După cum pot deduce cu ușurință cititorii noștri, problema agrară în anii 1917-1918 nu s-a referit cu strictețe la chestiunea pământului, ci a fost terenul unor aprige bătălii pentru putere politică și economică, proprietate, dar și al rivalităților identitare. În cele ce urmează vom prezenta câteva aspecte desprinse din contextul acelei epoci, care se referă la Congresele Țăranilor din Basarabia, un loc al primelor ciocniri de acest gen, cu accent deosebit asupra Congresului I al Țăranilor, păstrând limbajul și specificul de exprimare al perioadei, pentru a face mai ușor de înțeles stările de spirit ale vremii.
În perioada 1917-1918 au avut loc trei congrese ale țăranilor, care de multe ori nici nu erau ale țăranilor, dacă privim la componența celor care le organizau și le conduceau: 1. Congresul I s-a desfășurat la 20 mai 1917 și a fost cel care a deschis „cutia Pandorei” în problema agrară, cu multiple ramificații spre diverse aspecte ale luptei politice și identitare; 2. Congresul al II-lea a avut loc la 27 august 1917 și a arătat o față mai organizată a Basarabiei din punct de vedere politic, atât după componența celor care au participat, cât și după spectrul de preocupări abordate la ședințele sale. Este congresul unde de fapt se va contura viitoarea componență a Fracțiunii Țăranilor din Sfatul Țării, care alături de Blocul Moldovenesc a deținut un rol influent în realizarea politicilor acelor timpuri; 3. Cel de-al III-lea Congres al Țăranilor și-a ținut ședințele la 18-22 ianuarie 1918 și n-a avut nimic în comun cu problema agrară și țărănimea, ci s-a constituit ad-hoc pentru a oferi minorităților etnice posibilitatea de a protesta împotriva introducerii armatelor române în Basarabia la începutul anului 1918. Drept rezultat al manifestărilor anti-românești, congresul a fost dizolvat, considerat a fi o emanație bolșevică, iar unii membri ai săi (Rudiev, Prahnițki, Grinfield, Ciumacenco) vor fi arestați.
Congresul I al Țăranilor din Basarabia s-a deschis la Chișinău la 20 mai 1917, fiind organizat la inițiativa trimișilor Guvernului Provizoriu de la Petrograd, conduși de senatorul Sokolov. Cronica acestui congres, prezentată pe larg în paginile ziarului „Cuvânt Moldovenesc”, oficiosul Partidului Național Moldovenesc, va fi relatată în conformitate cu limbajul epocii:
„Majoritatea acelor adunați sunt străini: ruși, bulgari, ruteni. Încă de la consfătuirea premergătoare s-au arătat neînțelegeri: Senatorul Sokolov, trimisul lui Kerensky, a ținut o cuvântare în rusește; Moldovenii au cerut traducerea ei, când se făcea această traducere, rușii au plecat. La deschiderea Congresului moldovenii cer președinte moldovean și discuții în moldovenește (Halippa, Vrânceanu, Păscăluță). Buruiană, propus de moldoveni ca președinte, nu este agreat. Gafencu propune ca moldovenii să facă congres aparte. Copîlov (medic din Saratov), Morozov (medic din Orel), Ștern (medic) caută să liniștească lumea. Moldovenii în număr de 200 se duc la Zemstva, unde încep congresul lor. Protestează contra modului cum sunt tratați, lor nerecunoscându-li-se drepturile pe când ei recunosc drepturile tuturor streinilor. Au trimis acest protest senatorului Sokolov, comisarului Mimi și primarului Schmidt. Schmidt vine la congresul moldovenilor, își cere iertare pentru neînțelegeri și îi poftește la congresul comun. Vine și Sokolov, care declară că recunoaște autonomia moldovenilor. Nimeni n-are dreptul să oprească pe moldoveni în lucrarea lor pentru autonomie, dar cheamă la unire.
Halippa traduce discursul lui Sokolov. Ciobanu îi răspunde, declarând că nu este separatism, că trebuiesc școli, îl asigură de încredere în guvernul temporal. Se hotărăște congres comun.
În lipsa moldovenilor de la congres, se aleg în birou Culinsky, Litvinov, Boguțky. Stepanov regretă incidentul cu moldovenii, dar consideră că nu importă limba, importă exproprierea: propune ca președinte pe Copîlov. Se pronunță salutări din partea organizațiilor revoluționare: Krîlov, Osmolovsky, Cristi, Cosovici, Siținsky, Litvinov, Morozov, Pîjov. Schmidt propune să se cheme moldovenii; ei vor veni dacă se alege președinte moldovean. Învățătorul Iskimji acuză pe moldoveni de separatism. Morozov și părintele Kirika învinuiesc pe moldoveni că sunt tulburători ai unității. Dr. Morozov face un lung raport asupra tuturor doctrinelor în chestia agrară și a tacticei partidelor, inclusiv cel moldovenesc. Cazacliu vorbind moldovenește protestează că în telegrama trimisă guvernului nu s-a vorbit despre autonomia Basarabiei. Țăranul Ciobanu din Mălineț, Soroca, este contra partidului moldovenesc, care nu admite colonizarea cu ruși a Basarabiei. Moldovenii protestează energic, strigându-i: „Jos, ești vândut!”
Țăranul Alexeev cere și viile la împărțeală. Halippa declară că Partidul Național Moldovenesc este pentru reformă agrară radicală – tot pământul poporului fără plată și fără răscumpărare, dar fără colonizarea Basarabiei – Basarabia pentru Basarabeni!
Dr. Morozov este pentru colonizare. Păscăluță protestează. Formula necolonizării este respinsă; Moldovenii protestează. Discuția trece asupra altor subiecte. Congresul votează republica federativă, fără prezident, cu o singură Cameră. Programul adoptat în materie agrară este acel a ministrului Cernov. Se mai adoptă următoarele decizii: să se organizeze comitete țărănești pentru pământ pentru fiecare voloste, pentru fiecare ținut și pentru întreaga Basarabie; tot pământul cu pădurile și bogățiile va fi moștenirea întregului norod; fiecare va avea dreptul la pământ dacă va lucra el însăși și va primi atâta, cât va hotărî adunarea întemeietoare (constituantă); comitetele vor împărți pământul fără plată și fără răscumpărare, toate datoriile existente asupra moșiilor, le vor plăti proprietarii actuali, din restul averii lor; pădurile se vor administra de comitete; tot pământul din orașe și târguri este proprietatea orașelor și și târgurilor”.
Documentele Centenarului: Declarația „Cum privește Partidul Național Moldovenesc treaba pământului” (31 mai 1917)
Documentele Centenarului: Declarația „Cum privește Partidul Național Moldovenesc treaba pământului” (31 mai 1917)
„Plecând de la gândul că tot pământul țării trebuie dat fără plată celor care îl muncesc, Partidul Național Moldovenesc propune să se orânduiască treaba pământului în Sfatul Țării în astfel de chip:
- Pământul trebuie să fie în stăpânirea norodului sau cum se zice trebuie socializat. El va trece în mâna obștilor sătești, care-l vor împărți plugarilor muncitori, după o normă stabilită de Sfatul Țării, însă nu spre stăpânire, ci spre folosință;
- Pământurile să se dea doar celor care-l pot lucra cu brațele lor;
- Toate moșiile haznalei, fostei familii împărătești, a bisericilor, mănăstirilor din țară și de peste graniță, precum și pământurile care trec peste ceea ce poate lucra omul cu brațele lui, trebuie să treacă în stăpânirea țării;
- În stăpânirea țării mai trec: apele; bogățiile pământului; pădurile;
- Viile și grădinile boierești trec în stăpânirea obștească;
- Fondul pământesc se socoate ca o stăpânire a întregului norod din Basarabia și este supravegheat de Sfatul Țării;
- Toți cetățenii au dreptul de a se folosi de pământul slobod;
- Colonizarea, adică aducerea și așezarea streinilor pe pământul Basarabiei să se oprească”.
Se poate observa că acest congres a scos în evidență în primul rând rivalitățile între majoritatea moldovenească și minoritățile naționale, care au dorit să preia inițiativa politică a problemei agrare. Problema limbii și a identității a devenit principială pentru moldoveni în dorința de a obține avantaj în problema agrară, dar alături de aceste aspecte observăm încă două idei importante politice – chestiunea autonomiei Basarabiei și cea a colonizării. Congresul a arătat că balanța politică se înclina spre majoritatea moldovenească, care a folosit spiritul revoluționar pentru a-și impune agenda politică.
Sub influența acestui congres, la care s-a văzut că partidele ruse doreau să atragă țărănimea moldovenească de parte sa prin largi promisiuni de pământ, în numele Partidului Național Moldovenesc este publicată la 31 mai 1917 declarația „Cum privește Partidul Național Moldovenesc treaba pământului”, care propunea cea mai radicală reformă agrară din Basarabia.
La 27 august are loc la Chișinău al II-lea Congres al Țăranilor, care a întrunit o paletă diversă de intelectuali și oameni politici. În numele Sovietului de la Petrograd, Congresul este salutat de Ion Inculeț, venit în Basarabia în calitate de reprezentant al Guvernului Provizoriu și care anunța că acesta „va salva Rusia”. Rudiev i-a salutat pe Inculeț și Erhan, veniți de la Petrograd pentru „adâncirea revoluției”. Halippa a expus programul Partidului Moldovenesc a insistat asupra autonomiei Basarabiei. Din start putem observa preluarea inițiativei din partea a două facțiuni politice, pe de o parte reprezentanții Partidului Socialist Revoluționar Rus (eserii), P. Erhan și Inculeț, pe de alta Partidul Moldovenesc, în frunte cu P. Gore, P. Halippa, I. Buzdugan, etc. La Congres au venit și reprezentanții altor grupări de decizie politică, militară și socială (V. Cristi din partea Comisariatului Basarabiei, soldatul Alexandrov din partea RUMCEROD, Cogan din partea revoluției, marinarul Dacălul din partea celor 5 mii de marinari moldoveni de la Sevastopol, căpitanul Cojocaru din partea Comitetului Central Moldovenesc, Iaroș din partea ucrainenilor, care doreau pace și colaborare cu moldovenii). Vorbitorii au enunțat dorința de a desființa orice formă de proprietate de pământ; pământul cu păduri și subsol urmează să devină proprietatea poporului; distribuirea și administrarea se făcea de comitete, fără răscumpărare; se constituiau comitete în sate, voloste și ținuturi; poliția, miliția, armata și comisarii nu aveau dreptul să se amestece în chestiunea agrară.
Congresul dorea să aducă o anumită claritate și să instituie un anumit control în problema agrară, din moment ce peste vară în Basarabia s-a produs una din cele mai anarhice forme de deposedare a pământului, țăranii cu de la sine putere preluând pământul de la proprietari și împărțindu-l între ei. Evenimentele ce vor urma, crearea primelor instituții politice ale Basarabiei (Sfatul Țării și Consiliul Directorilor Generali), dar mai ales lovitura bolșevică din octombrie 1917, vor conduce la o radicalizarea a reformei agrare, devenită de această dată un teren al rivalității dintre Republica Democratică Moldovenească și puterea bolșevică de la Petrograd.
