Traian Ungureanu

Chiar dacă repetiția e mama învățăturii, istoria nu se numără printre studioși. În chiar clipa în care par să se repete cuminte, tipare vechi și consolidate pot ascunde schimbări de conținut importante. Cine nu le notează la timp riscă să rămână adeptul unei mecanici goale din care lipsește tocmai istoria reală. Din acest punct de vedere, politica spațiului ex-sovietic e o lecție în plină desfășurare.

De 30 de ani, democrația electorală a statelor est-europene - mai accentuat, a statelor desprinse din URSS - e dominată și reglată de una și aceeași opoziție morală, economică și politică: Vest sau Est, cu variantele succesive, Statele Unite sau Rusia și Europa sau Rusia. Algerile prezidențiale din Moldova se apropie de ziua decisivă a votului într-un decor geo-politic de acum bine cunoscut. Încă o dată, alegerile sunt un joc de sumă nulă în care forțele „pro-europene” și forțele „pro-rusești” încearcă să obțină controlul politic pentru a fixa traiectoria viitoare a țării. Toatre piesele, vocile, atitudinile și argumentele care dau, acum, contextul de campanie reiau vechea opoziție Vest-Est. Într-un fel, toată lumea se repetă și o face tocmai pentru că nimic nu a fost adjudecat în 30 de ani de dispută, influențe și presiuni pe linia de demarcație care desparte Vestul de Est. Moldova trăiește nedecis acest statut existențial oscilant și e, cu atît mai mult, dominată de psihologia politică a frontierei. Prin urmare, spectacolul dinaintea alegerilor din 1 noiembrie poate fi mai apăsat sau mai subtil dar nu surprinzător.

Recapitulînd, ultimile săptămîni de campanie arată că toată lumea e în rol și reproduce replici previzibile sau tirade vechi, aduse la zi. Demnitari ruși acuză Statele Unite de amestec în campanie și denunță poziții publice partizane ale ambasadorului american la Chișninău care alimentează partidele și candidații pro-occidentali. La rîndul lor, demnitari și instituții occidentale acuză Rusia de manevre obscure și dezinformare sistematică, în sprijinul forțelor și candidaților pro-ruși. Ca de obicei, favoriții arborează pozițiile scontate: Președintele Dodon promite stabilitatea economică internă după care tînjește o țară săracă iar Maia Sandu deschide perspectiva unei Moldove racordate la valorile juridice, civice și comerical-economice occidentale. Din nou, candidatul stîngii patriarhale mizează pe certitudinile cadrului fix iar candidatul dreptei pro-Vest înalță drapelul idealurilor, sentuimentelor și speranțelor. Rolurile și argumentele se repetă iar alegerile, ca, de altfel, întregul spațiul de deliberare politică, nu fac decât să reproducă teme cunoscute.

Repetiția face școală de 30 de ani în Republica Moldova însă tiparul dominant ascunde câteva schimbări de conținut care n-ar trebui ignorate. Scena, replicile și rangul actorilor nu mai sînt chiar aceleași. Toate par să fi trecut într-un registru mult mai încărcat. Disputa care se duce în jurul și pe deasupra alegerilor din Republica Moldova nu mai au nimic provincial ci, dimpotrivă, sunt mai legate ca niciodată de forțe și scenarii largi, supra-naționale. În mod ironic și întrucâtva surprinzător, miza alegerilor din Republica Moldova e parte a unei ciocniri vaste care antrenează sfere de influență, valori și proiecte istorice enorme. Ambele părți, atît frontul pro-occidental cât și falanga pro-rusă, sunt prinse într-o competiție va decide mult mai mult decât noua conducere politică a Moldovei.

Una din cele mai frecvente apariții ale falsului în știri e dată de prejudecăți sau de ignoranță geo-istorică. Adică, de imaginația care înlcuiește realitatea, atunci cînd e vorba de spații, state, națiuni și tradițiii străine. Cazul cel mai cunoscut nouă e exotismul Răsăritean – convingerea după care Europa de Est e „altceva”. De cele mai multe ori, știrile care relatează viața politică și națională a unui stat est-european sînt colorate pînă la transfigurare de convingerile autorului - fie că acesta e vest-european, fie că e est-european dar a preluat mecanica intelectuală a unui vest-european. În toate aceste cazuri, știrile despre Est sînt parte și victimă a unui filtrului exotic. Altfel spus, ideea înrădăcinată și niciodată învinsă după care Estul e un spațiu bizar, întrucîtva defect, simultan bolnav și pitoresc. Plecînd de la această percepție, Estul e condamnat să confirme în mai toate știrile faimoasa sciziune Vest-Est. Astfel, cutare alegeri, din Moldova, România, Ungaria sau Albania, vor fi obligatoriu o opțiune între Vest și Est, între modernizare și tradiție, între nou și vechi. Evident, asta transformă o parte a alegătorilor în personaje automat negative și face din ceilalți agenți ai binelui.

Dar acest tip de segregare nu e legat doar de repartizarea geo-istorică. În genere, acest filtru face distincție între gradele de educație și funcționsază la fel de bne și în știrile redacate de occidentali pe teme occidentale. În acest caz, presupoziția care stă la masă cu autorul știrii e distincția de merit. Educații au dreptate iar mai puțin sau deloc educații greșesc în toate știrile. Dezvoltarea acestor raporturi e, deja, un fenomen masiv, discutat de cercetători care avertizează asupra unui nou sistem de clasă. Astfel, populația unei societăți se împarte, mai ales în ziua votului, în educați cu atestat și o masă mai mult sau mai puțin irațională. Figura persoanei calificate și acreditate de o diplomă sau de o poziție în ierarhia instituțiilor care presupun cunoașterea e covărșitoare. Mult mai jos, în umbra ei, persoanele care nu au atins acest gen de distincție sînt, de regulă, persoanjele secundare și negative ale știrtilor. De aici, tonul și caracterizarea destinate așa numiților alegători „perdanți” ai timpurilor noi. Reproducînd mereu această disociere, știrile fac în mod repetat un enorm deserviciu democrației pe care aceleași știri o recomandă și celebrează. Egalitatea presupusă de arangamentele electorale ale democrației și de valorile liberalismului clasic e infirmată constant și, desigur, în numele valorilor democratice, ale adevărului și justiției.

Nici discuția despre natura regimurilor politice nu are prea mult de cîștigat din știri. Și aici, deformarea care modifică realitatea în știri e dată de un filtru valoric. De data asta, ideologic. Socialismul și valorile stîngii sînt beneficiarii unui tatament neobinuit de relaxat. Tot ce se impută pulsiunii anti-democratice a radicalismului de dreapta dispare atunci cînd e vorba de stînga. De aici, stupefacția unei părți largi a publicului est-european care primește știrile cu o mirare irezolvabilă: de ce e nevoie de alegeri linbere pentru a aduce (iar) la putere valori impuse prin forță și compromise tragic în restul lumii?

Un alt filtru devorator de știri vine din Est și operează cu consecințe serioase tot în Est. E vorba de principiul „ca la noi la nimenea!”. Autorii de știri din Est sînt pre-condiționați de un filtru care susține unicitatea negativă a Estului. Adevărat, minciuna, scandalul, degradarea și corupția sînt concepte universale dar existența lor reală și sistemică e de reperat numai în Est - spre deosebire de Vst. Și această poziționare pare autorului de știri absolut naturală dar se soldează frecvent cu denaturarea știrilor. E, astfel, de aflat cum anume mai pot accepta esticii știrile care îi descriu drept campioni ai dezmățului politic după ce au afalt, tot din știri, că dezbaterea candidaților prezidențiali Trump și Biden a fost un scanadal deplorabil. Și cum anume vor accepta aceiași estici știrile care descriu forme de control și conformism record în Occident, pe perioada crizei provocată de epidemia Coronavirus? Înseamnă asta că, în Occident, resursele de dominație, control și aserivre (fără violență directă) sînt la fel de mari pe cît au fost în Comunismul răsăritean (cu violență directă și permanentă)? Dacă e așa, concluzie trimite spre ”ca la noi, în toată lumea”.

Discuția despre „fake news” e foarte actuală și urgentă dar, fatal, incompletă. Ea nu va duce, probabil, la rezultate în beneficiul publicului larg, dacă va continua să ignore prejudecățile, filtrele și opțiunile personale ale presei în varianta ei contemporană. Presa zilelor noastre e inundată de o enormă și emfatică formularistică auto-corectoare. Deontologia a a atins un profil aproape mistic iar obinuința autocertificării laudative nu a ocolit nici o instituție media. Cu toate astea, ceva ce ține de onestitatea fundamentală lipsește. Știrile ne spun tot mai rar sau mai greu cine și pe cine a văzut la paiață.