1918-2018: o istorie necunoscută a CENTENARULUI

Gazete, cărți, cursuri, șezători la Dänholm-Stralsund

Mulți dintre ofițerii prizonieri din lagărul la Dänholm-Stralsund erau interesați să citească ziare, reviste și cărți, pentru informare sau din pura plăcere oferită de lectură. Beneficiind de complicitatea unor subofițeri germani din lagăr, românii obțineau gazete germane. Prin intermediul acestora reușeau captivii să obțină vești despre lumea exterioară. Spre exemplu, astfel au aflat despre luptele din sudul Moldovei, în vara anului 1917. La sfârșitul lunii martie 1917, unii ofițeri români s-au abonat la Bukarester Tagblatt/ Gazeta Bucureștilor, iar primele exemplare au sosit în lagăr spre sfârșitul lunii aprilie. Uneori informațiile erau obținute și de la prizonierii din alte armate.

Și la Dänholm-Stralsund, ca și în alte lagăre, pentru a-și petrece timpul, unii ofițeri români au început să ia lecții de limbi străine, în special de germană și franceză, dar și de rusă, engleză, greacă modernă ori sârbă. Lecțiile de limbi străine erau ținute de către români și ruși; se comandaseră dicționare și gramatici. Existau ofițeri care conveniseră chiar să nu vorbească decât în germană, învățau cuvinte noi, traduceau, se rugau în această limbă.

Românii au inițiat în lagărul de la Dänholm-Stralsund un șir de manifestări culturale sub numele de șezători. Acestea aveau loc duminica și de regulă participau toți ofițerii români. Prima șezătoare a avut loc spre sfârșitul lunii februarie 1917. Au fost de față nu doar ofițerii români, ci și un reprezentant al comandaturii, pentru cenzură, și un traducător.

Șezătorile constau, în prima parte, din conferințe. Temele acestora erau istorice, economice, de artă etc. Spre exemplu, au fost prezentate Acropolis, Istoricul Stralsundului, Finanțele României, Comerțul României, Din ale Artei, susținute de oameni care aveau o anume competență pe subiectele respective și le puteau prezenta într-o manieră interesantă pentru auditoriu. Conferințele erau urmate de un concert. Uneori și rușii cântau pentru români.

Potrivit unei informații, la Dänholm-Stralsund și-ar fi început cursurile, la începutul lunii mai 1917, o universitate populară a ofițerilor români. În sala de mese a lagărului se predau lecții de istorie, filosofie, economie, comerț, limbi străine etc. Alți ofițeri interpretau monologuri, sculptau, se ocupau cu traforajul.

Exista și o sală de muzică în lagăr. Ofițerii ruși și români formaseră și o orchestră a lagărului. Prizonierii români au constituit în februarie 1917 o școală de canto și un cor religios. Sublocotenentul în rezervă Urziceanu, absolvent de Conservator, care cânta la violină, a refuzat în aprilie 1917 să mai susțină concerte gratuit. Solicitase să fie plătit, motiv pentru care a fost criticat de un colonel român.

Un cinematograf a funcționat în lagăr, în sala de mese a rușilor, din aprilie 1917. Intrarea se făcea contra cost.

Viața religioasă

Rușii aranjaseră o capelă ortodoxă, de mari dimensiuni, în podul unei magazii, în care patru preoți oficiau slujba. Exista și un cor format din 100 de ofițeri ruși, coordonați de un general. La aceste slujbe participau și românii. De altfel, rușii acordau și românilor asistență religioasă.

De Crăciunul anului 1916, în sala de mâncare a lagărului, pe o masă, a fost instalat un brad cu lumânări aprinse. Prizonierii au primit drept mâncare cir (o fiertură din făină de porumb) și ciorbă albă la prânz, iar seara ciorbă de legume. În noaptea de Anul Nou 1916/1917 s-a ținut o slujbă religioasă la biserica rusă, cu participarea ofițerilor ruși și români, precum și a celor germani din administrația lagărului.

Credința religioasă nu era vizibilă decât în cazul unora dintre prizonierii români. La începutul lunii ianuarie 1917, doar vreo 30-40 de prizonieri (din 500-600) s-au spovedit la preotul (rus) de la Dänholm-Stralsund. Ceilalți jucau cărți, vorbeau „colorat”, după cum nota dezaprobator unul dintre captivi. Însă în noul context unii și-au întărit credința ori au devenit credincioși.

La Dänholm-Stralsund au ajuns la sfârșitul anului 1916 trei preoți confesori români, Gh. Jugureanu, V. Ionescu și Em. Mărculescu. Aceștia au reușit în decembrie 1916-ianuarie 1917 să alcătuiască un cor bisericesc format din ofițeri români, condus de profesorul Simionescu, de la Conservatorul din București. Prima slujbă a românilor la biserica ortodoxă s-a ținut în februarie 1917, cu cei trei preoți, care aveau veșminte împrumutate de la preoții ruși. Corul format din români dădea răspunsurile în biserică. La slujbă au asistat ofițeri români și ruși. Ulterior, preotul Ionescu a fost trimis în lagărul Tuchel, iar Mărculescu la Lamsdorf, pentru a oferi asistență spirituală trupei prizoniere.

La Paștele ortodox al anului 1917, chiar în noaptea de Înviere, s-a ținut o slujbă cu patru preoți, în rusă, slavonă și română. Au participat toți generalii ruși, mulți ofițeri români, comandantul și ofițerii germani ai lagărului.

Moartea

Condițiile mai bune de viață, primirea pachetelor cu haine și alimente din afară, în general tratamentul acceptabil i-au scutit pe ofițerii români de la Dänholm-Stralsund de mari pierderi umane, cum se întâmpla în lagărele pentru trupă. Cu toate acestea, moartea era prezentă și în acest lagăr. Ofițerii români prizonieri au participat la înmormântarea ofițerilor ruși, au depus coroane. Însă ulterior s-au înregistrat decese și între români. La înmormântarea ofițerilor români prizonieri – la fel ca în cazul altor ofițeri – se acordau onorurile cuvenite: trupa germană prezenta armele, coșciugul era purtat de soldați germani în ținută de ceremonie. Slujba religioasă era ținută de un preot român, prizonier și el. Se depuneau coroane de flori.

Sublocotenentul în rezervă Teodor Anghelescu, din Regimentul 48 infanterie, a fost primul ofițer mort la Dänholm-Stralsund, în spital. Murise de foame sau de tuberculoză, nu se știa precis. Locul de veci pentru acest ofițer a fost într-un colț al cimitirului din Stralsund. Înmormântarea a avut loc la 27 ianuarie 1917. Un pluton german în ținută de ceremonie a urmat sicriul, apoi a tras trei salve în onoarea celui decedat. Slujba de înmormântare a fost oficiată de un preot militar român. Drapelul României a fluturat la căpătâiul ofițerului mort, iar germanii, rușii, francezii și, desigur, românii au depus coroane de flori proaspete.

O subcripție între ofițerii români, la sfârșitul lunii februarie 1917, pentru a se ridica o cruce de piatră la mormântul sublocotenentului Angelescu, a evidențiat că unii nu aveau decât un vag sentiment al solidarității.

Corespondența la Dänholm-Stralsund

Între prizonierii de la Dänholm-Stralsund și România (teritoriul ocupat sau Moldova) nu a fost permisă corespondența în primele luni de captivitate. Pentru a-și înștiința familiile despre situația lor, prizonierii au recurs la terți, mai ales din țările neutre. Protecția intereselor românești în Germania fusese încredințată ambasadei Spaniei, care a făcut intervenții în favoarea prizonierilor români. De asemenea, pentru ca scrisorile prizonierilor să ajungă la familiile lor s-au folosit și legăturile pe care unii cetățeni germani le aveau cu românii.

Unii prizonieri – doar cei din teritoriul ocupat – au putut scrie acasă chiar de la sfârșitul anului 1916. Prizonierilor li s-a spus că puteau face aceasta în limbile germană, franceză sau română. Potrivit regulamentului de la Dänholm-Stralsund, scrisorile trebuiau să stea 15 zile la cenzură, atât cele care plecau, cât și cele care soseau. De la începutul lunii februarie 1917, prizonierii au început să primească scrisori de la rudele lor. Ofițerilor români li s-a permis să scrie și în Moldova începând din aprilie 1917. Prima scrisoare a sosit în lagăr din Moldova, trecută prin cenzura românească, la începutul lunii mai 1917.

Pachetele primite prin Crucea Roșie

Societățile de Cruce Roșie din țările neutre se interesau de soarta prizonierilor aflați în lagărele puterile beligerante. Această organizație beneficia de un prestigiu deja consolidat și a jucat un rol important în ajutarea prizonierilor, în special în furnizarea și/sau intermedierea primirii sistematice a pachetelor cu alimente și îmbrăcăminte. Un reprezentant suedez al Crucii Roșii a vizitat lagărul Dänholm-Stralsund la jumătatea lunii ianuarie 1917. O comisie neutră a a sosit în lagăr la începutul lunii iunii 1917, pentru a vedea condițiile în care se aflau prizonierii.

Mai mulți ofițeri prizonieri au început să scrie în Elveția sau Franța – cei care aveau prieteni români acolo – și să primească pachete. Primele pachete primite de la Crucea Roșie din Berna au sosit pe numele unor ofițeri români de la Dänholm-Stralsund în prima parte a lunii noiembrie 1916, conținând cantități mici de pâine. În decembrie au sosit alte pachete, de această dată de la Crucea Roșie din Paris, în care se găseau haine (pantaloni, flanele, ciorapi, mănuși), dar și alimente (paste făinoase, ciocolată, cacao, carne).

Și prizonierii ajunși la Dänholm-Stralsund la sfârșitul lunii decembrie 1916 au scris Crucii Roșii, în ianuarie 1917, să li se trimită alimente cu plată. Pachete mai numeroase au început să sosească începând din februarie 1917. La începutul lunii februarie 1917 s-au primit 300 de pâini de la Berna pentru prizonierii români. Veniseră cu destinație precisă, pe numele anumitor ofițeri. De asemenea, tot atunci au început să sosească pachete cu un conținut diversificat. Spre exemplu, unul dintre prizonieri a primit un pachet de la Berna în care se aflau două pâini mici, două cutii de sardele, două pachete de ciocolată, o cutie de pastă de carne, un aspic și cinci plicuri pentru supă. Câteva săptămâni mai târziu, prizonierului respectiv i-au sosit un pachet cu haine (o cămașă, o pereche de izmene, două perechi de ciorapi, o cuvertură de bumbac) și un altul cu mâncare (o pâine, ceai, trei cutii conserve de carne, trei cutii compot de mare, două cutii de țigări).

Prizonierii au început să ceară de la Berna și alte lucruri, precum fir de lână pentru cârpirea ciorapilor, grăsime, slănină etc. Atașați de ordonanțele lor, unii ofițeri au intervenit ca și acești militari să fie înscriși pe „lista de pâine”, să primească pachete de la Geneva și Berna.

Ca urmare a intervențiilor din partea familiilor, în general mai bine situate social, ofițerii prizonieri au fost „abonați” la pachete venite de la Haga, Berna, Geneva etc. Familiile trimiteau bani în străinătate, iar prin intermediari cumpărau produse și le expediau prizonierilor respectivi.

Pachetele pentru ofițeri veneau și la sfârșitul lunii martie 1917, dar nu doar de la familiile din România, ci din țările neutre (Elveția, Danemarca) sau din Franța, tot prin intemediari. Germanii începuseră să controleze cu atenție ceea ce primeau prizonieri, dat fiind că anterior se descoperise că rușii primiseră corespondență ascunsă în alimente.

De asemenea, începând de la sfârșitul lunii martie 1917, de la Paris au sosit pentru ofițerii români colete mari care conțineau pesmeți, conserve, slănină etc. Pesmeții și slănina au fost împărțite ofițerilor în mod egal: câte 75-80 de bucăți de fiecare ofițer, slănina câte 460 de grame/persoană. A doua serie de pesmeți, tot de la Paris, a fost împărțită românilor de la Dänholm-Stralsund în a doua parte a lunii aprilie 1917, de această dată atât ofițerilor, cât și soldaților: câte 45 de fiecare ofițer și câte 50 pentru fiecare soldat. O altă împărțire s-a făcut la scurtă vreme după aceea, pentru ambele categorii de militari.

Spre sfârșitul lunii aprilie 1917, prizonierii români au respins propunerea făcută de comandatura germană de a-și împărți alimentele, primite pe banii guvernului român, cu ofițerii ruși, care, în urma dezintegrării sistemului administrativ și social din Rusia, nu mai primeau pachete de acasă. Însă la nivel individual românii le făceau mici cadouri rușilor.

Hainele ofițerilor prizonieri – care erau cele cu care fuseseră capturați pe frontul românesc – începuseră să se rupă. De la Crucea Roșie au venit, în aprilie 1917, pentru toți prizonierii, izmene și ciorapi; pentru unii dintre ei s-au distribuit și flanele. Din Olanda au sosit lăzi care conțineau cămăși, izmene, batiste, tutun și lulele. Aceste bunuri erau recepționate de un comitet românesc. S-au făcut liste pe barăci, pentru distribuirea către locotenenți și sublocotenenți; aceștia oricum erau cei mai numeroși ofițeri între prizonieri. De la Paris au sosit, în mai 1917, ghete pentru ofițerii români. Din ceea ce sosise pentru ofițeri, comitetul român a împărțit și soldaților cămăși, izmene, batiste, țigări.

Jocul de cărți, furturi, tensiuni, violențe

Ofițerilor prizonieri nu le era permis să joace cărți la Dänholm-Stralsund. Cu toate acestea, interdicția era încălcată în permanență. Jocul pe bani luase proporții îngrijorătoare între ofițeri, inclusiv între rezerviști, mai ales învățători. Condițiile în care se desfășura jocul – zgomot, înjurături etc. – îi iritau pe ceilalți prizonieri.

Lipsurile alimentare – extrem de mari în primele luni de captivitate, după cum am văzut – scoteau la iveală atitudini care distrugeau coeziunea între ofițerii prizonieri. Furturile între ei nu erau frecvente, dar produceau o impresie neplăcută. Principalul mobil al furtului era foamea. Însă în cazul unor ofițeri, cum reiese din sursele disponibile, furtul era o practică adânc înrădăcinată. Un prizonier furase anafură, altul a spart magazia comitetului român de la Stralsund, pentru a lua pesmeți, altul furase ziare de la germani, altul undița unui prizonier. Pentru furt de la cantină, un ofițer român a fost pedepsit cu trei zile de arest, iar pentru că a mințit la cercetări, a mai primit două zile, la care s-a adăugat dezonoarea între ofițerii români.

Între prizonieri se înregistrau nu doar dispute verbale, cu înjurături, ci și violențe fizice. Ofițerii cu grade superioare încercau să aplaneze tensiunile, interveneau și impuneau împăcarea, cu scuze reciproce. Se urmărea evitarea situației neplăcute ca românii să fie priviți cu superioritate de către germani. Alteori era însă nevoie de intervenția comandaturii germane, care avea de ales între a-i muta pe cei implicați în alte barăci sau în lagăre diferite.