Traian Ungureanu

Toată lumea care știe ceva despre Rusia reală își pune una și aceeași întrebare: ce urmează? În cazul Europei de Est, întrebarea e încărcată de temeri și devine: cine urmează? Rusia a intrat într-o spirală pe care lumea a mai văzut-o dar de înțeles au înțeles-o (și încasat-o) mai ales est-europenii. E vorba de politică de forță și cinism absolut. Schema merge în trepte și urmărește, pur și simplu restabilirea aranjamentului pe care URSS l-a pierdut în anii ´90. Mai clar: o lume cu Rusia supraputere și hegemon al Estului.

Primul pas a fost revenirea militară directă sau camuflată în statele suverane de la marginea Rusiei. Georgia și Ucraina au fost primele ținte. Moldova are de ce să se teamă. Multă lume a rămas cu impresia că Rusia a lovit și va suporta consecințele așteptînd vremuri mai bune. E corect, numai că analiștii care au mers pe această idee nu știu că tot Rusia poate fabrica vremuri favorabile. Așa a apărut pasul doi.

Rusia s-a angajat militar în Siria și cu asta a pus în mare pericol tot ce ține de Estul Europei. Poate părea ilogic, dar prima consecință a intervenției militare ruse în Siria nu e controlul asupra Orientului Mijlociu. Asta se va întîmpla mai tîrziu sau nu se va întîmpla deloc. Nu contează. Important e că Vladimir Putin a făcut pasul acolo unde Statele Unite și Occidentul în general au ezitat, au amînat și au lăsat impresia unei uriașe neputințe. După aproape cinci ani de război civil fără leac în Siria, după eșecul propagandistic în fața unui grup relativ restrîns ca Statul Islamic și după apariția unui val uriaș de refugiați la porțile Europei, Rusia a avut de făcut o singură o mutare. Odată cu primul raid aerian în Siria, opinia publică occidentală a răsuflat ușurată și a descoperit pe loc diferența între incapacitatea guvernelor vestice și seriozitatea Rusiei. Pe asta a și mizat administrația Putin.

Guvernele occidentale nu mai au cum să ia atitudine în fața Rusiei, pur și simplu pentru că sînt ostateci ale opiniei publice de acasă. Rusia s-a transformat cu o singură mișcare în salvator universal, mîna forte în locul confuziei vestice și, chiar, apărător al creștinătății. Manevra are profil clasic și aduce cîștiguri morale și propagandistice enorme. Nu mai are nici o importanță că Rusia nu are de gînd să stîrpească Statul Islamic ci, așa cum o arată primele bombardamente din Siria, caută să elimine adversarii sirieni ai președintelui Assad. La fel de neimportant e că atacurile rusești au lovit centre civile și au ucis oameni nevinovați. Rusia își poate permite aproape orice pentru că lumea reține un singur lucru: acolo unde Occidentul a creeat o criză, rușii au curajul să pună mîna pe par.

Dacă deteriorarea situației politice din Moldova e serioasă și ține în loc relația cu UE, contextul internațional e încă mai grav. În anul care a trecut de la semnarea Acordului de Asociere, Moldova și blocul statelor de pe granița estică s-au transformat într-o zonă precară și imprevizibilă. Mai precis, într-o zonă care a ieșit de pe radar. Agenda mare a Europei s-a mutat de la Est la Sud. Uriașa criză a migrației a lovit și dezorientat Europa. Toată atenția, toate resursele și prioritățile au trecut de la Est la Sud. Statele estice partenere ale UE s-au pomenit, deodată, mai singure. Asta cu atît mai mult cu cît, de fapt, zona de la Est de frontierele UE e locul în care se pierd suveranități și reînvie forme vechi de dominație. Suflul european a fost stins de pumnul rusesc.

Atenția UE s-a mutat la Sud, dar Estul e, mai departe, în mijlocul unei crize nerezolvate. Rusia și-a impus planurile în zonă, iar spaimele Europei în fața problemei din Sud nu fac decît să elibereze terenul. Sprijinul european pentru Ucraina s-a diminuat. În parte, pentru că Germania încearcă un compromis cu Rusia lui Putin și n-a ezitat să îi impună cedări lui Poroșenko. În parte, pentru că mulți vest-europeni nu înțeleg sau nu sînt interesați de ce se întîmplă cu statele din Est.

Moldova se poate pe bună dreptate întreba ce o așteaptă: ce se poate întîmpla unui stat mic, după ce gigantica Ucraina a fost obligată să cedeze, sub privirile neputincioase ale Europei, în fața agresiunii rusești? În consecință, cea mai urgentă așteptare și cea mai importantă cerință a Moldovei, în acest moment și în viitorul previzibil, e securitatea. Există un cadru european pentru așa ceva? E destul de greu de găsit vreo referință la securitate prin hîrtiile semnate de Moldova și UE. De fapt, UE nu pare să fi înregistrat schimbările survenite în zonă. UE nu a recalculat și, în consecință, mesajul e neschimbat: combateți corupția și treceți la reforme. Sfaturile sînt însoțite de finanțarea prevăzută în Acordurile semnate cu UE. S-ar putea, însă, ca banii și sfaturile să nu fie de ajuns, acum cînd suveranitatea de facto a Republicii Moldova e în joc. Acordul de Asociere e la locul lui. Vremurile sînt în schimbare.