Traian Ungureanu

A trecut un an de la semnarea Acordului de Asociere care leagă Republica Moldova de UE. Momentul a fost însoțit de obișnuitele declarații, seminarii și întîlniri de bilanț la care ambele părți se felicită reciproc, decid că au făcut bine și conchid că se poate și mai bine. Evident, Acordul e un cîștig palpabil pentru Republica Moldova, în special prin avantajele pe care le aduce înțelegerea privitoare la liber schimb. Dacă adăugăm și libertatea de mișcare a cetățenilor moldoveni care nu mai au nevoie de viză pentru a intra în statele UE, avantajele ajung sînt clare și concrete. Acordul menține Moldova pe poziția de Partener Estic Model al UE - o titulatură foarte des folosită la Bruxelles, tocmai pentru a semnala satisfacția pentru cooperarea exemplară între părți. Totul pare în regulă.

Însă, la un an de la semnarea Acordului, nimic nu mai seamănu cu cea a fost. Decorul s-a schimbat. Moldova și speranțele ei europene trebuie să trăiască într-un context intern și într-un context internațional complet diferit. Amîndouă sînt noi și amîndouă sînt mai rele decît ar fi fost de bănuit.

În plan intern, Moldova are problemele de sistem ale oricătrei țări condusă de o majoritate fragilă. O situație care devine și mai complicată date fiind presiunile populare asupra majorității de guvernare. Dacă de presiuni cu adevărat populare e vorba. Bănuielile care sugerează că protestul public e direcționat de facțiuni politice interesate nu sînt tocmai de lepădat. Iar dacă lucrurile stau așa, Moldova a intrat într-un ciclu clasic de instabilitate în care legitimitatea politică e mereu discutabilă. Mai departe, autoritatea executivă e slabă și nu garantează o bună punere în fapt a legislației, fie ea națională, fie europeană.

Corupția - care rămîne un fapt incontestabil ridicat la cote uluitoare de „furtul secolului” - a atins cota devalizării statului și riscă să provoace o ruptură cu sursele de finanțare ale țării, în primul rînd cu Fondul Monetar Internațional. Însumînd, înteaga sferă oficială și politică a Republicii Moldova e pusă în paranteze. Moldova nu diferită, în acest punct, de alte state europene în care așa zisa clasă politică e contestată în bloc. Doar tușele sînt mai groase și insolența oficială mai serioasă. Problema acestui tip de situații e că generează protest fără să ofere soluții. Acest impas e mai acut în Moldova, unde, în spatele politicienilor contestați, nu crește o plantație de politicieni superiori. În Europa de Vest, discreditarea clasei politice a împins în față demagogi abili și teatrali care își duc sistemele politice și electoratul spre extreme. În Moldova, problemele unora din politicieni sînt speculate de alți politicieni. Împrospătarea e foarte puțin probabilă. Tot ce e de așteptat, în aceste condiții, e o nouă suită de compromisuri temporare și răsturnări neșateptate care vor adînci criza.

Dispariția sistemului de frontiere externe și liberă circulație internă a fost doar prima supriză provocată de întîlnirea Europei cu migrația. Pe urmele acestui prim șoc, a venit un al doilea.

Iluzia unității europene s-a făcut la fel de repede nevăzută. Germania a împins înainte ideea cotelor de refugiați. Aproape toate statele est-europene au respins propunerea.

Însă Germania a insistat și a trecut la amenințări voalate cu blocarea parțială a banilor care pleacă spre Est. Disputa a ieșit la suprafață și continuă. Cum are puterea de vot și aliați suficienți, Germania va reuși să impună cotele la nivel european. Statele din Est se vor supune sau vor refuza mai departe dar asta nu mai contează. Răul a fost făcut.

Cu sau fără cote, statele estice și statele vestice vor reține un resentiment comun care va exploda cu prima ocazie. Criza migrației a reușit să creeze sau să redeschidă o fisură reală și să despartă Vestul de Est. După confuzia asupra frontiereleor interne și externe, dezordinea în relațiile vest-est e al doilea factor major care a împins dezbaterea spre haos.

Dar lucrurile nu se opresc aici. Apariția migranților a trimis în arena publică valori și susținători de valori generale. Asta înseamnă mentalități, lideri politici și voci mass media. Două atitudini s-au detașat și s-au încăierat rapid.

Liberalismul dogmatic al Occidentului și, de cealaltă parte, tradiția conservatoare a Estului au dat recitaluri extreme. Liberalii, adepți ai multiculturalismului și admiratori ai oricărei culturi atîta vreme cît nu e vorba de cultura euopeană, au catalogat rapid Estul ca ultim depozitar al prejudecăților și înapoierii.

De celalată parte, conservatorii estici au găsit un bun prilej de a acuza degenerarea Occidentului. Duelul a trecut imediat în presă. S-au scris mii de editoriale, reportaje, analize și eseuri care n-au făcut decît să întețească disputa, să radicalizeze pozițiile adverse și să extenueze un public și așa sătul de semnale contradictorii. Schimbul de puncte de vedere a devenit luptă deschisă și a trecut fără întîrziere în insulte.

Așa s-a ajuns la situația de astăzi. Europa a intrat într-un vacarm în care se amestecă tot și din nu care nu iese nimic clar. O neputință de acord și articulare dau linia. Chiar dacă, în cele din urmă, cineva sau ceva vor pune punct acestui Babel negativ, neînțelegerile vor supraviețui și repărea la cea mmai mică ocazie. De ce e așa? Discuția e prea lungă.

Cîteva lucruri trebuie, totuși, spuse. În primul rînd, pentru că Uniunea Europeană a decis că există o unitate pe care realitatea o infirmă. Acordul și interesul comun au decretate și au slujit ca bază de lucru, fără să aibă acoperire reală. În al doilea rînd, pentru că nimic nu a putut opri, după reîntîlnirea în UE, vechea lărgirea vechii sciziuni Vest-Est. Occidentul a galopat convins și nu tocmai critic spre utopii umanitar libeale. În același timp, Estul a refuzat să se alinieze și a rămas fidel tradițiilor.

Nu e neapărat vorba de acea sciziune spirituală pe care o evocă mai ales adepții superiorității ortodxe. E mai probabil că ne aflăm în fața unui decalaj de dezvoltare. Burghezia Estului nu s-a născut sau a apărut doar în forme grotești și imitative sub înfățișarea oligarhilor străini de valori și opțiuni istorice. Absența unei burgezii puternice și active a însemant absența ideilor modernizatoare care au fost importate strict formal și susținute de grupuri de militanți fără priză socială.

Estul a rămas la el acasă. Vestul s-a deplasat mult spre idei și valori complet diferite. În consecință, Vestul și Estul sînt, azi, vecini doar pe hartă. Fără îndoială în ciuda distanțelor de gîndire, există un substrat, un fond comunn care leagă și ține la un loc Europa.

Problema e că nimeni nu mai știe, nu își mai amintește sau nu dorește să se întoarcă la lucrurile care ne leagă.