Traian Ungureanu

Cine vrea să afle de ce s-a bucurat Rusia de îngăduință și protecție în ciuda celor mai grosolane abuzuri are la dispoziția două realități. Altfel spus, Cupa Mondială 2018 stă pe considerente politice și slăbiciune umană.

Politic vorbind, nici un guvern occidental nu s-a opus deschis și credibil candidaturii rusești. Nici unul din membrii Comitetului Executiv FIFA nu a fost instruit și mandatat să voteze împotriva deciziei care a acordat Rusiei dreptul de a organiza Cupa Mondială 2018. Pe de altă parte, Rusia a găsit în FIFA partenerul ideal. Sepp Blatter, faimosul și, între timp, hulitul fost Președinte FIFA, e cunoscut ca un promotor asiduu al Rusiei. După căderea lui Blatter, în 2015, multă lume și tot atîția naivi și-au imaginat că a venit vremea unui conducător decent și de onoare, la cîrma FIFA. Noul Președinte Gianni Infatino e, însă, măcar în ce privește poziția față de Rusia, o copie a lui Blatter. Infantino a forțat menținerea ilegală a lui Vitali Butko în Comitetul executiv FIFA, în ciuda opoziției interne și a regualmentelor. Miguel Maduro, managerul FIFA pentru organizare internă, și-a pierdut postul pentru că a rezistat. Tot Infantino e cunoscut pentru relațiile strînse și foarte bine camuflate că mărimile rusești. Invitat la cine discrete cu Putin și plimbat cu avioanele companei Gazprom sau ale marilor magnați ruși, Infantino nu avea cum să fie vreodată un adversar sau măcar un observator critic al candidaturii rusești. Asta, în ce privește FIFA.

Dar marea întrebare nu privește FIFA, un organism pe veci asociat cu obediența și corupția politică. Întrebarea cea mare e: de ce și-a dorit Rusia atît de mult să obțină dreptul de a organiza Cupa Mondială 2018? În mod evident, contra-argumentele sar în ochi. Mai întîi, cheltuielile. Rusia a construit opt stadioane, a inițiat lucrări masive de infrastructură și a introdus gratuități generoase pe perioada Cupei Mondiale. Adevărul e că, economic, Rusia nu are nimic de cîștigat, dar asemenea probleme au greutate numai pentru cei ce nu au observat că Olimpiada de la Soci a fost un exercițiu similar de cheltuieli fără profit. Chestiunea profitului e cu totul secundară. Și atunci?

Multă lume e de părere că Rusia s-a angajat în efortul de a organiza Cupa Mondială pentru a-și apăra imaginea și a-și salva reputația. E greu de crezut. Căci în termeni de reputație și imagine, Rusia stă pe o situație mult prea toxică. Nu mai e mare lucru de salvat sau de îndreptat. Numai un naiv poate bănui că

lumea își va schimba părerea sau că Rusia speră așa ceva. Explicațiile credibile pot fi formulate numai dacă ținem cont de psihologia și tradiția rusă. Vom descoperi, astfel, că Rusia știe să regleze consumul intern.

Cupa Mondială va fi un atuu enorm pentru Putin în fața propriei societăți care va trăi, iar, sentimentul însemnătății globale a țării. Cupa Mondială din Rusia trebuie înțeleasă ca tonic național. La fel ca puterea militară și capacitatea de a face și desface războaie, Cupa Mondială e un mijloc de a demonstra unui public larg că măreția Rusiei e intactă și că viața poate fi precară, atîta timp cît gloria istorică persistă. Organizînd Cupa Mondială, Rusia va dovedi, mai puțin în afară și mai mult propriilor cetățeni, că țara poate duce la bun sfîrșit proiecte vaste, ca orice stat occidental. Mai mult, cei ce nu înțeleg Rusia așteaptă degeaba incidente, manifestări rasiare, violență și ură. Cînd, dacă și cît trebuie, Rusia se poate purta exemplar, la ordin. Căci Rusia e țara în care stăpînirea poate hotărî și ce e prea greu de suferit și ce e viața corectă. Asta îi face pe mulți să aștepte degeaba revolta rușilor împotriva lipsurilor și vițeii proaste. Și tot asta îi face pe alții să nu înțeleagă că aparatul rus de securitate și ordine va asigura desfășurarea unei Cupe Mondiale fără pată.

Cine a uitat ar trebui să își ramintească specialitatea rusă în potemkiniade: capacitatea de a fabrica temporar aparența normalității și iluzia prosperității. Așadar, Cupa Mondială 2018 va funcționa. Timp de o lună Rusia va fi o societate exemplară. Victoria nu va veni pe cîmpul de joc, unde Rusia se prezintă cu o națională modestă, în prezent ocupanta locului 70 mondial. Echipa va fi ajutată, după uzanțele vechi ale Cupei Modiale și va urca, probabil, pînă în sferturile de finală. Victoria va fi alta: organizarea Cupei Mondiale în ciuda tuturor faptelor rele și ale criticilor îndreptățite. Și totuși: poate fi ceva mai dubios decît Cupa Mondială Rusia 2018? Da. Ediția următoare. Cupa Mondială 2022, în Qatar.

Cupa Mondială începe în Rusia, la capătul unei discuții, în parte educativă, în parte inutilă, despre Rusia. Probabil cea mai politică ediție a Cupei Mondiale, de la înființare (1930) încoace, turneul va separa strict fotbalul de mersul evenimentelor din jur și va căuta să lase în urmă o impresie de reușită arareori asociată cu Rusia.

Totul a început acum opt ani, cu Vladimir Putin sosind la Zürich pentru a mulțumi. Putin știa, cu siguranță, ce a obținut și ce poate face, mai departe, cu marele cadou livrat de FIFA. Primind dreptul de organizare al Cupei Mondiale 2018, Rusia a primit o scenă uriașă pe care urma să facă o dem onstrație de virtute greu de contrazis. Rusia are o experiență veche și bogată în domeniu. Cînd FIFA a decis în favoarea Rusiei multă lume s-a mirat. În fond, decizia FIFA a dat Rusiei dreptul de organizare pe care l-a refuzat Marii Britanii, Spaniei și Portugaliei, Belgiei și Olandei. Era limpede pentru oricine că perdantele erau în stare să organizeze o Cupă Mondială a doua zi, fără investiții majore, în condiții perfecte. Era la fel de limpede că decizia care a făcut din Rusia un mare beneficiar a fost sută la sută politică.

Această realitate avea să fie confirmată în mod repetat, de-a lungul următorilor 8 ani. Protestele și semnele de întrebare au fost date la o parte sau ignorate în repetate rînduri. Îngrijorările și avertismentele asupra manifesărilor de rasism, naționalism, intoleranță și atîtea alte păcate bine documentate în Rusia au venit tîrziu și, în orice caz, au păstrat un aer ipocrit. De ce? Tocmai pentru că decizia a fost politică și a fost luată cu buna cunoaștere a riscurilor. Protestele și avertismentele au bifat un tip de moralitate care știe să își urmărească interesele.

În cei opt ani trecuți de la desemnarea Rusiei ca organizator al Cupei Mondiale s-au întîmplat multe și urîte. Lumea care a luat decizia se putea răzgîndi de multe ori fără. Motive ar fi fost destule. Rusia a invadat Crimea. Forțe militare controlate de Rusia au doborît un avion civil malaezian și au ucis, astfel, 298 de oameni. Armata rusă a intrat în Siria ca aliat, de data asta pe față, al detestatului Președinte Bashar Al Assad. Tot după 2010, a fost ucis la Moscova, Boris Nemțov, unul din liderii firavei opoziții care deranjază, din cînd în cînd, regimul Putin. Seria tentativelor de asasinat care țintesc ruși indezirabili în afara țării a continuat cu spectaculosul atac de la Salisbury, în Marea Britanie. Abuzurile interne, crimele interne și externe și sfidarea propagandistică s-au ținut lanț, fără să scadă cu ceva sau să pună capăt proiectului Cupa Mondială 2018.

Contradicția pe care stă Cupa Monduială e, însă, mult mai întinsă. Ea nu se limitează la politică. O serie de scandaluri sportive ar fi trebuit să spună destul marilor organizații sportive internaționale. E vorba, în primul rînd de marele scandal de dopaj cu care s-a încheiat Olimpiada de iarnă de la Soci. Și acolo, Rusia a primit un cadou pe care l-a folosit cu promisiunea celor mai bune intenții dar l-a transformat într-o escrocherie gigantică. Toate probele spun că statul rus a fost complice direct la operațiuni de dopaj și falsificare a testelor anti-doping, în cazul sportivilor ruși. Scandalul a fost urmat de sancțiuni bizare. Cea mai mare fraudă cunoscută în sportul olimpic n-a fost sancționată exemplar ci împachetată ridicol. Atleții ruși au fost suspendați fără să fie eliminați. Ei au primit dreptul de a concura sub titlul de Atleți Olimpici din Rusia. În consecință, Rusia a trimis la următoarea olimpiadă de iarnă una din cele mai mari delegații pe care le-a deplasat vreodată.

După opt ani de abuzuri care ar fi scos din joc opt țări organizatoare, Rusia deschide Cupa Mondială de fotbal ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Fotbalul își va vedea de trabă și va face uitate, timp de o lună, împrejurările care au protejat interesele rusești. Pînă la urmă, îndărătnicia cu care diverse organizații și diverși lideri străini au apărat interesele rusești spune că discuția despre sport și caracter e complet inutilă. În același timp, situația e cum nu se poate mai instructivă. Învățămintele țin de răspunsul pe care îl așteaptă două întrbări: de ce au ținut atîția aomeni și atătea puteri să protejeze Rusia și de ce și-a dorit Rusia cu atîta încrîncenare să oragnizeze Cupa Mondială?