Traian Ungureanu

După modelul crizei refugiaților, agresiunea generală a Rusiei pe flancul de Est al Uniunii a pus în evidență lipsa de soluții și contradicțiile sistemului european. Vladimir Putin are, în continuare, inițiativa. Singurii adversari ai lui Putin sînt sancțiunile economice, dar asta abia după căderea catastrofală a prețului țițeiului. Cu prețuri de sub 50 de dolari pe baril, era țițeiului pare să se apropie de sfîtșit. Exploatarea gazelor de șist, scăderea consumului chinez și stagnarea economică europeană au creat un surplus uriaș pe piață și cota țițeiului s-a prăbușit. Prima victimă a fost, logic, Rusia, dependentă de veniturile din exportul de țiței și gaze, într-o măsură anormală pentru un stat cu pretenții de mare putere. Efectul e imprevizibil, dar se va face cunoscut în acest an. Exporturi rusești mai ieftine vor tenta consumatorii europeni și ar putea antrena o politică de acceptare implicită a agresiunii rusești în Ucraina. Sau, dimpotrivă, ar putea da Europei atuul necesar pentru a impune Rusiei un comportament cît de cît rațional.

Alegerile parlamentare din Estonia și alegerile prezidențiale din Polonia și Belarus au o importanță sporită de presiunile dure ale Rusiei. Poate nesocotite, alegerile din Est și, de asemenea, stabilitatea guvernamentală a Moldovei, vor conta mult într-o zonă care joacă cu independența pe masă. Două mici secvențe de cezarism își fac de cap în Ungaria și Turcia, unde Viktor Orban și Recep Erdogan au conchis că pot juca singuri împotriva tuturor și au construit sisteme de mare autoritate vecine cu tentația anti-democratică. În cazul lui Viktor Orban, marea cădere economică a Rusiei și abolirea gazoductului South Stream au temperat întrucîtva proiectele de cooperare cu regimul Putin. În schimb, Recep Erdogan e din ce în ce mai convins că poate face politică de putere regională la marginea Europei și în Orientul Mijlociu. În ambele cazuri, modelul autoritar rămîne o alternativă. Deficiențele economice și politice ale Europei nu pot decît să dea acestei variante un plus de credibilitate.

Din afara Europei, vin cîteva provocări și termene fixe care vor produce efecte în interirorul Europei. Alegerile generale din Israel vor stabili dacă politica ferm-anti-Hamas a Primului Ministru Netanyahu va continua cu sprijin popular. Reconfirmarea lui Netanyahu ar putea tempera elanul pro-palestinian al multor guverne vest-europene.

Pînă și monolitul comunist chinez trimite semnale relevante pentru Europa. Neverosimil pentru un partid leninist, facțiunile interne au fost pentru prima oară recunoscute oficial de presa de partid chineză care a dezvăluit existența a trei grupuri de putere distincte la vîrf. Comunismul chinez se apropie lent de o fază nouă în care monopolul politic intră în discuție, pornind de la tensiuni interne. E greu de crezut că tensiunile interne ale Partidului Comunist Chinez se vor derula pînă la capăt în 2015, dar primul pas a fost făcut și, de aici, pot rezulta poziții de negociere mult mai complexe în relația cu restul lumii, inclusiv cu Europa.

E greu de crezut că 2015 va fi anul finalizării marelui Acord Comerical negociat de Statele Unite și Uniunea Europeană. Însă 2015 poate fi un pas înainte sau un pas pe loc. Statele Unite se vor apropia în 2015 de alegerile prezidențiale și e de așteptat ca desemnarea candidaților Democrat și Republican să confiște anul politic. Apropierea prezidențialelor americane nu promite multă inițiativă externă în 2015. În plus, agenda internă este marcată de o dispută virulentă asupra rasismului și de contestarea militantă a autorității de stat și domină categoric percepția alegătorilor. 2015 va fi un an încărcat pentru lumea europeană. Presiuni politice și economice, interne și externe, cer un răspuns plin de curaj și viziune. Așteptarea continuă.

2014 a transferat în 2015 o colecție de teme și probleme nerezolvate. Înainte de toate, criza europeană revine într-o formulă amplificată, încă din primele zile ale anului. Molima grecească a reapărut și a adăugat problemelor europene un scenariu care poate duce la compromiterea directă a monedei euro. Un nou eșec al sistemului politic intern a forțat alegeri anticipate în Grecia. Alegerile vin curînd, pe 25 ianuarie, și s-ar putea solda cu cîștiguri mari pentru Syriza, un partid de extremă stîngă care susține ruperea acordurilor de asistență financiară ale Greciei cu Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional. Linia politică Syriza e foarte populară în Grecia și, odată transformată în politică de guvernare, ar putea face din Grecia primul stat care renunță la moneda euro.

Perspectiva primei defecțiuni în zona euro a fost primită cu o reacție nervoasă de piețe. Euro a căzut la cel mai jos nivel din ultimii nouă ani. Migrena timpurie a monedei euro e abia la început. 2015 va fi, foarte probabil, anul marilor teste europene. Cazul Greciei, unde mai mult de o treime din electorat susține Syriza și Zorii de Aur, partide ale extremei stîngi și drepte, nu e izolat. Un amestec de frustrări și decizii amînate, ezitări și rețete discutabile a creat de la un capăt la altul al Europei o stare de iritare care se manifestă în stradă și s-ar putea revărsa la alegerile ce vin. Spectacolul de stradă a pornit, surprinzător, în Germania, statul garant și lumina călăuzitoare a proiectului european. Demonstrațiile organizate săptămînal, în Est, la Dresda, împotriva islamizării s-au amplificat și sînt, acum, un protest de masă. Reacția în mediile de informare și pe scena politică a repetat un clișeu care și-a dovedit deja ineficiența. Protestul a fost pus pe seama xenofobiei, ceea ce poate fi mai mult sau mai puțin corect, fără să țină, însă, loc de dezbatere asupra unei probleme cît se poate de reale.

Lipsa de curaj a establishment-ului european va fi judecată la alegerile care se țin lanț în 2015. Trei din țările cele mai lovite de regimul de austeritate, Grecia, Portugalia și Spania, trei regine ale șomajului și dezgustului de politică, vor trece prin alegeri generale. Exact ca în Grecia, Spania e în pragul unui succes al stîngii extreme și al curentului anti-sistem. Podemos, un partid înfințat recent de un comentator TV, a crescut formidabil și ar putea face jocurile în Spania. Și mai complicate pentru Europa vor fi alegerile generale din Marea Britanie. În mai, cînd vor vota, alegătorii britanici vor alege încărcați de problema imigrației și a relațiilor cu Europa. Primul Ministru Conservator, David Cameron, a promis organizarea unui referendum pînă în 2017. Tema: în sau în afara Europei. Dar asta numai dacă alegerile din mai vor da Conservatorilor un nou mandat de guvernare.

Sezonul electoral european va fi alimentat din plin de trei curente care lucrează la adîncirea temerilor și a iritării publice. Mai întîi, cleștele economic. Marile economii ale zonei euro rămîn blocate și incapabile de creștere. Asta înseamnă nu numai indicatori economici mediocri și neîncredere pe piețele fianicare, dar și o incapacitate înrădăcinată de a crea locuri de muncă. Criza economică a fost declarată de mai multe ori încheiată dar, după cinci ani de declarații infirmate, nimeni nu mai crede în rapoartele oficiale. Cele mai mari economii ale Europei au un puls abia sesizabil. În Franța, un pesimism solid domină o societate obosită de promisiuni, pachete de reformă inconsistente și amînări consistente. Germania, supereconomia legendară a Europei, stagnează la un nivel de creștere modest. Al doilea curent periculos vine pe mare și lovește masiv toată coasta de Sud a Uniunii. Valul de imigranți plecați pe Mediterana din Africa și Orientul Mijlociu continuă și se amplifică. Începutul lui 2014, a adus o nouă tactică a traficanților care abandonează pe mare vase de mare tonaj, cu sute de refugiați la bord. Politica europeană de întîmpinare e lentă și depășită. Noile tehnici de trafic în masă au transformat litoralul sudic al Italiei și Spaniei ca și granița de Est a Greciei în rampe de primire a refugiaților. Sute de mii de refugiați au pătruns astfel în Europa anul trecut și, în lipsa unei politici de integrare coerente, tensiunile vor continua să crească. Al treilea mare curent activ și în 2015 e marea problemă Estică, în primul rînd rusească, a Uniunii.