1918-2018: o istorie necunoscută a CENTENARULUI

După cum pot deduce cu ușurință cititorii noștri, problema agrară în anii 1917-1918 nu s-a referit cu strictețe la chestiunea pământului, ci a fost terenul unor aprige bătălii pentru putere politică și economică, proprietate, dar și al rivalităților identitare. În cele ce urmează vom prezenta câteva aspecte desprinse din contextul acelei epoci, care se referă la Congresele Țăranilor din Basarabia, un loc al primelor ciocniri de acest gen, cu accent deosebit asupra Congresului I al Țăranilor, păstrând limbajul și specificul de exprimare al perioadei, pentru a face mai ușor de înțeles stările de spirit ale vremii.

În perioada 1917-1918 au avut loc trei congrese ale țăranilor, care de multe ori nici nu erau ale țăranilor, dacă privim la componența celor care le organizau și le conduceau: 1. Congresul I s-a desfășurat la 20 mai 1917 și a fost cel care a deschis „cutia Pandorei” în problema agrară, cu multiple ramificații spre diverse aspecte ale luptei politice și identitare; 2. Congresul al II-lea a avut loc la 27 august 1917 și a arătat o față mai organizată a Basarabiei din punct de vedere politic, atât după componența celor care au participat, cât și după spectrul de preocupări abordate la ședințele sale. Este congresul unde de fapt se va contura viitoarea componență a Fracțiunii Țăranilor din Sfatul Țării, care alături de Blocul Moldovenesc a deținut un rol influent în realizarea politicilor acelor timpuri; 3. Cel de-al III-lea Congres al Țăranilor și-a ținut ședințele la 18-22 ianuarie 1918 și n-a avut nimic în comun cu problema agrară și țărănimea, ci s-a constituit ad-hoc pentru a oferi minorităților etnice posibilitatea de a protesta împotriva introducerii armatelor române în Basarabia la începutul anului 1918. Drept rezultat al manifestărilor anti-românești, congresul a fost dizolvat, considerat a fi o emanație bolșevică, iar unii membri ai săi (Rudiev, Prahnițki, Grinfield, Ciumacenco) vor fi arestați.

Congresul I al Țăranilor din Basarabia s-a deschis la Chișinău la 20 mai 1917, fiind organizat la inițiativa trimișilor Guvernului Provizoriu de la Petrograd, conduși de senatorul Sokolov. Cronica acestui congres, prezentată pe larg în paginile ziarului „Cuvânt Moldovenesc”, oficiosul Partidului Național Moldovenesc, va fi relatată în conformitate cu limbajul epocii:

„Majoritatea acelor adunați sunt străini: ruși, bulgari, ruteni. Încă de la consfătuirea premergătoare s-au arătat neînțelegeri: Senatorul Sokolov, trimisul lui Kerensky, a ținut o cuvântare în rusește; Moldovenii au cerut traducerea ei, când se făcea această traducere, rușii au plecat. La deschiderea Congresului moldovenii cer președinte moldovean și discuții în moldovenește (Halippa, Vrânceanu, Păscăluță). Buruiană, propus de moldoveni ca președinte, nu este agreat. Gafencu propune ca moldovenii să facă congres aparte. Copîlov (medic din Saratov), Morozov (medic din Orel), Ștern (medic) caută să liniștească lumea. Moldovenii în număr de 200 se duc la Zemstva, unde încep congresul lor. Protestează contra modului cum sunt tratați, lor nerecunoscându-li-se drepturile pe când ei recunosc drepturile tuturor streinilor. Au trimis acest protest senatorului Sokolov, comisarului Mimi și primarului Schmidt. Schmidt vine la congresul moldovenilor, își cere iertare pentru neînțelegeri și îi poftește la congresul comun. Vine și Sokolov, care declară că recunoaște autonomia moldovenilor. Nimeni n-are dreptul să oprească pe moldoveni în lucrarea lor pentru autonomie, dar cheamă la unire.

Halippa traduce discursul lui Sokolov. Ciobanu îi răspunde, declarând că nu este separatism, că trebuiesc școli, îl asigură de încredere în guvernul temporal. Se hotărăște congres comun.

În lipsa moldovenilor de la congres, se aleg în birou Culinsky, Litvinov, Boguțky. Stepanov regretă incidentul cu moldovenii, dar consideră că nu importă limba, importă exproprierea: propune ca președinte pe Copîlov. Se pronunță salutări din partea organizațiilor revoluționare: Krîlov, Osmolovsky, Cristi, Cosovici, Siținsky, Litvinov, Morozov, Pîjov. Schmidt propune să se cheme moldovenii; ei vor veni dacă se alege președinte moldovean. Învățătorul Iskimji acuză pe moldoveni de separatism. Morozov și părintele Kirika învinuiesc pe moldoveni că sunt tulburători ai unității. Dr. Morozov face un lung raport asupra tuturor doctrinelor în chestia agrară și a tacticei partidelor, inclusiv cel moldovenesc. Cazacliu vorbind moldovenește protestează că în telegrama trimisă guvernului nu s-a vorbit despre autonomia Basarabiei. Țăranul Ciobanu din Mălineț, Soroca, este contra partidului moldovenesc, care nu admite colonizarea cu ruși a Basarabiei. Moldovenii protestează energic, strigându-i: „Jos, ești vândut!”

Țăranul Alexeev cere și viile la împărțeală. Halippa declară că Partidul Național Moldovenesc este pentru reformă agrară radicală – tot pământul poporului fără plată și fără răscumpărare, dar fără colonizarea Basarabiei – Basarabia pentru Basarabeni!

Dr. Morozov este pentru colonizare. Păscăluță protestează. Formula necolonizării este respinsă; Moldovenii protestează. Discuția trece asupra altor subiecte. Congresul votează republica federativă, fără prezident, cu o singură Cameră. Programul adoptat în materie agrară este acel a ministrului Cernov. Se mai adoptă următoarele decizii: să se organizeze comitete țărănești pentru pământ pentru fiecare voloste, pentru fiecare ținut și pentru întreaga Basarabie; tot pământul cu pădurile și bogățiile va fi moștenirea întregului norod; fiecare va avea dreptul la pământ dacă va lucra el însăși și va primi atâta, cât va hotărî adunarea întemeietoare (constituantă); comitetele vor împărți pământul fără plată și fără răscumpărare, toate datoriile existente asupra moșiilor, le vor plăti proprietarii actuali, din restul averii lor; pădurile se vor administra de comitete; tot pământul din orașe și târguri este proprietatea orașelor și și târgurilor”.

Documentele Centenarului: Declarația „Cum privește Partidul Național Moldovenesc treaba pământului” (31 mai 1917)

Documentele Centenarului: Declarația „Cum privește Partidul Național Moldovenesc treaba pământului” (31 mai 1917)

„Plecând de la gândul că tot pământul țării trebuie dat fără plată celor care îl muncesc, Partidul Național Moldovenesc propune să se orânduiască treaba pământului în Sfatul Țării în astfel de chip:

1. Pământul trebuie să fie în stăpânirea norodului sau cum se zice trebuie socializat. El va trece în mâna obștilor sătești, care-l vor împărți plugarilor muncitori, după o normă stabilită de Sfatul Țării, însă nu spre stăpânire, ci spre folosință;
2. Pământurile să se dea doar celor care-l pot lucra cu brațele lor;
3. Toate moșiile haznalei, fostei familii împărătești, a bisericilor, mănăstirilor din țară și de peste graniță, precum și pământurile care trec peste ceea ce poate lucra omul cu brațele lui, trebuie să treacă în stăpânirea țării;
4. În stăpânirea țării mai trec: apele; bogățiile pământului; pădurile;
5. Viile și grădinile boierești trec în stăpânirea obștească;
6. Fondul pământesc se socoate ca o stăpânire a întregului norod din Basarabia și este supravegheat de Sfatul Țării;
7. Toți cetățenii au dreptul de a se folosi de pământul slobod;
8. Colonizarea, adică aducerea și așezarea streinilor pe pământul Basarabiei să se oprească”.

Se poate observa că acest congres a scos în evidență în primul rând rivalitățile între majoritatea moldovenească și minoritățile naționale, care au dorit să preia inițiativa politică a problemei agrare. Problema limbii și a identității a devenit principială pentru moldoveni în dorința de a obține avantaj în problema agrară, dar alături de aceste aspecte observăm încă două idei importante politice – chestiunea autonomiei Basarabiei și cea a colonizării. Congresul a arătat că balanța politică se înclina spre majoritatea moldovenească, care a folosit spiritul revoluționar pentru a-și impune agenda politică.

Sub influența acestui congres, la care s-a văzut că partidele ruse doreau să atragă țărănimea moldovenească de parte sa prin largi promisiuni de pământ, în numele Partidului Național Moldovenesc este publicată la 31 mai 1917 declarația „Cum privește Partidul Național Moldovenesc treaba pământului”, care propunea cea mai radicală reformă agrară din Basarabia.

La 27 august are loc la Chișinău al II-lea Congres al Țăranilor, care a întrunit o paletă diversă de intelectuali și oameni politici. În numele Sovietului de la Petrograd, Congresul este salutat de Ion Inculeț, venit în Basarabia în calitate de reprezentant al Guvernului Provizoriu și care anunța că acesta „va salva Rusia”. Rudiev i-a salutat pe Inculeț și Erhan, veniți de la Petrograd pentru „adâncirea revoluției”. Halippa a expus programul Partidului Moldovenesc a insistat asupra autonomiei Basarabiei. Din start putem observa preluarea inițiativei din partea a două facțiuni politice, pe de o parte reprezentanții Partidului Socialist Revoluționar Rus (eserii), P. Erhan și Inculeț, pe de alta Partidul Moldovenesc, în frunte cu P. Gore, P. Halippa, I. Buzdugan, etc. La Congres au venit și reprezentanții altor grupări de decizie politică, militară și socială (V. Cristi din partea Comisariatului Basarabiei, soldatul Alexandrov din partea RUMCEROD, Cogan din partea revoluției, marinarul Dacălul din partea celor 5 mii de marinari moldoveni de la Sevastopol, căpitanul Cojocaru din partea Comitetului Central Moldovenesc, Iaroș din partea ucrainenilor, care doreau pace și colaborare cu moldovenii). Vorbitorii au enunțat dorința de a desființa orice formă de proprietate de pământ; pământul cu păduri și subsol urmează să devină proprietatea poporului; distribuirea și administrarea se făcea de comitete, fără răscumpărare; se constituiau comitete în sate, voloste și ținuturi; poliția, miliția, armata și comisarii nu aveau dreptul să se amestece în chestiunea agrară.

Congresul dorea să aducă o anumită claritate și să instituie un anumit control în problema agrară, din moment ce peste vară în Basarabia s-a produs una din cele mai anarhice forme de deposedare a pământului, țăranii cu de la sine putere preluând pământul de la proprietari și împărțindu-l între ei. Evenimentele ce vor urma, crearea primelor instituții politice ale Basarabiei (Sfatul Țării și Consiliul Directorilor Generali), dar mai ales lovitura bolșevică din octombrie 1917, vor conduce la o radicalizarea a reformei agrare, devenită de această dată un teren al rivalității dintre Republica Democratică Moldovenească și puterea bolșevică de la Petrograd.

În Basarabia secolului XIX, raporturile de proprietate au avut o evoluție asemănătoare restului teritoriilor din Imperiul Rus, ele fiind preponderent în favoarea statului. Colectivitățile rurale erau organizate în mir, o formă de posesie care reprezenta dreptul de stăpânire în comun a pământului, acesta fiind distribuit membrilor obștii sătești numai în folosință, nu și în proprietate. Primele forme de proprietate țărănească (nadel) vor apărea după reforma agrară din 1861, care a abolit iobăgia în Rusia țaristă, dar mirul va rămâne forma predominantă de proprietate colectivă asupra pământului. În anul 1906 prim-ministrul Pavel Stolâpin a inițiat o nouă reformă agrară („modernizarea lui Stolâpin”), de sorginte liberală, axată pe un set de măsuri menite să modernizeze agricultura și să dezvolte forme de proprietate privată susținută de stat prin intermediul sistemului bancar. Alături de efectele sale efemere, reforma a condus la depopularea Basarabiei de zeci de mii de țărani, care vor fi strămutați în regiunile depărtate ale Siberiei și Kazahstanului, rezultat al politicilor țariste de populare și exploatare a acestor teritorii.

În Basarabia, de problemele agriculturii se preocupa Zemstva gubernială, care exercita control asupra zemstvelor județene și de voloste. Problema pământului în Basarabia era specifică din cauza deosebirilor în organizarea agriculturii la nord și la sud, particularități datorate efectelor aplicării reformelor agrare sub diferite regimuri. Țăranii de la nordul și centrul Basarabiei, în urma reformei din 1861 (aplicată efectiv în 1868), au primit un lot de împroprietărire care varia între 8 și 13 desetine de pământ (o desetină = 1.09 ha), în dependență de zonă, fertilitatea solului și densitatea populației. În sudul Basarabiei, în cele trei județe care s-au aflat sub administrației românească între 1856-1878 (Cahul, Bolgrad, Ismail), s-a aplicat legea rurală din 1864, care oferea țăranilor fără vite 5.7 ha de pământ, iar celor cu vite 8.6 ha.

În ambele circumstanțe, pe de o parte, reformele au ciopârțit proprietățile mici și mijlocii în întreaga provincie, ca rezultat al sporului demografic natural, iar pe de altă parte au condus la extinderea marilor proprietăți. O altă particularitate a Basarabiei era faptul că ambele reforme nu permiteau vânzarea pământului, fapt ce împiedica formarea păturii de țărani mijlocași. Drept rezultat, marii latifundiari obțineau profit de pe urma muncii țăranului, dar reușeau să iasă pe piața internațională nu în calitate de „fermieri cu tendința de a obține profit, ci ca arendași storcători de profit”.

Datele pentru anul 1905 relevă următoarea structură agrară în Basarabia: proprietatea țărănească (nadel) avea o suprafață de 2 mln. ha sau 48.6 % din suprafața provinciei (est. 8.5 ha la nadel); 51.4 % din total revenea marilor proprietari, statului și mănăstirilor; grosul proprietății țărănești o alcătuiau proprietățile de până la 5 ha (lotași), care dețineau 51.4 %, urmați de cei cu până la 3 ha (35.6 %) și cele de peste 5 ha care dețineau 24 % din suprafață.

Memoriile Centenarului: Agronomul american Louis G. Michael despre situația agrară din Basarabia

Memoriile Centenarului: Agronomul american Louis G. Michael despre situația agrară din Basarabia

Louis G. Michael a venit în Basarabia în anul 1910 cu scopul implementării unui proiect de selecție a porumbului. Contractul său, semnat inițial pe trei ani stipula cultivarea pe un lot experimental a porumbului de înaltă calitate, care ar servi drept model pentru extinderea sa în întreaga provincie și ar cointeresa proprietarii basarabeni în procurarea utilajului agricol. Agronomul american s-a aflat în Basarabia șase ani și a lăsat mai multe impresii despre sistemul său agrar, despre oameni și locurile vizitate.

S-a arătat indignat de conservatorismul proprietarilor și de monopolul reprezentanților Zemstvei asupra experimentelor sale, care se opuneau deschis ideii de școlarizare a țăranilor declarând că „implementarea programului ar face mai dificilă comunicarea cu țăranii, care astfel ar refuza să muncească moșiile”.

Acesta a observat amalgamul de metode agricole, varietatea solului și a climei, precum și diversitatea etnică a locuitorilor, care formau nu doar specificul provinciei în ansamblu, dar și a fiecărei localități în parte. Proprietarii, în mare parte de origine poloneză sau rusă, erau, de regulă de altă etnie decât țăranii care le lucrau moșiile, „unicul lor scop fiind obținerea de profit, în contrast cu lupta pentru existența mizeră a țăranului”.

„În Basarabia, fiecare proprietar avea un evreu al său, responsabil de toate vânzările și achizițiile efectuate de către acesta..., tratându-și patrimoniul drept o sursă de venit în scopul satisfacerii ambițiilor sociale sau a unei vieți de lux, marea parte a proprietarilor, deși educați și capabili, cădeau ușor pradă celor fără de scrupule”.

Unica asemănare a agriculturii cu o agricultură de tip modern Louis G. Michael a găsit-o printre coloniștii germani din județul Akkerman, unde suprafața era mai puțin locuită, loturile suficient de largi pentru utilizarea tehnicii simple, iar relațiile cu Germania permiteau familiarizarea cu practicile agricole moderne.

Dincolo de caracterul exploatator al marii proprietăți, valabil și în alte părți ale Imperiului Rus, în Basarabia exploatarea avea și o puternică conotației etnică, națională. Doar o treime din marea proprietate asupra pământului aparținea proprietarilor de origine română, restul fiind alcătuită, în ordinea importanței, proprietarilor de origine rusă, germană, bulgară, armeană, poloneză, greacă, etc.

Într-o listă genealogică a dvorenilor din Basarabia, publicată la 1912 de mareșalul nobilimii Al. Krupenski, se arată că dintr-un total de 468 de familii boierești (atestate din 1812 până la 1 ianuarie 1911), 138 de familii erau de origine românească (1/3), restul 330 fiind de origine străină (2/3). Prin urmare, țăranii moldoveni, majoritari și băștinași, reclamau o exploatare străină a lor și a pământului, fapt ce va contribui ulterior la posibilitatea mobilizării acestora în anii 1917-1918. Românii/moldovenii împreună cu ucrainenii erau de obicei posesori ai proprietății mici, iar proprietatea medie se întâlnea cel mai adesea la coloniștii germani, ruși și bulgari. Un motiv aparte de resentimente din partea țărănimii era faptul că marea proprietate dădea pământurile în arendă, arendașii fiind de obicei evreii, care expuneau țăranii unei duble exploatări, pentru sine și pentru moșierul de la care lua în arendă pământurile. Acest fapt explică emergența unor puternice sentimente antisemite, dar mai ales angrenarea țărănimii basarabene de la periferiile Chișinăului în cele două pogromuri antievreiești, organizate de regimul țarist în 1903 și 1905.

Primul Război Mondial și revoluția rusă din februarie 1917, care a condus la abdicarea țarismului și instaurarea unei puteri duale a Sovietelor și Guvernului Provizoriu, a plasat problema pământului în epicentrul dezbaterilor și acțiunilor politice. Prin două dispoziții din martie-aprilie 1917, Guvernul Provizoriu a plasat controlul asupra relațiilor de proprietate funciară în responsabilitatea comitetelor agrare, pământul urmând „să fie în stăpânirea norodului, să fie soțializat”. În asemenea circumstanțe a început anarhia și marea dezordine, provocată de efectele războiului și propaganda bolșevică, țăranii începând peste tot în Rusia, cu de la sine putere, să lichideze marile proprietăți. Aflată în proximitatea imediată a Frontului Românesc, unde se aflau aproape un milion de soldați ruși, Basarabia va fi printre primele teritorii lovite de efectele anarhiei. Armata se descompunea. În orașele și satele Basarabiei creștea periculos numărul dezertorilor, care veneau la Chișinău pentru organizarea „sovietelor” locale a muncitorilor și soldaților, sfidau orice formă de putere și se dedau la prădăciuni. Aceste soviete, „proaspăt apărute, accidental formate, fără alegere, fără adunare chiar, compuse toate în majoritate de oameni întâmplători, nelocalnici, trecători accidentali prin Basarabia”, au început să protesteze , că în timpul revoluției „în capul treburilor să pun mari proprietari, foști adepți ai trecutului regim”. Noii comisari numiți de guvern, vor fi desconsiderați și atacați, primul fiind Hinculov, comisarul de la Bălți, asociat cu familia latifundiarului Krupenski, apoi Brjozovsky de la Soroca, Oatul de la Hotin, Cara de la Tighina și Mimi de la Chișinău, ei fiind scoși și înlocuiți cu reprezentanții „sovietelor”. La sate, fără nicio formă și rezistență, autoritățile au fost alungate și înlocuite cu comitete.

Raportul oficial al comisarului Guvernului Provizoriu la sfârșitul lunii iunie constata că „starea în Basarabia este tristă, satul este dezorganizat, ici colo dezordini agrare; satul este în întuneric și să ia după fiecare, aparatul administrativ este distrus, organizațiile existente sunt slabe”.

În lunile martie-aprilie 1917 este semnalată ocuparea de către țărani a pământurilor proprietății mari și constituirea de comitete pentru pământ, conform ordinului Guvernului Provizoriu „de a crea comitete pentru pământ și a le transmite lor pământurile nelucrate ale proprietarilor”. Primul caz de acest gen este semnalat în luna martie în județul Soroca, unde țăranii au ocupat pământul Casei Sf. Spiridon din Iași, arendat unei fabrici de zahăr. La începutul lunii aprilie cazuri similare se înregistrează în ținuturile Chișinăului, Sorocii, Orheiului, Bălților. În multe localități soldații sparg pivnițe pentru a prăda vinul. La Cărpineni și Iurceni soldații se dedau jafului și instigau țărănimea.

În aceste circumstanțe, discuția privind aplicarea reformei agrare va apărea, în premieră, pe agenda politică a Partidului Național Moldovenesc, care, încă din momentul constituirii sale în aprilie 1917, a stipulat în program că „acceptă exproprierea și împroprietărirea țăranilor în formele ce se vor hotărî de voința poporului”. La 31 mai 1917 Partidul adopta declarația „Cum privește Partidul Național Moldovenesc treaba pământului”, care păstra suflul revoluției ruse și prezenta un mod de soluționare radicală a problemei agrare. Pământul urma să fie dat în folosință comună, fiecare țăran având posibilitatea să lucreze o normă stabilită de Sfatul Țării. Viile și grădinile boierești treceau în stăpânire obștească, dar ideea de comunizare a pământului, cum ne arată istoricul Svetlana Suveică, nu garanta dreptul de proprietate asupra acestuia. Din acest moment, problema agrară va capta preocupările tuturor partidelor și organizațiilor sociale din Basarabia, devenind terenul unor acerbe bătălii politice.