Traian Ungureanu

Dacă deteriorarea situației politice din Moldova e serioasă și ține în loc relația cu UE, contextul internațional e încă mai grav. În anul care a trecut de la semnarea Acordului de Asociere, Moldova și blocul statelor de pe granița estică s-au transformat într-o zonă precară și imprevizibilă. Mai precis, într-o zonă care a ieșit de pe radar. Agenda mare a Europei s-a mutat de la Est la Sud. Uriașa criză a migrației a lovit și dezorientat Europa. Toată atenția, toate resursele și prioritățile au trecut de la Est la Sud. Statele estice partenere ale UE s-au pomenit, deodată, mai singure. Asta cu atît mai mult cu cît, de fapt, zona de la Est de frontierele UE e locul în care se pierd suveranități și reînvie forme vechi de dominație. Suflul european a fost stins de pumnul rusesc.

Atenția UE s-a mutat la Sud, dar Estul e, mai departe, în mijlocul unei crize nerezolvate. Rusia și-a impus planurile în zonă, iar spaimele Europei în fața problemei din Sud nu fac decît să elibereze terenul. Sprijinul european pentru Ucraina s-a diminuat. În parte, pentru că Germania încearcă un compromis cu Rusia lui Putin și n-a ezitat să îi impună cedări lui Poroșenko. În parte, pentru că mulți vest-europeni nu înțeleg sau nu sînt interesați de ce se întîmplă cu statele din Est.

Moldova se poate pe bună dreptate întreba ce o așteaptă: ce se poate întîmpla unui stat mic, după ce gigantica Ucraina a fost obligată să cedeze, sub privirile neputincioase ale Europei, în fața agresiunii rusești? În consecință, cea mai urgentă așteptare și cea mai importantă cerință a Moldovei, în acest moment și în viitorul previzibil, e securitatea. Există un cadru european pentru așa ceva? E destul de greu de găsit vreo referință la securitate prin hîrtiile semnate de Moldova și UE. De fapt, UE nu pare să fi înregistrat schimbările survenite în zonă. UE nu a recalculat și, în consecință, mesajul e neschimbat: combateți corupția și treceți la reforme. Sfaturile sînt însoțite de finanțarea prevăzută în Acordurile semnate cu UE. S-ar putea, însă, ca banii și sfaturile să nu fie de ajuns, acum cînd suveranitatea de facto a Republicii Moldova e în joc. Acordul de Asociere e la locul lui. Vremurile sînt în schimbare.

A trecut un an de la semnarea Acordului de Asociere care leagă Republica Moldova de UE. Momentul a fost însoțit de obișnuitele declarații, seminarii și întîlniri de bilanț la care ambele părți se felicită reciproc, decid că au făcut bine și conchid că se poate și mai bine. Evident, Acordul e un cîștig palpabil pentru Republica Moldova, în special prin avantajele pe care le aduce înțelegerea privitoare la liber schimb. Dacă adăugăm și libertatea de mișcare a cetățenilor moldoveni care nu mai au nevoie de viză pentru a intra în statele UE, avantajele ajung sînt clare și concrete. Acordul menține Moldova pe poziția de Partener Estic Model al UE - o titulatură foarte des folosită la Bruxelles, tocmai pentru a semnala satisfacția pentru cooperarea exemplară între părți. Totul pare în regulă.

Însă, la un an de la semnarea Acordului, nimic nu mai seamănu cu cea a fost. Decorul s-a schimbat. Moldova și speranțele ei europene trebuie să trăiască într-un context intern și într-un context internațional complet diferit. Amîndouă sînt noi și amîndouă sînt mai rele decît ar fi fost de bănuit.

În plan intern, Moldova are problemele de sistem ale oricătrei țări condusă de o majoritate fragilă. O situație care devine și mai complicată date fiind presiunile populare asupra majorității de guvernare. Dacă de presiuni cu adevărat populare e vorba. Bănuielile care sugerează că protestul public e direcționat de facțiuni politice interesate nu sînt tocmai de lepădat. Iar dacă lucrurile stau așa, Moldova a intrat într-un ciclu clasic de instabilitate în care legitimitatea politică e mereu discutabilă. Mai departe, autoritatea executivă e slabă și nu garantează o bună punere în fapt a legislației, fie ea națională, fie europeană.

Corupția - care rămîne un fapt incontestabil ridicat la cote uluitoare de „furtul secolului” - a atins cota devalizării statului și riscă să provoace o ruptură cu sursele de finanțare ale țării, în primul rînd cu Fondul Monetar Internațional. Însumînd, înteaga sferă oficială și politică a Republicii Moldova e pusă în paranteze. Moldova nu diferită, în acest punct, de alte state europene în care așa zisa clasă politică e contestată în bloc. Doar tușele sînt mai groase și insolența oficială mai serioasă. Problema acestui tip de situații e că generează protest fără să ofere soluții. Acest impas e mai acut în Moldova, unde, în spatele politicienilor contestați, nu crește o plantație de politicieni superiori. În Europa de Vest, discreditarea clasei politice a împins în față demagogi abili și teatrali care își duc sistemele politice și electoratul spre extreme. În Moldova, problemele unora din politicieni sînt speculate de alți politicieni. Împrospătarea e foarte puțin probabilă. Tot ce e de așteptat, în aceste condiții, e o nouă suită de compromisuri temporare și răsturnări neșateptate care vor adînci criza.