Republicanul Donald Trump a depus luni, pentru a doua oară într-un deceniu, jurământul ca președintele Statelor Unite. El va conduce din nou, vreme de patru ani, cea mai mare economie și cea mai puternică armată a lumii, după declarații electorale care i-au îngrijorat pe aliații SUA.
TikTok este din nou online în Statele Unite, după ce a fost închis pentru scurt timp, înainte ca o interdicție asupra popularei platforme de social media să intre în vigoare, pe 19 ianuarie. Iată felul în care aplicația deținută de chinezi a devenit un fenomen și a stârnit controverse politice.
Președintele american aflat pe final de mandat, Joe Biden, a emis luni, 20 ianuarie, grațieri preventive pentru o serie de aleși și funcționari, cu scopul de a-i proteja de „urmăriri judiciare nejustificate și motivate politic”, a transmis Casa Albă.
Circa 90 de prizonieri palestinieni au fost eliberați în schimbul a trei ostatici israelieni, ca parte a armistițiului intrat în vigoare duminică, cu doar o zi înainte de învestirea în funcție a președintelui ales al SUA, Donald Trump, care și-a revendicat meritele pentru această înțelegere.
Cehia a exportat anul trecut o cantitate record de bere în Rusia - peste 33.000 de tone, în numai 10 luni. Cifrele sunt impresionante, ținând cont că marii producători de bere din Cehia au oprit livrările spre Rusia după începutul războiului din Ucraina.
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat din nou că va convinge Ucraina și Rusia să înceteze războiul în care se află de a aproape trei ani. El a mai a spus că va cere talibanilor să returneze miliarde de dolari din echipamentele militare americane lăsate în urmă în Afganistan în 2021.
Donald Trump urmează să depună jurământul pentru al doilea său mandat ca președinte al Statelor Unite pe 20 ianuarie 2025, în cadrul unei ceremonii la Congres.
Republica Moldova va fi reprezentată de ambasadorul ei în Statele Unite, Viorel Ursu, la învestirea președintelui american Donald Trump, pe data de 20 ianuarie, la Washington. În mod normal, aceasta n-ar trebui să fie o știre. De data asta este, însă, căci Trump vrea să fie... altfel.
Doi militari nord-coreeni au fost capturați de armata ucraineană în timpul luptelor din regiunea rusă Kursk, a anunțat, recent, liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski. Cei doi ar fi colaboratori ai Direcției Generale de Informații a Coreii de Nord, potrivit serviciilor de informații sud-coreene.
Încarcă mai mult