Traian Ungureanu

Din multe, dacă nu din toate punctele de vedere, alegerile care vor da, într-un tur sau două, Președintele Republicii Moldova au mai avut și urmează să mai aibă loc. Repetiția argumentelor de campanie, a programelor electorale și a profilurilor de candidat e o noutate doar în măsura în care tinde să transforme un impas într-un impas de nedepășit. Desigur, în timp, numele candidaților și vocabularul politic s-au schimbat. Dar structural, nimic nu e nou. Vorbim, încă o dată, de opțiunile Republicii Moldova între Est și Vest.

Experiența ultimilor aproape 30 de ani, spune că opțiunea Vest-Est există dar nu în felul dramatic și iminent pe care îl cultivă mulți comentatori. Pînă la urmă, în ciuda pendulării esențiale pe care o presupune balansul Vest-Est, Moldova poate rămîne tot acolo unde a fost: într-un spațiu nedecis, cu elemente mixte care amestecă infuențe vestice și estice, doar spre a perpetua lipsa unei definiții clare. La fel ca în atîtea ocazii electorale anterioare, cele două fronturi-opțiune sînt reprezentate de doi candidați vizibil distincți și, în teorie, incompatibili. Igor Dodon e personificarea politică a zonei de influență rusă iar Maia Sandu e întruparea „drumului european”. Până și etichetele sub care defilează prin media principalii candidați sunt, însă, uzate. Dincolo de presigiu și susținere, amândouă promit, cu o oboseală aproape sesizabilă, aceleași miracole pe care alți candidați le-au convocat sub alt nume. „Stabilitatea economică” promisă de I.Dodon și „normalitatea europeană” dorită de M. Sandu se înrudesc, straniu, prin apelul la imaginarul miraculos. Ambele teme sunt fețele unui deziderat generic și improbabil. I. Dodon știe, probabil, că relansarea economică a Moldovei e un scenariu imposibil care poate, cel mult, stârni nostalgia alegătorilor sătui de nesiguranța vieții. M. Sandu nu face figura unui politician cinic dar e bine așezată în postura unui personaj care repetă mașinal o mantră fără detalii și garanții concrete. Deși fundamnetal deosebiți prin educație și experiență, atât Dodon cât și Sandu joacă aceeași politică la marginea ficțiunii. Niciunul nu are soluții în realitatea imediată. Niciuna dintre promisiunile lor nu e credibilă, într-o țară în care personalitățile politice sunt surclasate de jocul forțelor externe.

Slăbiciunea țării e notorie, mai bine zis genetică, și nimic nu ar trebui să surprindă în ponderea decisivă a forțelor din afara ei. Și nu e vorba, aici, doar de binecunoscuta opoziție Vest -Est, UE-Rusia. Importanța deosebită a diasporei e tot un caz forță exprimată din afară și tot un rezultat al precarității statului-mamă. Și în acest punct, Republica Moldova (cu mai bine de 30% din populație în afara frontierelor) reproduce raporturi active în România. Până la urmă, oricât de simpatizată și chiar idealizată ar fi legiunea electorală diaspora, ponderea ei masivă rămâne un semn de subdezvoltare internă. Însumând, prea multe constante fac din alegerile din Republica Moldova un eveniment repetitiv și repetabil. Asta nu înseamnă că preferințele alegătorilor sunt inutile, ci doar că șansa ca ele să impună o schimbare bruscă și palpabilă e aproape nulă. Viitorul post-electoral al Moldovei se poate colora temporar în nuanțe mai apropiate de UE sau de Rusia dar tonul fundamental e greu de schimbat. Moldova repetă, la alt nivel, situația care blochează, mai puțin vizibil dar eficient, viața politică a României.

Înainte de toate, tradiționala dispută Vest-Est care a subsumat toate alegerile din Republica Moldova a escaladat mult. Intervențiile în suucesiune rapidă ale Președintelui Putin, Ministrului Externe rus Lavrov și ale Șefului Spionajului Rus (SVR) Narîșkin nu sînt replicile secundar-trecătoare ale unor comentatori sau politicieni fără gabarit. Lavrov și Narîșkin au repetat mantra după care Statele Unite sprijină moral și financiar forțele occidentale dar au adăogat acuzația de instigare la revoltă, în cazul unei victorii a lui Igor Dodon. Rangul purtătotorilor ruși de mesaje spune că Rusia nu a mai bifat obișnuitele declararții de rutină. Mai mult, acuzația de instigare la revoltă în caz de eșec al taberei pro-occidnetale sugerează că Rusia tratează alegerile din Moldova într-un scenariu startegic larg și conjugat.

Mișcarea rusă nu poate surprinde. Ea a fost, deja, descrisă și analizată de comnetatori care nu pot fi bănuiți de simpatii rusești. Temerile rusești se leagă evident de o suită mai veche de conflicte interne care au urmat alegerilor pierdute de forțele pro-occidentale în state ex-sovietice. Seria clasică a alegerilor contestate în Ucraina a fost reaprinsă, astăzi, de conflicte similare în Belarus și Kirghistan, unde rezultatul alegerilor e respins de candiații pro-occidentali declarați învinși. Armenia și Azerbaijan, prinse, acum, în erupția nouă a unui război vechi prelungesc centura de nesiguranță de la frontierele Rusiei. Concomitența și copinicidența acestor tulburări la marginile Rusiei a alimentat, motivat sau nu, o atitudine strategică rusă în care unii comentatori văd o încercare de revenire la linia de demarcație pierdută odată cu prăbușirea URSS. Acest concert de conficte, presiuni și contra-presiuni care pot extinde fie zona de influență vestică, fie zona de control rusă spune că alegerile din Republica Moldova sînt, mai mult ca oricînd, o piesă într-un ansamblu extins. Asta explică calibrul intervențiilor oficiale rusești.

Schimbări radicale sînt vizibile și de cealaltă parte, în viziunea occidentală asupra spațiului est-european. Lăsînd la o parte obișnuita gesticulație formală a rezoluțiilor consultative ale Parlamentului European, o serie de mesaje noi spun că lucurile nu stau pe loc. Deși mai puțin comentate, ele anunță o schimbare de optică plină de consecințe pentru viitorul ideii democratice în toate statele est-europene care au adoptat sau ar putea adopta valorile guvernării liberal-occidentale. Astfel, într-un interviu recent, Joe Biden, candidatul Democraților la Președinția Statelor Unite, și-a descris agenda de opolitică externă și a vorbit de ”ascensiunea regimurilor totalitare” (min. 2:10). Biden a plasat între ”totalitari” și state ca Polonia și Ungaria, pe care le-a alăturat regimurilor din Belarus și Coreea de Nord. Afirmațiile lui Biden a provocat proteste în Ungaria și Polonia. În fond, și Polonia și Ungaria sînt aliați oficiali ai Statelor Unite și membre ale alianței NATO.

Alegerile care au adus, repetat, la putere, în aceste țări, guverne de dreapta au fost libere și, deși criticate de presa de orientare liberală, nu au fost niciodată contestate sub acuzația de fruadă sau incorectitudine. De la bun început, problema guvernelor polonez și maghiar nu a fost legitimitatea democratică sau restrîngerea drepturilor cetățenești ci refuzul de a considera liberalismul progresist drept singura formă de existență a democrației reale. Cu alte cuvinte, Orban și Kaczyński nu sînt liberali. Această realitate a devenit, acum, o eroare periculoasă în interpretarea lui Joe Biden, posibil viitor președinte al Statelor Unite. În cazul unei victorii a lui Biden, criteriile definitorii ale democrației se pot schimba radical. Regimurile de tip Orban sau Kaczyński vor fi proscrise și echivalate cu dictaturile împăotriva cărora est-eruopenii, și în primul rînd polonezii și ungurii, au luptat deschis vreme de aproape 50 de ani. Considerațiile lui Biden anunță o radicalizare a profilului democratic. În noua lui accepție, el va prescrie obligatoriu unor pretendenți ca Moldova rețeta ultra-liberală și va exlude orice alte formule. Dacă această nouă formulă de exercitare a democrației va deveni realitate în Moldova (dar și în alte state est-europene) reacțiile politice și morale vor fi imprevizibile. În orice caz, Rusia va găsi un spațiu de lucru reînnoit în societățile est-europene bruscate de liberalism dogmatic.

Alegerile din Republica Moldova vor avea loc, deci, în condițiile tradiționalului tipar conflictual Vest-Est dar sub presiunea unor schimbări radicale în ambele tabere. Moldova are ce alege dar opțiunile aflate pe buletinul de vot de la 1 noiembrie presupun un angajament dramatic, de lungă durată, dacă nu cumva o afliliere definitivă.