Linkuri accesibilitate

Traian Ungureanu

2014 a transferat în 2015 o colecție de teme și probleme nerezolvate. Înainte de toate, criza europeană revine într-o formulă amplificată, încă din primele zile ale anului. Molima grecească a reapărut și a adăugat problemelor europene un scenariu care poate duce la compromiterea directă a monedei euro. Un nou eșec al sistemului politic intern a forțat alegeri anticipate în Grecia. Alegerile vin curînd, pe 25 ianuarie, și s-ar putea solda cu cîștiguri mari pentru Syriza, un partid de extremă stîngă care susține ruperea acordurilor de asistență financiară ale Greciei cu Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional. Linia politică Syriza e foarte populară în Grecia și, odată transformată în politică de guvernare, ar putea face din Grecia primul stat care renunță la moneda euro.

Perspectiva primei defecțiuni în zona euro a fost primită cu o reacție nervoasă de piețe. Euro a căzut la cel mai jos nivel din ultimii nouă ani. Migrena timpurie a monedei euro e abia la început. 2015 va fi, foarte probabil, anul marilor teste europene. Cazul Greciei, unde mai mult de o treime din electorat susține Syriza și Zorii de Aur, partide ale extremei stîngi și drepte, nu e izolat. Un amestec de frustrări și decizii amînate, ezitări și rețete discutabile a creat de la un capăt la altul al Europei o stare de iritare care se manifestă în stradă și s-ar putea revărsa la alegerile ce vin. Spectacolul de stradă a pornit, surprinzător, în Germania, statul garant și lumina călăuzitoare a proiectului european. Demonstrațiile organizate săptămînal, în Est, la Dresda, împotriva islamizării s-au amplificat și sînt, acum, un protest de masă. Reacția în mediile de informare și pe scena politică a repetat un clișeu care și-a dovedit deja ineficiența. Protestul a fost pus pe seama xenofobiei, ceea ce poate fi mai mult sau mai puțin corect, fără să țină, însă, loc de dezbatere asupra unei probleme cît se poate de reale.

Lipsa de curaj a establishment-ului european va fi judecată la alegerile care se țin lanț în 2015. Trei din țările cele mai lovite de regimul de austeritate, Grecia, Portugalia și Spania, trei regine ale șomajului și dezgustului de politică, vor trece prin alegeri generale. Exact ca în Grecia, Spania e în pragul unui succes al stîngii extreme și al curentului anti-sistem. Podemos, un partid înfințat recent de un comentator TV, a crescut formidabil și ar putea face jocurile în Spania. Și mai complicate pentru Europa vor fi alegerile generale din Marea Britanie. În mai, cînd vor vota, alegătorii britanici vor alege încărcați de problema imigrației și a relațiilor cu Europa. Primul Ministru Conservator, David Cameron, a promis organizarea unui referendum pînă în 2017. Tema: în sau în afara Europei. Dar asta numai dacă alegerile din mai vor da Conservatorilor un nou mandat de guvernare.

Sezonul electoral european va fi alimentat din plin de trei curente care lucrează la adîncirea temerilor și a iritării publice. Mai întîi, cleștele economic. Marile economii ale zonei euro rămîn blocate și incapabile de creștere. Asta înseamnă nu numai indicatori economici mediocri și neîncredere pe piețele fianicare, dar și o incapacitate înrădăcinată de a crea locuri de muncă. Criza economică a fost declarată de mai multe ori încheiată dar, după cinci ani de declarații infirmate, nimeni nu mai crede în rapoartele oficiale. Cele mai mari economii ale Europei au un puls abia sesizabil. În Franța, un pesimism solid domină o societate obosită de promisiuni, pachete de reformă inconsistente și amînări consistente. Germania, supereconomia legendară a Europei, stagnează la un nivel de creștere modest. Al doilea curent periculos vine pe mare și lovește masiv toată coasta de Sud a Uniunii. Valul de imigranți plecați pe Mediterana din Africa și Orientul Mijlociu continuă și se amplifică. Începutul lui 2014, a adus o nouă tactică a traficanților care abandonează pe mare vase de mare tonaj, cu sute de refugiați la bord. Politica europeană de întîmpinare e lentă și depășită. Noile tehnici de trafic în masă au transformat litoralul sudic al Italiei și Spaniei ca și granița de Est a Greciei în rampe de primire a refugiaților. Sute de mii de refugiați au pătruns astfel în Europa anul trecut și, în lipsa unei politici de integrare coerente, tensiunile vor continua să crească. Al treilea mare curent activ și în 2015 e marea problemă Estică, în primul rînd rusească, a Uniunii.

La sfîrșitul lui noiembrie, încă unul din filmele produse pe bandă la Holywood era gata de lansare. Nimic nu anunța altceva decît apariția unui film oarecare. Cronicile de prezentare și rezumatele video arătau limpede că e vorba de o comedioară oarecare, un film fără pretenții, vedete și buget. Singura notă de interes a noului film, intitulat „Interviul”, vine din împrejurarea că filmul prezintă, în stil farsă, încercarea unor ziariști americani de a-l asasina pe Kim Joung un, liderul faimosului regim de dictatură nord-korean.

Filmele americane care satirizează sau critică politic regimurile dictatoriale au o tradiție venerabilă. Ea începe cu faimosul „Dictatorul”, regizat și jucat, în 1940, de Charile Chaplin. În următorii 70 de ani, filmele americane anti-dictatură au continuat să atace pe drept sau pe nedrept regimuri autoritare sau regimuri care păreu, numai la Holywood, autoritare. Criticii au salutat sau au desfințat acest gen de filme dar nimeni și nimic n-a putut împiedica difuzarea lor.

Pînă în decembrie 2014, cînd apropiata lansare a filmului „Interviul” a fost precedată de un atac masiv pe net asupra studiourilor Sony care au finanțat și produs filmul. Toată corespondența pe mail a angajaților companiilor, toate datele lor de salariu și asigurări medicale au fost făcute publice. După cîteva zile, același grup de atacatori a amenințat că va ataca orice sală de cinema va difuza filmul. Din acest moment, a început destrămarea în serie a sistemelor și valorilor. Mai întîi, companiile care dețin săli de cinema au anunțat că nu își asumă riscul de a difuza filmul. Asta, după ce avocații au informat onor companiile că, în caz de incidente, riscă să fie date în judecată și să plătească daune. Apoi, compania Sony a anunțat că anulează lansarea filmului. Președintele Obama a intervenit după alte cîteva zile, cu o serie de fraze despre acțiunile inacceptabile care au dus la cenzurarea unui film în Statele Unite. Dar asta nu a schimbat nimic. Filmul rămîne la sertar pentru că așa au decis cei ce nu vor filmul. Președintele Obama a pus atacul pe seama regimului nord korean și e aproape sigur că așa stau lucrurile. Dar asta contează mai puțin.

Oricine s-ar afla în spatele amenințărilor, important e că autocenzura a devenit fapt în Statele Unite. O națiune care nu cunoaște limite atunci cînd e vorba de libertatea de expresie a învățat să își bage singură pumnul în gură. Marile căderi și deziceri par, întotdeauna, un mister inexplicabil. De fapt, misterul e viu doar pentru că explicațiile sînt prea neplăcute. Fiasco-ul adus de apariția cenzurii în America vine din cîteva surse precise. Mai întîi, politica de împăciuire, în numele respectului față de alte culturi. Apoi, voința pierdută și mascată de pretexte pacifiste. În sfîrșit, cultura victimologiei care face din orice persoană o victimă îndreptățită la despăgubiri, din avocați ființe atotputernice și din companii ținte de șantaj, mereu pregătite să cedeze. Toate aceste aberații sînt fețe diferite ale aceleiași boli: lipsa de încredere în propriile valori.

Istoria rezervă asemenea faze celor mai puternici dintre puternici. Și tot din istorie știm că asemenea traiectorii au fost foarte rar întoarse din drum. „Interviul”, filmul blocat în America, nu mai poate avea succes de public. Dar are, deja, un neașteptat și trist succes istoric.

Încarcă mai mult

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG