Traian Ungureanu

Justiția vest și est-europeană promite, justiția britanică și americană nu iartă. O diferență clară și abruptă separă sistemul continental de practica anlgo-saxonă. Nimic nu măsoară mai bine această ruptură totală decît contactul cu sistemele parlamentare și demnitarii politici aleși.

Oricît ar promite altceva și oricît s-ar încărca de prevederi, garanții și asigurări, justiția vest- și est-europeană nu poate sau nu vrea să se atingă de demnitarii în culpă. Iar imunitatea parlamentară nu explică nimic. Imunitate există și în Anglia și în Statele Unite dar limitele ei sînt clare și reversibile.

Catalogul demnitarilor englezi și americani trimiși, din sala de tribunal la pușcărie, e mereu deschis și mereu la zi. Marele scandal al decontărilor frauduloase care a zguduit Parlamentul britanic, acum doi ani, nu s-a stins, fără urmări, ca orice bun scandal politic. Primul Parlamentar condamant, ca urmare a scandalului decontărilor flase, e, de o săptămînă, la închisoare. Următorul se pregătește, după ce și-a recunoscut vinovăția. În afara scandalului decontărilor, un alt parlamentar își va conduce fiul la închisoare și îl va aștepta alături de o soție care s-a ales cu cazier penal. Influența și relațiile politice n-au salvat și n-au scutit. În Statele Unite, fostul lider al majoritășii Republicane, un parlamentar de prim rang și un personaj public extrem de influent, a pierdut procesul intentat sub acuzația de trafic de fonduri și își va încheia cariera politică în închisoare.

Recenta suită de condamnări anglo-americane nu e accidentală. Justiția anglo-americană nu oscilează. Între obiceiurile ei fixe e de găsit și lipsa totală de sensiblitate la poziția și reputația personajelor politice. În genere, poziția publică nu apără și nu garantează nimic. Foști miniștri, magnați de presă, vedete uitate sau staruri adorate, lideri sindicali, polițiști sau militari veterani se pot trezi la închisoare, mai devreme sau mai tîrziu. Un lucru rămîne clar: delictul e pedepsit fără rețineri și tratamente speciale.

Justiția vest- și est-europeană n-a atins niciodată acest soi de ferocitate care poate da impresia, nu tocmai neîntemeiată, că demnitarii și persoanele publice sînt pedepsite riguros și exemplar, cu o anume intenție menită să transmită lecții dure. În genere, personajele politice și publice vest- și est-europene care ajung în sala de tribunal întind, îndoaie și transformă întîlnirea cu justiția, pînă la deformarea completă. Termenele se lungesc, cauzele se complică, procesele își pierd direcția și publicul uită sau se satură de cazuri labirintice care își pierd înțelesul și bat în longevitate telenovelele. De unde diferența?

Ce trebuie spus de la început e că această deosebire frapantă de tratament nu ține de regimul politic sau de alte date imediate. Diferența vine din calapod, din modul diferit în are au fost turnate și fixate relațiile cu legea, puterea justiției și răspunderea publică.
Legea are în continuare în Anglia și Statele Unite o anume calitate concretă și o anume amenințare brutală pe care Europa de Vest și de Est nu le-a dezvoltat niciodată.

Puterea justiției e un alt capitol divergent. Condiționările complicate ale justiției vest- și est-europene, mania procedurală și oratorică, excesul de circumstanțe excepționale și jocul derutant de instanțe și recursuri sînt complet necunoscute tradiției juridice anglo-americane. În vreme ce justiția europeană se ilustrează prin producția de dosare, justiția anglo-americană are un instinct pragmatic și carnivor care o face să lovească îndată ce știe că are dreptul să se pronunțe definitiv. Procesele cu jurați încurajază această manieră iar judecătorii au o putere enormă și o independență pe care au transformat-o în fetiș, armă de luptă și obiect sacru.

Mai departe, însăși ideea de răspundere publică presupune, în lumea anglo-americană, o seriozitate fatală. Gangsterul care jefuiește o bancă e vinovat sută la sută dar funcționarul public sau politicianul ales care fac abuz de poziția lor sînt încă mai vinovați. Nimci nu e mai odios, în societățile engleză și americană decît încrederea înșelată. Instituțiile publice și așteptările societății de la instiuțiile publice rețin un radicalism agresiv, aproape tribal. Cu timpul, datele prime ale acestor tradiții s-au erodat dar diferența între anglo-americani și europeni e, în continuare, uriașă. Sistemele juridice anglo-americane conțin o doză de violență transferată în rigoare legală pe care Europa o deplînge și acuză de lipsă de nuanțe. Nemulțuimirea europeană are argumentele ei. Însă efectele asupra vieții publice sînt evidente pentru toată lumea. Corectitudinea vieții publice americane și engleze are fracturi și excepții. Dar e un fapt incontestabil. Spre deosebire de linia vieții publice europene care permite compromisul, uitarea, scutirea și, în cele din urmă, conviețuirea elastică a abaterilor mari și mici.

Suita de atacuri premeditate ale teroriștilor islamici împotriva creștinilor și obiectivelor creștine a închis 2010 și a deschis 2011. Amatorii de coincidențe simbolice vor face rapid legătura cu 2001 și vor socoti aniversar cei zece ani care ne despart de 11 septembrie. Asocierea nu e necesară dar e posibilă.

Evident, 11 septembrie 2001 e pragul care a pus capăt unei lungi epoci de naivitate civlizațională, pentru a deschide o epocă de contact și dramă istorică. Însă 11 septembrie e un reper imediat. O altă asociere stranie leagă 2011 de un moment de bilanț cultural și istoric mai dens: 400 de ani de la apariția așa numitei Versiuni Autorizate a Bibliei sau, cum i se spune îndeobște, King James Bible.

În 1611 după 7 ani de muncă, învățații adunați de James, regele Angliei, desăvîrșeau traducerea Bibliei și stabileau textul care avea să devină fundamentul cultural al lumii anglo-americane, în următorii aproape 300 de ani. Traducerea engleză a Bibliei nu începe aici. În precedentele două secole, cel puțin patru versiuni excepționale și rivale au luminat și agitat lumea spirituală și politică engleză.

Versiunea Autorizată din 1611 a reușit să pună capăt facționismului doctrinar, a livrat textul bazal al lumii religioase potestante și a creat reperul comun al unei civlizații care avea apoi să se miște susținută de certitudini, de la un capăt la altul al lumii. Versiunea Autorizată a dat lumii anglofone un stil și o unitate lingvistic-spirituală fără egal.

Acum, după 400 de ani, cînd Biblia e citită tot mai puțin și plasată tot mai des într-o sferă literar-estetică oarceum muzeală, lumea anglo-americană e în continuare susținută de logica, limbajul și rigorile de adîncime ale Versiunii Autorizate. Limba Versiunii Autorizate rămîne, și astăzi, cea mai clară și mai fluentă engleză universală. Scara de valori și reflexele morale sînt, atît cît mai sînt, elemente de descendență directă ale textului Versiunii Autorizate. Aproape nimeni nu mai recunoaște originea biblică a nenumărate expresii curente ale englezei comune de astăzi și nimeni n-ar îndrăzni să vadă în Versiunea Autorizată un reper, încă, activ. Într-un fel, textul stabilit în 1611 trăiește subteran și continuă să influențeze o lume care s/a desprins intelectual și etic de orice asicere conștinetă cu spiritualitatea creștină.

Pînă spre jumătatea secolului trecut, Cartea tradusă desăvîrșit în 1611 a iluminat viața publică anglo-americană, dintr-o poziție centrală. Apoi, declinul public sau, mai degrabă intelectual al posterității biblice a devenit ocupația principală a generațiilor educate și reeducate de marea emanicpare postbelică. În consecință, aniversările cu care a început al 400 an de existență al Versiunii Autorizate sînt omagii oarecum exterioare: Versiunea Autorizată e tratată cu stima și respectul cuvenite unui defunct ilustru.

În același timp, venerația și sensibilitatea politică față de Koran au atins cote jenante, chiar dacă, la fel ca Biblia, Marea Carte a Islamului nu e nici citită nici înțeleasă de corul care îi păzește reputația în Occident. Din acest punct de vedere, fotografia spirituală a anului 2011 e tragicomică: creștinismul e sub atac pe toată linia de contact cu Islamul și depozitat pios între bunurile neînsuflețite de patrimoniu în interiorul lumii creștine.