Dispariția sistemului de frontiere externe și liberă circulație internă a fost doar prima supriză provocată de întîlnirea Europei cu migrația. Pe urmele acestui prim șoc, a venit un al doilea.
Iluzia unității europene s-a făcut la fel de repede nevăzută. Germania a împins înainte ideea cotelor de refugiați. Aproape toate statele est-europene au respins propunerea.
Însă Germania a insistat și a trecut la amenințări voalate cu blocarea parțială a banilor care pleacă spre Est. Disputa a ieșit la suprafață și continuă. Cum are puterea de vot și aliați suficienți, Germania va reuși să impună cotele la nivel european. Statele din Est se vor supune sau vor refuza mai departe dar asta nu mai contează. Răul a fost făcut.
Cu sau fără cote, statele estice și statele vestice vor reține un resentiment comun care va exploda cu prima ocazie. Criza migrației a reușit să creeze sau să redeschidă o fisură reală și să despartă Vestul de Est. După confuzia asupra frontiereleor interne și externe, dezordinea în relațiile vest-est e al doilea factor major care a împins dezbaterea spre haos.
Dar lucrurile nu se opresc aici. Apariția migranților a trimis în arena publică valori și susținători de valori generale. Asta înseamnă mentalități, lideri politici și voci mass media. Două atitudini s-au detașat și s-au încăierat rapid.
Liberalismul dogmatic al Occidentului și, de cealaltă parte, tradiția conservatoare a Estului au dat recitaluri extreme. Liberalii, adepți ai multiculturalismului și admiratori ai oricărei culturi atîta vreme cît nu e vorba de cultura euopeană, au catalogat rapid Estul ca ultim depozitar al prejudecăților și înapoierii.
De celalată parte, conservatorii estici au găsit un bun prilej de a acuza degenerarea Occidentului. Duelul a trecut imediat în presă. S-au scris mii de editoriale, reportaje, analize și eseuri care n-au făcut decît să întețească disputa, să radicalizeze pozițiile adverse și să extenueze un public și așa sătul de semnale contradictorii. Schimbul de puncte de vedere a devenit luptă deschisă și a trecut fără întîrziere în insulte.
Așa s-a ajuns la situația de astăzi. Europa a intrat într-un vacarm în care se amestecă tot și din nu care nu iese nimic clar. O neputință de acord și articulare dau linia. Chiar dacă, în cele din urmă, cineva sau ceva vor pune punct acestui Babel negativ, neînțelegerile vor supraviețui și repărea la cea mmai mică ocazie. De ce e așa? Discuția e prea lungă.
Cîteva lucruri trebuie, totuși, spuse. În primul rînd, pentru că Uniunea Europeană a decis că există o unitate pe care realitatea o infirmă. Acordul și interesul comun au decretate și au slujit ca bază de lucru, fără să aibă acoperire reală. În al doilea rînd, pentru că nimic nu a putut opri, după reîntîlnirea în UE, vechea lărgirea vechii sciziuni Vest-Est. Occidentul a galopat convins și nu tocmai critic spre utopii umanitar libeale. În același timp, Estul a refuzat să se alinieze și a rămas fidel tradițiilor.
Nu e neapărat vorba de acea sciziune spirituală pe care o evocă mai ales adepții superiorității ortodxe. E mai probabil că ne aflăm în fața unui decalaj de dezvoltare. Burghezia Estului nu s-a născut sau a apărut doar în forme grotești și imitative sub înfățișarea oligarhilor străini de valori și opțiuni istorice. Absența unei burgezii puternice și active a însemant absența ideilor modernizatoare care au fost importate strict formal și susținute de grupuri de militanți fără priză socială.
Estul a rămas la el acasă. Vestul s-a deplasat mult spre idei și valori complet diferite. În consecință, Vestul și Estul sînt, azi, vecini doar pe hartă. Fără îndoială în ciuda distanțelor de gîndire, există un substrat, un fond comunn care leagă și ține la un loc Europa.
Problema e că nimeni nu mai știe, nu își mai amintește sau nu dorește să se întoarcă la lucrurile care ne leagă.