Meghan Markle nu a apărut în Casa regală pentru a se dizolva în tradiție. Ea a intrat în noua ei lume precedată de o identitate îndelung promovată de mediile de informare. Astfel, Markle a fost prezentată insistent ca femeie divorțată, birasială și angajată social. Presa americană și britanică au stabilit, din timp, că aceste calități bat orice alte considerente și că presupun un plus, o schimbare și o calitate de care lumea încremenită a Coroanei britanice ducea lipsă. Conform acelorași sugestii, această situație face din Coroana britanică un beneficiar aproape norocos. Căci, apariția actriței americane va asigura diversitatea culturală și rasială, dinamica populară și deschiderea socială de care Coroana avea mare nevoie. Cum s-ar zice, cu Meghan Markle, Coroana intră în rîndul lumii. Din păcate, așa e. Dar, la mijloc, domnește o mare și premeditată neînțelegere.
Obligațiile ideologice ale noii lumi conforme în care trăim au reușit să răstoarne raporturile firești. Astfel, Coroana devine o relicvă care trebuie să se adapteze la cerințele noi întrupate în persoana actriței Markle și nu invers. Coroana devine, astfel, un vehicol de mare prestigiu la dispoziția unei agende fixe și anti-elitare. Cultul celebrității devine noua linie directoare.
S-a observat, dealtfel, că nunta de la Windsor a fost, practic, un congres global al celebrităților și cauzelor slujite de celebrități. Invitații de vîrf au fost aleși dintre vedetele curente ale muzicii pop, sportului și filmului sau din rîndul activiștilor civici promotori ai minorităților, ai exclușilor și ai altor categorii care fac pachetul de imagine la modă. Politicienii au fost, din principiu, excluși. Acest prim mesaj al noului cuplu și al nunții de la Windsor e fundamental și dezastruos. Căci, o nuntă în Casa regală britanică nu e, firește, un eveniment privat ci, prin excelență, o ocazie cu dimensiuni naționale și globale.
Publicul britanic și sutele de milioane de telespectatori din toată lumea au absorbit ideea după care politica și politicienii au ceva nedemn. E o eroare gravă. Cineva poate fi sau nu de acord cu politica Primului Ministru britanic dar asta nu poate duce la excluderea de la un moment atît de important în viața națiunii britanice. În fond, primul Ministru și Liderul opoziției sînt figuri fundamentale ale vieții publice, dincolo de simpatii și antipatii. Umbra aruncată asupra politicienilor e, în cest caz, complet lipsită de substanță și ostilă în intenție. În fond, Primului Ministru britanic nu i se poate reproșa nimic personal sau caracterial. Nu există fapte sau atitudini imorale care ar fi putut-o exclude pe dna May, Prim Ministru britanic în funcție, de la marele eveniment public al nunții de la Windsor, deși absența unei invitații tinde să sugereze contrariul. Apoi, lipsa invitaților din familiile regale europene e încă mai șocantă.
Singura explicație avansată a fost caracterul neutru al ceremoniei. Neutru față de ce? În modul cel mai bizar, ceremoniile au plecat de la presupunerea că orice atingere a familiei regale britanice de alte familii regale europene și înrudite presupune un prejudiciu de imagine. Cu acest pas, Coroana britanică cedează un element cheie și se apropie mai degrabă de profilul unei instituții de tip ONG. Nu a fost singura despărțire de tradiția și sensul a o mie de ani de regalitate engleză și britanică. Slujba religioasă de la Biserica St. George din Windsor a fost prilejul unor deraieri flagrante. Biserica St. George e locul sacru în care au loc evenimentele solemne ale Coroanei din secolul la XIV-lea încoace. Acolo au fost celebrate căsătoriile regale și au fost înmormîntați regi și regine. Locul e încărcat de istorie și spirit britanic. În același loc, însă, cununia de săptămîna trecută a adus două noutăți stridente. Mai întîi, o predică deplasată, susținută de un pastor neo-protestant radical american. Stridența, volumul, vocabularul și gesturile pastorului au adus ce e natural la Chicago, dar nemaivăzut la Windsor. Stupoarea și dezamăgirea au fost vizibile pe fața reginei Elisabeta. Și au crescut în clipa în care în biserică s-a produs un cor american de gospel, cu Stand By Me, o piesă celebră în lumea pop și complet străină de spiritul ocaziei. Explozia neglijentă și rudimentară a evangelismului american a produs un spectacol degradant la Windsor. Nu e vorba de mofturi și snobism elitar.
Windsor și Coroana stau pe o tradiție simbolică desăvărșită. Poate cea mai distinsă și respectabilă tradiție vie a lumii în care trăim. Simpla idee după care această tradiție poate suferi corecții și suplimentări e o impietate. Din nefericire, exact această idee a tronat asupra faimoasei nunți de la Windsor. Adusă și impusă din afară, reprezentată de prioritățile identitare ale actriței Markle și alimentată furibund de universul media, această idee presupune o Coroană tolerată. Și utilă doar în măsura în care poate servi drept catedră sau tribună pentru o ideologie superioară. Într-un fel sfîșietor, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a asistat, pe viu, la demontarea, dacă nu la înmormîntarea, monarhiei britanice.