Traian Ungureanu

Mihail Saakașvili, fostul președinte georgian și actualul personaj principal al propriilor aventuri e ilustrarea unei transformări mentale prea puțin luate în seamă: paranoia răsărită din bune intenții. Sau, altfel spus, căderea prin sfințenie.

Ce înseamnă asta? Înseamnă ce înseamnă vorbele care spun că unui om i se suie la cap. În înțelepciunea lui, proverbul nu rezervă această boală unui anume fel de personaj, unei anumite profesii sau tabere politice. Proverbul ne lasă să înțelegem, cu formula lui lapidară, că nimeni nu e scutit de pierderea minții. Doar noi, urmînd dorințe bune, dar nerealiste, considerăm, de regulă, că numai adversarii binelui pot ajunge la asemenea tulburări. Saakașvili ne spune că și facerea de bine poate duce tot acolo. Căci succesul inițial a devenit inamicul lui Saakașvili. De la reușită la credința în propriul geniu n-a fost decît un pas.

În 2010, cînd autorul acestor rînduri a avut șansa să fie primit de președintele Saakașvili, omul era deja un spectacol. Hiperactiv, plin de proiecte, neîncetat vorbitor, obositor de popular, Saakașvili dădea semne că e convins de propria unicitate. Președintele nu mai putea asculta și nici ține cont de realitatea din jur. Civismul și pro-democratismul deveniseră o cauză unică și un fel de a garanta dreptatea fără sfîrșit a Președintelui. Mereu în priză și niciodată conectat, Saakașvili își organizase un univers care îi dădea tot timpul dreptate. Președintele părea să fi conchis că lumea din jur, de la ziariști la șefi de stat, e condamnată să îl confirme, de vreme ce toate ideile lui erau, în mod vădit,bune și cinstite. Prin Saakașvili vorbea un gen de dezechibru născut din verdictul aupra propriei persoane: un sfînt sau, în orice caz, un superlider care luminează în orice moment și în orice condiții.

Povestea ulterioară a liderului georgian e povestea unui apostol care renunță la umilință. În cazul unui om politic, acest tip de amnezie e totuna cu aroganța. Lecția generală a aventurilor trecute și viitoare al lui Saakașvili ar trebui să fie clară în primul rînd celor ce cred că bunele intenții absolvă și consacră.

Există un soi de militantism civic admirabil, dar bizar prin dorința de a lua locul realității. În cele din urmă, această cauză devine, mai degrabă, un sport personal și o obsesie care dă senzația înălțimii doar spre a-și prăvăli de mai sus victima. Adversarii, dar și oportuniștii aliați, vor simți imediat slăbiciunea. Unii vor săpa cu succes la baza monumentului, ceilalți vor căuta să profite, cît mai e timp, pînă la naufragiu. Și unii și alții vor grăbi o cădere în care victima va continua să vadă confirmarea unui destin superior. Cu alte cuvinte, cei sortiți nebuniei provocate de patima îndreptării universale nu au scăpare. S-ar prea putea, deci, să îl vedem, mai departe, pe fostul campion georgian al binelui și schimbării afundîndu-se și mai adînc în zgomot, derută și adorație de sine. Mihail Saakașvili și povestea lui tristă sînt un spectacol regretabil. Omul a fost pierdut de propriile ambiții. Singurul cîștig de pe urma acestei fabule amare ar fi moderația celor ce vin din urmă și încearcă să pășească pe același drum.

Cel mai uluitor roman politic al zilelor noastre respectă fiecare vorbuliță din titlul bogat de pe copertă: Aventurile Extraordinare, Ascensiunea și Decăderea Fostului Președinte georgian Mihail Saakașvili, odinioară cetățean georgian. odinioară cetățean și demnitar ucrainean, precum și peripețiile nemaivăzute ale fugarului prin trei țări și nenumărate obstacole.

Romanul lui Mihail Saakașvili e chiar mai palpitant decît o promite titlul, dar sensul acestei istorii cu totul neobișnuite pare ratat. E de înțeles că multă lume a pierdut șirul și nu mai urmărește pățaniile tot mai stridente ale lui Saakașvili. Dar au toate aceste convulsii și contra-convulsii vreun sens? Ce e de priceput din vînzoleala politico-polițienească a vieții și carierei lui Saakașvili ? Aparent, nu mare lucru. Saakașvili pare un rebel care a reușit să-și pună lumea în cap. Toată lumea: de la compatrioți, la înalții protectori străini și sprijinitorii cei mai fideli. Faptele spun că Saakașvili e un caz tipic de personalitate auto-destructivă. Efervescenșa prăbușirii e unul din puținele lucruri clare ale cazului Saakașvili.

Nu a trecut prea mult timp de cînd Mihail Saakașvili era icoana progresismului democrat pro-occidental, cavalerul luptei anti-corupție și speranța civică numărul unu a fostului spațiu sovietic. Celebru și alintat ca „Mișa” Sakașvili, președintele Georgiei avea trecere și ușă deschisă la șefi de stat și lideri de guvern americani și vest-europeni. Ales Președinte pe valul sentimenului național georgian și pe creasta anti-sovietismului, Saakașvili a început primul mandat de la un neverosimil 96% vot popular. Și primul mandat a intrat în legendă. Promisiunile radicale ale lui Saakașvili au fost împlinite și Georgia a ajuns țara favorită a presei globale. Legislația anti-corupție, ordinea și dispariția birocrației, creșterea economică și corectitudinea administrației promiteau să facă din Georgia un caz rarisim de reușită absolută. Saakașvili a cîștigat și al doilea mandat. Cu un scor mult mai scăzut (54%), dar convingător.

Apoi, ceva greu de crezut, dar foarte vizibil a început să întoarcă lucuruile pe dos și să mănînce din nimbul lui Saakașvili. Comportamentul Președintelui a devenit tot mai ciudat, narcisismul a scos capul, administrația a trecut în mîinile apropiaților, încrederea publică s-a subțiat tot mai mult și, în cele din urmă, s-a prăbușit. Căderea începuse. Pus sub acuzare de noua putere din Georgia, apoi deposedat de cetățenie, Saakașvili a părăsit Georgia și s-a angajat într-o inițiativă ciudată. Primit în Ucraina de un regim care clama democratizarea, Saakașvili a strălucit imediat ca star util pentru imaginea pozitivă a Kievului, a primit cetățenia ucraineană și a fost numit Guvernator al regiunii Odesa. Idila a durat un an. În 2016, Saakașvili era, deja, la cuțite cu Președintele Poroșenko. Deposedat de cetățenia ucraineană, expulzat în Polonia, revenit în Ukraina, arestat, eliberat și din nou expulzat în Polonia, Saakașvili a ajuns un personaj greu de înțeles. Cota lui s-a prăbușit. Susținătorii s-au împuținat simțitor. Un colaborator ucrainean apropiat a fost înregistrat luînd mită de sute de mii de euro. În urma lui Saakașvili au rămas doar o agitație nevrotică și o figură excentrică, mare amatoare de viață bună și cheltuieli exorbitante, fără sursă clară. Au toate aceste încurcături repetate, tragi-comice și scandaloase vreun înțeles. Au. Numai că, oricine va dori să tragă concluzii va trebui să renunțe la superstițiile pozitive și la tabu-urile care însoțesc civismul și liberalismul director al zilelor noastre.