Linkuri accesibilitate

Instanța a refuzat să-i aplice un al doilea mandat de arest Evgheniei Guțul


Evghenia Guțul, escortată de polițiști la ședința de judecată de pe 31 martie, de la Judecătoria Chișinău cu sediul Buiucani. Decizia a fost pronunțată pe 1 aprilie.
Evghenia Guțul, escortată de polițiști la ședința de judecată de pe 31 martie, de la Judecătoria Chișinău cu sediul Buiucani. Decizia a fost pronunțată pe 1 aprilie.

Judecătoria Buiucani a respins, pe 1 aprilie, demersul procurorilor anticorupție de a-i aplica guvernatoarei Găgăuziei, Evghenia Guțul, un mandat de arest pentru 30 de zile, după ce, pe 28 martie, ea a fost arestată pentru 20 de zile prin decizia Judecătoriei Ciocana.

Pronunțând hotărârea, judecătoarea Olga Bejenari de la Judecătoria Buiucani a explicat că demersul procurorului Ghenadie Epure de la Procuratura Anticorupție a fost depus când Guțul era reținută pentru 72 de ore, iar apoi, din 28 martie, se află sub arest. Astfel, a precizat magistrata, nu există riscul ca ea să se eschiveze de la justiție.

Însăși Guțul le-a spus jurnaliștilor că nu intenționa să părăsească definitiv R. Moldova atunci când a fost reținută, pe 25 martie seara, pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Procurorul a cerut măsura preventivă în dosarul penal pe care Judecătoria Buiucani îl examinează din primăvara anului trecut. Guțul este învinuită de complicitate la finanțarea ilegală a fostului Partid Șor, din partea grupului criminal organizat și condus de oligarhul fugar Ilan Șor.

Potrivit acuzării, fiind secretară în Partidul Șor, ea, împreună cu câteva colege, zbura la Moscova pentru a aduce bani cash în Moldova, în sume de până la 8.000 de dolari, care nu trebuie declarate în vamă. Ulterior, acești bani erau utilizați pentru activitatea partidului.

De asemenea, Guțul este acuzată că a fost printre organizatorii și coordonatorii protestelor antiguvernamentale din 2022 și a acceptat cu bună știință finanțarea partidului cu 42,4 milioane de lei.

Anterior, Evgheniei Guțul nu i-a fost aplicată nicio măsură preventivă, nici în timpul anchetei, nici în timpul procesului.

De ce procurorul a mai cerut un mandat de arest?

Procurorul Ghenadie Epure, la Adunarea generală a procurorilor.
Procurorul Ghenadie Epure, la Adunarea generală a procurorilor.

Procurorul anticorupție Ghenadie Epure a depus demersul privind arestarea Evgheniei Guțul la scurt timp după ce ea a fost reținută pe Aeroportul Chișinău într-un alt dosar penal. Deși Procuratura Chișinău anunțase că va solicita arestul ei la Judecătoria Ciocana, Epure a depus un demers similar la Judecătoria Buiucani.

Pe 31 martie, când a avut loc ședința de la Buiucani, procurorul a explicat jurnaliștilor că a primit date de la Serviciul de Informații și Securitate că Guțul intenționa să părăsească țara definitiv. Pe 25 martie, ea urma să zboare la Istanbul ca să participe la un forum, însă, potrivit procurorului, „un asemenea eveniment nu urma să aibă loc”.

Procurorul a mai spus că biletele de zbor pentru Guțul au fost cumpărate de doi locuitori ai orașului Moscova, iar prin intermediul aceleiași companii, s-au procurat anterior bilete și pentru alți figuranți ai unui dosar penal. Prin urmare, el a decis să depună încă un demers pentru arestarea bașcanei pentru a evita „riscul ca ea să fie eliberată”, în cazul în care Judecătoria Ciocana ar fi respins solicitarea procurorilor din celălalt dosar sau în cazul în care Curtea de Apel ar fi revocat măsura.

„Lipsa unei reacții din partea noastră ar însemna că noi am îngăduit neaplicarea unei măsuri preventive”, a declarat acuzatorul de stat. El a mai spus că legea permite executarea a două sau trei mandate de arest consecutiv.

Evghenia Guțul, escortată la ședința de judecată din 31 martie, de la Judecătoria Buiucani.
Evghenia Guțul, escortată la ședința de judecată din 31 martie, de la Judecătoria Buiucani.

Сe spune apărarea?

Evghenia Guțul afirmă că dosarul său este fabricat la comanda autorităților de la Chișinău, care ar persecuta în acest fel opoziția, în timp ce guvernanții îndeamnă ca dosarele din justiție să nu fie politizate. Pe 31 martie, bașcana a publicat o scrisoare către președintele SUA, Donald Trump, în care i-a cerut „sprijin moral și politic”, după ce mai devreme le-a scris cu aceeași rugăminte președintelui rus ,Vladimir Putin, și celui turc, Recep Erdogan.

După ședința de judecată din 31 martie, serviciul de presă al bașcanei l-a acuzat pe procurorul Epure de dezinformare, spunând că că el deține documente care confirmă că Guțul a primit o invitație din partea liderului Consiliului global al jurnaliștilor, din Turcia, pentru a veni la Istanbul și a discuta despre cooperarea organizației cu Găgăuzia. Serviciul de presă a precizat că Guțul a participat deja la astfel de evenimente, iar în octombrie 2024 a primit premiul „Pentru contribuția la diplomația globală” de la organizația respectivă.

Avocatul ei, Sergiu Moraru, consideră că ambele demersuri de arestare sunt ilegale. Potrivit acestuia, procurorii au acționat conform unui „scenariu de siguranță” pentru cazul în care una dintre cereri va fi respinsă. Apărătorul a spus că organele de drept au început să o urmărească penal pe Guțul după ce ea a fost aleasă în funcția de guvernatoare a Găgăuziei. El consideră că procurorii și judecătorii se află sub presiune politică.

Primul mandat de arest

Pe 28 martie Judecătoria Ciocana a plasat-o pe Evghenia Guțul în arest pentru 20 de zile într-un dosar penal care este investigat de Procuratura Chișinău.

Procurorii o acuză pe Guțul că ar fi „instigat și organizat” falsificarea mai multor documente privind donațiile de la persoane fizice și juridice pentru campania sa electorală de la alegerile din Găgăuzia din mai 2023, pentru a camufla transferuri în sumă de 370.000 de lei din „surse interzise”.

Pe de altă parte, avocatul ei, Sergiu Moraru, spune că astfel de învinuiri pot fi aduse oricărui concurent electoral, deoarece acesta nu știe cine și ce donații face și nu se ocupă de rapoarte financiare. El a anunțat că va contesta la Curtea de Apel decizia privind arestul preventiv al clientei sale.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Nadejda Coptu

    La Europa Liberă Moldova scriu despre justiție. Urmăresc ședințele de judecată din dosarele de rezonanță, relatez despre ilegalități și încălcarea drepturilor omului. De fiecare dată, când scriu, sper ca munca mea să schimbe lucrurile în bine. Anterior, am scris despre aceleași probleme și pentru site-ul newsmaker.md. Am început să lucrez în presă în 2016, când eram studentă la Facultatea de Jurnalism și reporteră pentru site-ul publika.md.

XS
SM
MD
LG