Traian Ungureanu

Așa cum era de așteptat, Cupa Mondială e, și în Rusia, un eveniment derutant. Dacă așa ceva e posibil sau de înțeles, spectacolul e mai interesant decît conținutul spectacolului. Paradoxul vine din trecerea fotbalului între obsesiile de masă ale lumii. Alături de film și, în genere, cultura pop, fotbalul e supradimensionat și, prin urmare, nu face față nevoii de cantitate decît prin mari cedări de calitate. Cupa Mondială din Rusia a ilustrat, deja, această contradicție pe care aproape nimeni nu o mai reclamă.

Nevoia de fotbal e atît de mare încît, inevitabil, exigența a lăsat locul ideii largi și nepretențioase de reprezentare. După primele 20 de meciuri, numai Spania-Portugalia a atins nivelul excepțional pe care îl presupune, sau, mai degrabă îl presupunea, Cupa Mondială. Germania-Mexic, soldat cu eșecul nu tocmai neverosimil al campioanei mondiale en titre, a fost celălalt meci notabil. În rest, o puzderie de meciuri asemănătoare cu o serie de împerecheri exotice și sterpe. Mult fotbal slab, cu deficiențe de grup sau individuale, tactice și tehnice - de la aglomerări defensive rudimentare, la incapacitatea de a controla mingea în regim de viteză și presiune.

Cu excepția strălucirii generale a celor 22 din partida Spania-Portugalia și a cîte unui licăr izolat în meciuri altfel banale, majoritatea jucătorilor și echipelor fac un fotbal sub calitatea ambalajului tehnico-mediatic. Totul merge strună la Cupa Mondială, cu excepția fotbalului. Problema e că acest decalaj nu mai contează și nu mai deranjează. Ca toate celelalte spectacole supradimensionate ale entertainment-ului contemporan, fotbalul suferă de pe urma platformei de difuzare. Altfel spus, extinderea dictată de presiunea consumului global a dus la o cădere de nivel, tolerată și celebrată în numele așa zisei „democratizări” a spectacolului.

Lucrul bun e, într-adevăr, accesul lărgit și șansa crescută de performanță pentru echipele mici (deși această teorie e valabilă exact în teorie). Lucrul rău e degradarea standardelor. Nu numai în jocul de fotbal prorpiu zis ci și în celelalte elemente constituente ale spectacolului: în evaluare și comentariu. În mod previzibil, un turneu lărgit și încărcat de meciuri pe durata a cinci săptămîni devine o industrie care presupune, în margine, o armată de experți, comentatori și observatori.

Tendința naturală în asemenea cazuri e inflația. Cu alte cuvinte, totul sau aproape totul devine notabil. Micile reușite se transformă în valoare pură, iar succesul scuză calitatea performanței. Cazul cel mai evident e o echipă ca Anglia. Mereu dominată de așteptarea unui nou 1966 - anul în care englezii au cîștigat Mondialele și singurul lor trofeu major - Anglia repetă un spectacol strident. O echipă înconjurată de pretenții fabricate în presă și mereu confundată cu produsul internațional Premier League joacă un fotbal modest tehnic și, în cele din urmă, neputincios.

Aceași boală, deși în variante ceva mai suportabile, urmărește Belgia, Franța, Argentina și Brazilia. Explicația e deformarea internă a campionatelor naționale. Asta vrea să spună că naționalele acestor supraputeri ale fotbalului sînt cele maia adesea alcătuite din jucători foarte buni care nu se cunosc, pentru că nu au avut ocazia să joace împreună fotbal de club. Nivelul de joc al naționalelor e în mare măsură dat sau negat de prezența sau absența așa numitelor blocuri funcționale. Mai simplu spus, de coeziunea grupurilor de 2-3 jucători care au experiența comună a fotbalului jucat în același campionat și la același club. Așa ceva e, astăzi, rar dacă nu imposibil. Lotul Belgiei conține, de pildă, 13 jucători care joacă la șase cluburi din Anglia. Franța e, practic, în aceeași situație, cu jucători risipiți în Anglia și Spania. Argentina și Brazilia sînt echipe selecționate aproape integral din campionatele Esuropei de Vest. În această situație, prezența superstarurilor (tip Ronaldo) și experiența comună (cazul Spaniei) sînt decisive. Dar evoluția istorică a Cupei Mondiale e, în cele din urmă, dată de forțe care vin din afara fotbalului.

Cine vrea să afle de ce s-a bucurat Rusia de îngăduință și protecție în ciuda celor mai grosolane abuzuri are la dispoziția două realități. Altfel spus, Cupa Mondială 2018 stă pe considerente politice și slăbiciune umană.

Politic vorbind, nici un guvern occidental nu s-a opus deschis și credibil candidaturii rusești. Nici unul din membrii Comitetului Executiv FIFA nu a fost instruit și mandatat să voteze împotriva deciziei care a acordat Rusiei dreptul de a organiza Cupa Mondială 2018. Pe de altă parte, Rusia a găsit în FIFA partenerul ideal. Sepp Blatter, faimosul și, între timp, hulitul fost Președinte FIFA, e cunoscut ca un promotor asiduu al Rusiei. După căderea lui Blatter, în 2015, multă lume și tot atîția naivi și-au imaginat că a venit vremea unui conducător decent și de onoare, la cîrma FIFA. Noul Președinte Gianni Infatino e, însă, măcar în ce privește poziția față de Rusia, o copie a lui Blatter. Infantino a forțat menținerea ilegală a lui Vitali Butko în Comitetul executiv FIFA, în ciuda opoziției interne și a regualmentelor. Miguel Maduro, managerul FIFA pentru organizare internă, și-a pierdut postul pentru că a rezistat. Tot Infantino e cunoscut pentru relațiile strînse și foarte bine camuflate că mărimile rusești. Invitat la cine discrete cu Putin și plimbat cu avioanele companei Gazprom sau ale marilor magnați ruși, Infantino nu avea cum să fie vreodată un adversar sau măcar un observator critic al candidaturii rusești. Asta, în ce privește FIFA.

Dar marea întrebare nu privește FIFA, un organism pe veci asociat cu obediența și corupția politică. Întrebarea cea mare e: de ce și-a dorit Rusia atît de mult să obțină dreptul de a organiza Cupa Mondială 2018? În mod evident, contra-argumentele sar în ochi. Mai întîi, cheltuielile. Rusia a construit opt stadioane, a inițiat lucrări masive de infrastructură și a introdus gratuități generoase pe perioada Cupei Mondiale. Adevărul e că, economic, Rusia nu are nimic de cîștigat, dar asemenea probleme au greutate numai pentru cei ce nu au observat că Olimpiada de la Soci a fost un exercițiu similar de cheltuieli fără profit. Chestiunea profitului e cu totul secundară. Și atunci?

Multă lume e de părere că Rusia s-a angajat în efortul de a organiza Cupa Mondială pentru a-și apăra imaginea și a-și salva reputația. E greu de crezut. Căci în termeni de reputație și imagine, Rusia stă pe o situație mult prea toxică. Nu mai e mare lucru de salvat sau de îndreptat. Numai un naiv poate bănui că

lumea își va schimba părerea sau că Rusia speră așa ceva. Explicațiile credibile pot fi formulate numai dacă ținem cont de psihologia și tradiția rusă. Vom descoperi, astfel, că Rusia știe să regleze consumul intern.

Cupa Mondială va fi un atuu enorm pentru Putin în fața propriei societăți care va trăi, iar, sentimentul însemnătății globale a țării. Cupa Mondială din Rusia trebuie înțeleasă ca tonic național. La fel ca puterea militară și capacitatea de a face și desface războaie, Cupa Mondială e un mijloc de a demonstra unui public larg că măreția Rusiei e intactă și că viața poate fi precară, atîta timp cît gloria istorică persistă. Organizînd Cupa Mondială, Rusia va dovedi, mai puțin în afară și mai mult propriilor cetățeni, că țara poate duce la bun sfîrșit proiecte vaste, ca orice stat occidental. Mai mult, cei ce nu înțeleg Rusia așteaptă degeaba incidente, manifestări rasiare, violență și ură. Cînd, dacă și cît trebuie, Rusia se poate purta exemplar, la ordin. Căci Rusia e țara în care stăpînirea poate hotărî și ce e prea greu de suferit și ce e viața corectă. Asta îi face pe mulți să aștepte degeaba revolta rușilor împotriva lipsurilor și vițeii proaste. Și tot asta îi face pe alții să nu înțeleagă că aparatul rus de securitate și ordine va asigura desfășurarea unei Cupe Mondiale fără pată.

Cine a uitat ar trebui să își ramintească specialitatea rusă în potemkiniade: capacitatea de a fabrica temporar aparența normalității și iluzia prosperității. Așadar, Cupa Mondială 2018 va funcționa. Timp de o lună Rusia va fi o societate exemplară. Victoria nu va veni pe cîmpul de joc, unde Rusia se prezintă cu o națională modestă, în prezent ocupanta locului 70 mondial. Echipa va fi ajutată, după uzanțele vechi ale Cupei Modiale și va urca, probabil, pînă în sferturile de finală. Victoria va fi alta: organizarea Cupei Mondiale în ciuda tuturor faptelor rele și ale criticilor îndreptățite. Și totuși: poate fi ceva mai dubios decît Cupa Mondială Rusia 2018? Da. Ediția următoare. Cupa Mondială 2022, în Qatar.