Linkuri accesibilitate

Traian Ungureanu

Păstrîndu-ne în limitele celor mai simple observații și refuzînd cețurile multiple ale speculației, ar trebui, mai întîi, să înțelegem ce vor cei doi adversari. Așadar: ce vrea rețeaua islamică infiltrată în Europa și dirijată din centrele de comandă arabe? S-a spus, în grabă sau, dimpotrivă, după cercetări îndelungate, că obiectivul violenței islamice egalitatea. Asta ar însemna, mai departe, dorința de a așeza sau reașeza civilizația de extracție arabo-islamică la locul ei, între marile realități-reper ale lumii.

Există însă și un răspuns ceva mai puțin prestigios care pleacă de la fapte și spune că terorismul islamic urmărește să clatine lumea occidentală, să o intimideze și să o supună forțat normelor de viață islamice. Argumentele în sprijinul acestui răspuns vin din modul de acțiune (violență sistematică și terminală) și din declarațiile oficiale ale grurpurilor teroriste (respectul față de Islam, singura cale dreaptă).

La ce rezultate duc aceleași criterii aplicate, de data asta, crizei rusești? Multă lume rămîne la impresia că Rusia lui Vladimir Putin dorește o reglare de conturi locală, în Estul Europei. Asta, însă, doar pentru cei ce fac uitate ambițiile globale ale Putin care promovează o Uniune Euro-Asiatică și tînjește după măreția pierdută a Imperiului sovietic. Și agresiunea rusă din Est se înscrie în cortegiul mișcărilor cu rădăcini resentimentare care țintesc abolirea ordinii curente și relativizarea sau chiar anularea primatului occidental. Putin și ideologia putinistă nu încearcă o simplă reajustare locală ci o nouă ordine în care Rusia, reașezată la locul ei de drept, poate dicta și controla.

Așadar, doi adversari, aceeași motivație: recuperarea echilibrului stricat de imperialismul cultural occidental în dauna Islamului și a Rusiei, izgonite dintre marii diriguitori de drept ai lumii. Doi, adversari, același obiectiv: controlul prin violență. Doi adversari, același diagnostic: Europa nu ne poate răspunde, Europa e slabă și va ceda. Dealtfel, un detaliu recent face legătura între aceste două forțe resentimentare: mitingul mamut de la Grozny, impotriva caricaturiștilor francezi care l-ar fi insultat pe Profet. Curios, Președintele Kadirov știa dinainte cam cîtă lume va participa (500000 persoane). Demonstrația a depășit planul și așteptările lui Kadirov. În jur de 800000 de oameni au participat la miting. Ar trebui să credem că 60% din populația cecenă a demonstrat spontan. Nu credem.

Credem altceva: că demonstrația a fost organizată pe tipar sovietic, aprobată de Moscova și pusă în scenă de Kadirov, omul de încredere al lui Putin. Peste această operațiune grosieră, convergența celor două atacuri asupra Europei și a valorilor europene spune că numai o abordare unificată poate da un răspuns eficient.

Nevoia de solidaritate reclamată periodic de liderii europeni trebuie înțeleasă, înainte de toate, ca reafirmare a valorilor pe care se sprijină civilizația Occidentului și pe care le atacă acum, din direcții diferite terorismul islamic și imperialismul putinist. De îndată ce vor fi înțeleasă ca un atac asupra civilizației Occidentului, criza rusă și criza islamică vor înceta să mai fie o dublă nenorocire simultană și inexplicabilă. Adversarul va avea un nume și riposta se va putea organiza cu claritate. Dar, pentru asta, cineva trebuie să aibă curajul de a rosti adevărul pînă la cap.

E foarte ușor de observat că Europa are probleme. Nu orice fel de probleme ci serii persistente de probleme care s-au stabilizat sub forma a trei crize majore. Într-un fel știm sau credem că știm totul despre: criza economică, criza islamică și criza rusă. Dacă lăsăm la o parte criza economică, cea mai comentată și familiară criză de sistem a Europei, am putea conchide că atît criza rusă cît și criza islamică sînt noutăți neașteptate. derutante și divergente. Cu alte cuvinte: marile probleme din relațiile cu lumea islamică și Rusia ar fi două necazuri simultane apărute în cel mai nepotrivit moment.

Sub presiunea acestor două crize, Uniunea Europeană a dat în mod repetat impresia că suferă de iluzia frontului unic și a alergat, mai mult sau mai puțin retoric, de la o avarie la alta, de la o criză la alta, pentru a repara ce mai e de reaparat. Dar e, cu adevărat, pusă Europa în situația de a face față unor crize distincte? În aparență, lucrurile stau exact așa. Ieri, criza din Ucraina ia fața actualității și întreg cortegiul politico-mediatic european dă fuga spre a stinge incendiul. Azi, criza islamică aduce un nou atentat sîngeros și întreg cortegiul politico-mediatic european se repede asupra noii urgențe pe care o plasează imediat în centru, uitînd de problema rusească.

Reflexul a fost și mai e, încă, vizibil după masacrul de la Paris. Deodată, drama de pe flancul de Est al Uniunii Europene s-a micșorat și aproape a dispărut, ca și cum Vladimir Putin s-ar fi răzgîndit sau retras. Cine a mai avut timp de știrile venite din Ucraina a înțeles că iluzia frontului unic e o mare eroare. Nu. Vladimir Putin nu e lipit de televizor pentru a afla ce știri mai vin de la Paris și nici n-a uitat de Ucraina. E chiar foarte probabil ca, nu peste mult timp, o nouă baie de sînge ucrainean să trimită atenția Europei la granița de Est, sub presiunea reînoită a crizei ruse.

Într-adevăr, presiunea dublă cu care se confruntă Uniunea Europeană e derutantă și va rămîne așa, în lipsa unei analize duse pînă la capăt. Întrebarea de bază e brutală: ce are lumea cu Europa? Cine nu și va pune această întrebare aparent primitivă va tatona răspunsuri docte și inutile. Răspunsul și calea spre o soluție care exclude alergatul de la o criză la alta pot veni numai dacă pornim de la elementele comune ale celor două mari probleme care agită și amenință Europa. Oricît ar părea de improbabilă, rădăcina comună a celor două amenințări trebuie căutată. Așadar: au oare ceva în comun presiunea islamică și presiunea rusă?

Încarcă mai mult

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG