Traian Ungureanu

Oare de ce îl tulbură pe Hannes Swoboda cetățenia română la cetățenii moldoveni? Swoboda e liderul socialiștilor în Parlamentul European și, în această calitate, a avut ceva de spus și de propus, într-o conferință de presă, marți, la Strasbourg. Liderul socialist e neliniștit de numărul mare de cetățeni moldoveni care au primit cetățenia română „de la Băsescu”.

Evident, Hannes Swoboda știe că acordarea cetățeniei române nu a început sub, președintele Băsescu. Adevărat, majoritatea cazurilor de acordare a cetățeniei s-au înregistrat sub președintele Băsescu dar – contrar a ce lasă să se înțeleagă Swoboda - asta nu îl face pe actualul președinte al României proprietarul capricios al acestei aparente trăznăi.

Moldovenii nu sunt în postura unui grup de mozambicani care ar primi brusc și în masă cetățenia română. Legăturile istorice și culturale româno-moldovene nu mai trebuie descrise aici. E imposibil ca dl. Swoboda să fie atît de naiv sau neinstruit încît să nu cunoască istoricul problemei. În cazul în care liderul socialist continuă să mimeze ignoranța, e recomandabilă o trimire la un episod ce trebuie să-i fie, totuși, cunoscut. În 1990, Germania a acordat automat cetățenia locuitorilor fostei Republici Democrate Germane. Milioane de oameni au devenit dintr-o dată cetățeni europeni. Fără discuții, fără critici și fără contribuțiile îngrijorate ale dlui Swoboda. La fel de utilă ar fi o dare de seamă pe tema schimburilor de cetățenie între germani și austriaci. Dl. Swoboda e cetățean austriac și ar putea, desigur, obține datele necesare.

Ce l-a pus, totuși, în mișcare pe Hannes Swoboda? Nimic gratuit. Dacă și-ar fi ascultat propria logică, dl. Swoboda s-ar fi abținut. Domnia sa a declarat, în aceași conferință de presă, că acordarea cetățeniei „ar trebui să fie mereu o decizie bazată pe o legătură strînsă între noul cetățean și țara membră (a Uniunii Europene)”. Dacă e de acord cu propriile declarații, dl. Swoboda ar trebui să ne spună mai departe de ce anume relația moldovenilor cu românii nu e strînsă, ci superficială sau chiar neglijabilă.

Pe de altă parte, dl. Swoboda se declară un entuziast, al acordării de cetățenie europeană dar asta doar cînd e vorba „despre o investiție financiară, sau poate despre un jucător de fotbal foarte bun, sau despre un profesor universitar”. Numai moldoveni să nu fie. Liderul socialist vrea criterii unice de cetățenie pe toată Europa dar, ca orice bun socialist, vrea așa ceva doar pentru că trebuie să își ajute frații politici comuniști din Moldova și să lovească în politicienii de dreapta. Pledoaria ilogică și golită de bun simț a liderului socialist își plasează autorul în campanie electorală. Și printre marii furnizori de prejudecăți despre România, Moldova și Europa de Est.

Pînă la urmă, efectul cel mai urît al spuselor lui Swoboda nu e minciuna pro-comunistă, ci impresia consolidată după care în Est se întîmplă, pînă la urmă, numai lucruri murdare. Publicul occidental larg e invitat de Swoboda să înțeleagă că românii și moldovenii au mai pus la punct o coțcărie. E nedrept. Hannes Swoboda și colegii lui de politică au un palmares infinit mai bogat.

De obicei, se spune că asemenea situaţii sînt complicate şi ţin de particularităţi greu de explicat ale vieţii sociale şi politice dintr-o ţară sau alta. Cu alte cuvinte, asemenea lucruri rămîn greu, dacă nu imposibil, de explicat celor ce nu trăiesc în Marea Britanie. Şi totuşi, nu e nimic complicat sau greu de explicat. Într-adevăr starea aparent absurdă în care se găseşte discuţia despre imigraţie în Marea Britanie ţine de particularităţi politice şi sociale britanice. Dar asta nu le face de neexplicat.

Da, britanicii se tem de imigraţie. Însă imigraţia nu a aşteptat data de 1 ianuarie 2014 pentru a deveni o problemă şi o temere larg răspîndită printre britanici. Imigraţia a fost o problemă serioasă în Marea Britanie cu mult înainte de 2014. Diferenţa e că orice discuţie despre imigraţie a fost practic interzisă înainte de 2014. Presa, politicienii şi publicul larg britanic n-au îndrăznit să deschidă discuţia ştiind bine că din momentul în care spun ceva vor fi declaraţi rasişti.

În ultimii 20-30 de ani, obligaţia de a veghea asupra fiecărui cuvînt în căutarea dovezilor de rasism a devenit o obsesie. Anti-rasismul a fost transformat în temă publică principală. Nici o analiză serioasă n-a fost lăsată să intre în spaţiul public. Orice plîngere sau observaţie critică a fost catalogată instantaneu ca dovadă de rasism, iar autorul linşat mediatic şi exclus din orice funcţie publică. Orice discuţie serioasă şi sinceră pe tema imigraţiei a fost blocată, dar asta nu înseamnă că tema nu exista. Impresia după care discuţia de astăzi se ocupă de o temă proaspătă e complet falsă.

Datele staistice spun că nimic nu e nou: mai mult de două treimi din imigranţii sosiţi în Marea Britanie nu sînt europeni. Majoritatea imigranţilor din Marea Britanie au sosit din afara Europei, iar acest detaliu e crucial. Ei au fost acceptaţi sub protecţia ideii de diversitate şi a noului imperativ al multi-culturalismului. Devenite teme publice prioritare aceste idei au fost transformate, în primul rînd de guvernele stîngii laburiste, în politică de stat. În special după 1994, guvernul laburist a abandonat orice formă de control la frontiere şi a permis un val enorm de imigranţi ne-europeni în numele compasiunii şi diveristăţii, amîndouă expresii ale convingerilor anti-coloniale şi ale culpei faţă de trecutul rasist şi imperialist al Occidentului.

De ce a izbucnit, totuşi, acum această discuţie îndelung reprimată? Şi de ce nu mai intervin pentru a o declara rasistă partidele şi mediile de informare ale stîngii? Răspunsul e destul de banal. Interzicerea oricărei discuţii a permis agravarea problemei. Imigraţia a afectat serios viaţa marilor oraşe britanice, a supus presiunilor sistemul de asistenţă socială şi a creat o clientelă masivă de asistaţi care a servit, de altfel, foarte bine nevoilor electorale ale stîngii. În tot acest timp, publicul larg a acumulat, frustrări masive şi a devenit tocmai bine pregătit pentru bigotism.

După admiterea est-europenilor în Uniunea Europeană şi odată cu apariţia lor iminentă în Marea Britanie, interdicţia asupra dezbaterii a fost ridicată. Tocmai pentru că, odată dezlănţuită, ea a devenit o discuţie despre est-europeni. În acest fel, discuţia restantă despre grosul ne-european al imigranţilor, a fost din nou evitată. Est-europenii s-au trezit singuri şi uluiţi în faţa unui public care îi arată cu degetul ca şi cum ei ar fi grosul imigraţiei sau ar ameninţa să devină majoritari între imigranţi. Raporturile rămîn însă aceleaşi.

Imigraţia nu e o problemă a europenilor, dar impresia generală e contrară. Iată de ce foştii luptători anti-rasism au făcut pasul înapoi şi s-au retras, lăsînd liber un val de insulte şi critici pe care le-ar fi sancţionat drastic altădată. Cu alte cuvinte, aşa zisa dezbatere asupra pericolului est-european convine de minune stîngii. Imigraţia africană sau asiatică rămîne în afara discuţiei şi est-europenii, prea albi şi prea europeni, încaseză frustrări acumulate de 20-30 de ani încoace.

Nici naţionaliştii dreptei britanice nu sînt lipsiţi de vină. Agitaţia pe tema imigraţiei est-europene e un bun izvor de voturi. Cum nu se pot atinge de imigraţia non-europeană, conservatorii şi antieuropenii britanici au năvălit tot asupra est-europenilor. În consecinţă, iluzia fără trup a invaziei est-europene face mari servicii atît stîngii cît şi dreptei britanice. Prezenţa sau absenţa est-europenilor nici nu mai contează, de vreme ce numele lor poate fi folosit pentru a elibera şi folosi frustrări create de alţi imigranţi, mult mai numeroşi şi mai neeuropeni.

Ciclul va continua în aceiaşi termeni. Un fermier din Kent, zona agricola plină de braţe de muncă româneşti şi bulgăreşti, recunoştea de curînd că românii şi bulgarii se vor îndrepta spre alte meserii, după ce au cîştigat dreptul de a lucra oriunde. Cine îi va înlocui? Aici fermierul nu avea nici o îndoială: moldovenii şi ucrainienii. Adică viitorii ţapi ispăşitori.