea a înlocuit mingea bătută pe maidan sau la colțul străzii. Fotbaliștii pe care Argentina îi producea constant s-au împuținat. De mai bine de 10 ani, Argentina nu a mai cîștigat campionate mondiale sau continentale de tineret. La primul semn de calitate, adesea după mai puțin de trei sezoane acasă, orice jucător argentiniian e în pragul unui transfer în Europa. Foarte multe talente pleacă prea devreme și clachează, după un sezon sau două, în marile campionate ale Europei. În plus, accentul pe faimă, cîștig imediat și notorietate a transformat fotbalul argentinian, la fel ca în Europa, într-o ciocnire de egouri angajate pasager într-un război de club care nu cere performanță ci umilirea rivalilor. După cîteva astfel de cicluri, Argentina a ajuns o națională care se bizuie pe un jucător uluitor și pe nimic altceva. În majoritate, lotul naționalei argentiniene e fie prea obosit, fie insuficient dezvoltat. Linia defenisvă e un dezastru, iar vedetele ofenisve ca Di Maria și Aguero par complet depeizate. Antrenorul Jorge Sampaoli e, la rîndul lui, o figură bizară, un agitat exotic, pe locul ocupat, nu demult, de figuri ca Menotti și Billardo.
Rusia 2018 e, cu siguranță, ultima apariție a Argentinei în formula Messi sau nimic. Deocamdată nu sînt semne că argentinienii vor reuși să iasă din acest ciclu care produce echipe fragile mental și rezultate dezastruoase. E posibil ca, euforizată de calificarea dramatică în optimi, Argentina să joace un fotbal de elan și să urce încă o treaptă sau două. Franța pare favorită în meciul direct dar ar putea avea o surpriză de proporții tocmai pentru că francezii nu arată conectați la competiție, iar argentinienii sînt motivați, după ce le-a trecut glonțul pe la ureche. Însă, dincolo de ce va fi la această Cupă Mondială, argentinienii știu, cu siguranță, că sînt la capăt de drum.