Din multe, dacă nu din toate punctele de vedere, alegerile care vor da, într-un tur sau două, Președintele Republicii Moldova au mai avut și urmează să mai aibă loc. Repetiția argumentelor de campanie, a programelor electorale și a profilurilor de candidat e o noutate doar în măsura în care tinde să transforme un impas într-un impas de nedepășit. Desigur, în timp, numele candidaților și vocabularul politic s-au schimbat. Dar structural, nimic nu e nou. Vorbim, încă o dată, de opțiunile Republicii Moldova între Est și Vest.
Experiența ultimilor aproape 30 de ani, spune că opțiunea Vest-Est există dar nu în felul dramatic și iminent pe care îl cultivă mulți comentatori. Pînă la urmă, în ciuda pendulării esențiale pe care o presupune balansul Vest-Est, Moldova poate rămîne tot acolo unde a fost: într-un spațiu nedecis, cu elemente mixte care amestecă infuențe vestice și estice, doar spre a perpetua lipsa unei definiții clare. La fel ca în atîtea ocazii electorale anterioare, cele două fronturi-opțiune sînt reprezentate de doi candidați vizibil distincți și, în teorie, incompatibili. Igor Dodon e personificarea politică a zonei de influență rusă iar Maia Sandu e întruparea „drumului european”. Până și etichetele sub care defilează prin media principalii candidați sunt, însă, uzate. Dincolo de presigiu și susținere, amândouă promit, cu o oboseală aproape sesizabilă, aceleași miracole pe care alți candidați le-au convocat sub alt nume. „Stabilitatea economică” promisă de I.Dodon și „normalitatea europeană” dorită de M. Sandu se înrudesc, straniu, prin apelul la imaginarul miraculos. Ambele teme sunt fețele unui deziderat generic și improbabil. I. Dodon știe, probabil, că relansarea economică a Moldovei e un scenariu imposibil care poate, cel mult, stârni nostalgia alegătorilor sătui de nesiguranța vieții. M. Sandu nu face figura unui politician cinic dar e bine așezată în postura unui personaj care repetă mașinal o mantră fără detalii și garanții concrete. Deși fundamnetal deosebiți prin educație și experiență, atât Dodon cât și Sandu joacă aceeași politică la marginea ficțiunii. Niciunul nu are soluții în realitatea imediată. Niciuna dintre promisiunile lor nu e credibilă, într-o țară în care personalitățile politice sunt surclasate de jocul forțelor externe.
Pea multe constante fac din alegerile din Republica Moldova un eveniment repetitiv și repetabil
Slăbiciunea țării e notorie, mai bine zis genetică, și nimic nu ar trebui să surprindă în ponderea decisivă a forțelor din afara ei. Și nu e vorba, aici, doar de binecunoscuta opoziție Vest -Est, UE-Rusia. Importanța deosebită a diasporei e tot un caz forță exprimată din afară și tot un rezultat al precarității statului-mamă. Și în acest punct, Republica Moldova (cu mai bine de 30% din populație în afara frontierelor) reproduce raporturi active în România. Până la urmă, oricât de simpatizată și chiar idealizată ar fi legiunea electorală diaspora, ponderea ei masivă rămâne un semn de subdezvoltare internă. Însumând, prea multe constante fac din alegerile din Republica Moldova un eveniment repetitiv și repetabil. Asta nu înseamnă că preferințele alegătorilor sunt inutile, ci doar că șansa ca ele să impună o schimbare bruscă și palpabilă e aproape nulă. Viitorul post-electoral al Moldovei se poate colora temporar în nuanțe mai apropiate de UE sau de Rusia dar tonul fundamental e greu de schimbat. Moldova repetă, la alt nivel, situația care blochează, mai puțin vizibil dar eficient, viața politică a României.
