Traian Ungureanu

Așadar, criza continuă. E, poate, mai clar, acum, că așa zisă criză a Greciei nu e un episod controlabil ci o întorsătură istorică. Un Raport al Fondului Montear Internațional (FMI), mai întîi confidențial, apoi dat publicității, a tras preșul de sub picioarele și așa șubrede ale celor ce au încheiat duminică spre luni Acordul între creditorii internaționali și Grecia.

Duminică noaptea, după ce a impus propriul scenariu, Germania socotea, poate, că a reușit să iasă cumva din pîrjolul grec. Miercuri dimineață, totul s-a năruit. Raportul FMI spune cîteva lucruri de importanță extremă care fac din Acordul cu Grecia o bucată de hîrtie lipsită de sens și viitor. Mai întîi și mai întîi, FMI conchide că, în condițiile actuale, Grecia nu are nici o șansă să își plătească datoriile. Acum două săptămîni, FMI calcula că nivelul datoriei publice grecești va ajunge la 170% din PIB în următorii doi ani. După două săptămîni, același FMI socotește că nivelul datoriei va atinge, de fapt, 200%. Rezultă de aici că rețeta prescrisă de Germania e bună de coș. Injecția de 86 de miliarde de euro promisă de Comisia Europeană e perfect inutilă. Măsurile de austeritate extremă impuse de Germania nu vor repara nimic. Grecia se va scufunda mai adînc în mizerie.

Ideea dragă europenilor după care Grecia va trece pe creștere economică și va deveni în cîțiva ani un stat normal e o fantezie convenabilă și atît. În aceste condiții, FMI crede că a mai rămas o singură soluție cît de cît realistă: scutirea parțială de datorii, reeșalonarea restului pe cel puțin 30 de ani și, încă mai mult, transferuri directe în bugetul de stat grec. Mai clar, nu există altă soluție decît ștergerea unei mari părți din datorii, amînarea plății pentru rest, plus sume colosale trimise în ajutor statului grec.

În fața acestor observații, planul german e nu numai blocat dar și absurd. Asta cu atît mai mult cu cît Germania a intrat duminică la negocieri cunoscînd diagnosticul pus de FMI. De fapt, toată lumea știa ce știe FMI-ul. Nu era nici un mister. Grecia e un stat eșuat. Cu toate astea, cancelarul Merkel și ministrul de finanțe Schauble au văzut documentul, la acea dată confidențial, și au decis să îl ignore. Schauble a încercat, măcar, să scoată bolnavul din casă și a presat pentru o excludere temporară a Greciei din zona euro.

Odată făcut public, diagnosticul FMI are consecințe formidabile. Mai întîi, credibilitatea Germaniei și a planului european, impus fără temeiuri economice reale, e la pămînt. Apoi, Parlamentele grec și german care trebuie să aprobe Acordul sînt puse într-o situație jenantă. Cum vor vota parlamentarii greci și germani în favoarea Acordului știind că Acordul nu rezolvă nimic? Vor vota pentru? Asta nu va face decît să devalorizeze parlamentele și să le pună sub culpă într-un viitor destul de apropiat.

Primul Ministru grec Tsipras a reusit să potolească rebeliunea în propriul partid, dar a trebuit să se bazeze pe voturile opoziției pentru a trece Acordul prin Parlament. Asta, după ce Tsipras însuși, a mărturisit marți seară într-un interviu televizat că a semnat un Acord în care nu crede. Drama a trecut în farsă. Guvernul grec e împotriva planului pe care îl sprijină, în fața Parlamentului grec au demonstrații anti-austeritate împotriva unui guvern anti-austeritate, iar opoziția greacă trece un proiect susținut de guvern. Logica lipsește cu totul. Nimeni nu crede în soluția aleasă, dar toată lumea declară că soluția trebuie păstrată.

În Germania, cancelarul Merkel riscă, deasemenea, revolta parlamentarilor. Merkel va trebui să își convingă parlamentarii că trebuie să aprobe Acordul din motive care n-au nici o legătură cu logica și cu economia. S-ar putea ca Merkel să invoce salvarea Europei. Dacă o va face, Merkel va păși în mijlocul unei contradicții infernale: Europa trebuie apărată de ea însăși. Altfel spus, proiectul european e, acum, la un pas de abis, dar a fost dus acolo de orbirea propriilor susținători. Criza din Grecia e, din acest punct devedere, manifestarea unei realități fundamentale pe care Europa a nesocotit-o sau a declarat-o nulă, fără să înțeleagă că va fi ajunsă din urmă de adevăr.

Numai amintirea trecutului august și turismul au racordat Grecia la orbita occidentală. De facto, Grecia, ca stat politic și economic, aparține Estului. În mare parte, tocmai subdezoltarea și lupta pentru regăsirea identității au dat Greciei coloratura politică pe care o recunoaștem și astăzi. Grecia a intrat, lăsînd la o parte cîteva mari excepții artistice individuale, pe traiectoria calsică a balcanismului politic. Un naționalism interminabil, un colectivism mereu vecin cu socialismul și o limbariță infernală cunsocută sub numele de demagogie sînt trăsături cheie pe care Grecia politică le-a dus la extrem. Cu timpul, după șocul războiului civil și, mai ales, după importurile ideologice ale anilor 60, Grecia a devenit o bază extraordinară de radicalism stîngist. Ultimii 20 și ceva de ani, au dat la iveală o specializare extremă în contestație, susținută de o nouă elită doctă și ultraideologică. Starul antioccidentalismului și fostul Ministru de Finanțe Yannis Varoufakis, alături de noul Ministru de Finanțe și ultramarxistul Euclid Tsokalotos sînt produse remarcabile și incurabile ale ideologiei. După studii politico-economice de preferință în Marea Britanie, cei doi dar și nucleul care dă direcția mișcării Syriza au devenit ideologi absoluți - minți abile și, în același timp, prizoniere ale unei viziuni tenebroase și dogmatice despre lume. Acești oameni sînt convinși că lumea e împărțită în centre de putere și centre de suferință. Capitalismul e un sistem întunecat care dictează exploatarea popoarelor periferice. Eliberarea nu poate veni decît prin demolarea lumii de falsă democrație a capitalismului. N-ar trebui să ne scape că Tsipras, Varoufakis și Tsokalotos nu vor să fie doar salvatorii Greciei ci și ai Europei. Ce vine de la Syriza e bun pentru Grecia și, mai departe pentru Europa, pentru că propune soluțiile universale care pun capăt unui rău universal. Tsipras și colegii nu sînt politicieni ci ideologi scăpați la guvernare. Grecia a ajuns aici condusă de fermentația obscură a ideilor devenite resentiment într-o societate care nu crește și trebuie să-și găsească alibiuri. Poveștile care așază Grecia în rîndul europenilor dezvoltați sînt o enormă eroare de observație. Poveștile ce văd puntea ce leagă Grecia de Elada sînt pură fantezie. Sau escrocherie. Cel mai rău lucru ce paște Grecia pe viitor e tocmai continuarea acestei formule care amestecă un amor propriu bezmetic și practici politico-economice sinucigașe. După faimosul referendum de democrație maximă, Grecia e undeva între selfie și harakiri. Grecii se iubesc mai mult decît niciodată și se pregătesc să-și vină de hac. Da, există o bătălie pentru Grecia dar asta înseamnă altceva decît cred mulți. Tratamentul economic și politic adus de Uniunea Europeană și cerut grecilor nu e o formă de subjugare, așa cum crede Varoufakis, ci o încercare masivă de recuperare a Greciei. O șansă de readucere a Greciei în zona civilizației europene de care s-a desprins demult, după ce a inițiat-o.