Următoarea podoabă de fățărnicie senină e de găsit tot în America. Un mare număr de jucători de fotbal american fac tot felul de gesturi și mișcări prin care încearcă să arate în fața unui număr cît mai mare de spectatori că sînt indignați de: rasismul american, tratamentul la care poliția îi supune pe americani, cu excepția americanilor albi, și lipsa de șanse a populației de culoare.
Pentru a comunica aceste simțiri, sportivii multi-milionari și indignați, refuză să stea în picioare la intonarea imnului Statelor Unite care deschide orice meci oficial de fotbal american. Dar toți acești oameni se simt cutremurați exact din noiembrie anul trecut. Mai precis, de la alegerea Peședintelui Trump.
Rezultă de aici că înainte de Trump nu exista rasism, poliția îi brusca sau asasina doar pe albi, iar populația de culoare trăia o viață îndestulată. Sigur, în ultimii opt ani, pe durata celor două mandate ale președintelui Obama, au avut loc incidente rasiste documentate de presă, poliția a făcut destule victime printre cetățenii de culoare, iar sărăcia a domnit fără probleme în ghetto-urile de culoare americane.
Evident, însă, asta nu dovedește nimic. Ce a fost atunci n-a emoționat nici un jucător de fotbal american și imnul amrrican a fost ascultat cu tot respectul. Aceleași probleme sînt însă intolerabile sub președinția lui Trump. Rezultă că problema e, de fapt, președinția lui Trump. Cineva e, iar, foarte logic și plin de bun simț.
Nu merită ignorat nici exemplul august furnizat de UE și numeroase state membre UE, luate în parte. Frontul european s-a unit, protestînd împotriva poziției administrației Trump, care a pus în paranteze acordul nuclear cu Iranul, semnat de Președintele Obama și lideri ai UE. Problema e tot în detalii. Mai întîi, e destul de neobișnuit ca atîția oameni să jure fără probleme pe buna credință iraniană.
Nu e de dcrezut că, după zeci de acțiuni violente, ilegale și perfide, Iranul poate fi considerat, de pildă, un partener cu reputația Islandei. Apoi, UE și atîtea din statele ei membre, cer păstrarea acordului cu Iranul, în vreme ce militează energic pentru respectarea drepturilor omului peste tot și oriunde: în Venezuela, dar și în Polonia, în Malta, dar și în Ungaria. UE se mîndrește ca primă forță între apărătorii drepturilor omului.
Sigur, Iranul își spînzură oponenții de macarale, recurge la execuții în masă în închisori, suprimă fizic homosexualii și pedepsește pe loc femeile care se rujază sau se fac vinovate de alte crime care presupun folosirea ojei. La fel de sigur, toate astea nu pot fi socotite încălcări ale dreptulurilor omului, tocmai pentru că UE a sprijinit entuziast un acord cu Iranul și ridicarea sancțiunilor economice împotriva Teheranului.
La fel de sigur, în săptămîna ce a urmat ridicării sancțiunilor, mari companii franceze, germane, olandeze și austriace s-au călcat în picioare pentru a ajunge primele la Teheran, unde au semnat contracte de sute de miliarde de dolari. Evident, avem în față un caz lăudabil de întărire a colaborării comerciale, iar comerțul - nu-i așa? - dă păcii o șansă în plus. Și, la fel de evident, nici o șansă logicii și bunului simț.