Linkuri accesibilitate

Traian Ungureanu

Marele mister care explică siguranța unui Președinte infinit contestat e existența indubitabilă a realității. Pare absurd dar această afirmație nu e deloc un lucru evident. Cu alte cuvinte, realitatea nu se bucură de prea mare trecere în rîndurile lumii educate occidentale. Atitudinea de serviciu a multor politicieni și membri ai lumii conducătoare e contestația netulburată a realității. Mai clar: ideile și valorile lumii conducătoare sînt complet diferite de valorile și convingerile lumii sociale reale. Și atunci, folosind din plin supremația mediatică de care dispune, lumea bună declară realitatea socială un delict sau, pur și simplu, ceva inexistent. Exact asta duce la un conflict cu urmări de neînțeles pentru o lume conducătoare care continuă să se mire, iritată, de chiar existența lumii reale. Astfel, o remarcă aparent dezastruoasă în care Trump a vorbit de shithole countries (țări de rahat) pare, la nivelul lumii bune, o catastrofă sau un abuz care nu poate duce decît la pieire.

Însă, foarte mulți americani și oameni de rînd din afara Americii cred, fără să o spună, exact asta: că există țări care fac treabă și țări care se duc de rîpă din vina lor. La fel stau lucrurile cu presupusul rasism al lui Trump. Indiferent de valorile și proiectele lumii bune, e cît se poate de adevărat că o parte mare a americanilor știe bine cum e viața în ghetourile de culoare din orașele mari. Sau că imigrația nestăvilită de la granița cu Mexicul e o nenorocire care se sparge, neștiută, în capul locuitorilor din micile orașe ale statului Texas sau al Californiei. Tot în lumea reală a societății pe care prea mulți lideri nu vor să o vadă, China e un ucigaș de locuri de muncă. Pentru alți americani, și tot nerostită, convingerea că natura populației și a culturii americane se schimbă sub presiunea imigrației e un fapt incontestabil.

Cine decide să uite sau ignoră aceste realități va avea suprize și va afla, iar și iar, că Trump poate face atîtea gafe aparente fără să i se înfunde. Dar lucurile sînt mult mai complicate și, din păcate, mult mai încărcate de ipocrizie decît s-ar părea.

Pînă la urmă, orbirea lideirilor politici nu e totală. Însă interdicția adevărului e solidă și ea conduce la situația în care politicieni de vîrf proclamă idei nerealiste și îl contestă pe Trump, în timp ce aplică, discret, măsuri care le contrazic vorbele. Puțină lume știe, de pildă, că fostul președinte Obama a aprobat deportarea a aproximativ 2 milioane de ilegali intrați în Statele Unite. Asta, în timp ce același președinte Obama a lăsat în urmă impresia unui campion necondiționat al imigrației. Aceeași nepotrivire la președintele francez Macron. Public, Macron e perceput ca un moderat tolerant. În realitate, președintele Franței a luat în serios problema migrației, a întărit frontierele și pregătește planuri de blocare a coridoarelor de migrație. La fel de semnificativ e cazul Orban. Oficial, Orban e hulit și așezat între liderii autoritari cu potențial fascist. Practic, nimeni - nici un guvern și nici o autoritatea internațională - n-au mișcat un deget pentru a desființa sistemul de protecție construit de Primul Ministru maghiar la frontieră. Acest tip de comportament spune că liderii politici țin cont de realitate, dar limitat și pe ascuns. Pentru consum public, ei folosesc repertoriul progresist care presupune, de pildă, ostracizarea lui Trump. Iar asta presupune, mai departe, o șansă în plus pentru Trump. Rămas în poziție de monopol la capitolul „legătură cu societatea reală”, Trump are un cîmp de joc larg pe care știe foarte bine să îl fructifice. Nimic nu e mai sigur pentru președintele american decît că poate conta pe ajutorul involuntar al celor ce îl contestă, contestînd, în același timp, realitatea. În această situație, lumea politică a Occidentului poate fi sigură pe două lucruri de care nu e deloc străină: că Trump va rezista, va reuși multe și va fi urmat de alte ediții ale lui Trump, sub alt nume. În Statele Unite și în Europa de Vest. În fond, cel mai hulit Președinte al lumii moderne are aliați de nădejde. În primul rînd, printre adversari.

E instructiv să descoperi că, la un an de președinție, lucrul esențial legat de Donald Trump e și cel mai ridicol. Donald Trump blestematul și proscrisul e bine mulțumesc, vă rog continuați fără rost! Situația nu mai e un secret: din prima zi de campanie electorală și din prima zi de mandat pînă, foarte probabil, în ultima zi a celui de-al doilea mandat, toată lumea bună a tras cu imagini, cuvinte, teorii, informări și dezinformări în Donald Trump. Televiziuni, ziare, academici, oponenți de acasă și din afara Americii, asociații civice, actori celebri, sportivi, spioni și servicii secrete, organisme internaționale, ONU, UE, UNESCO, guverne și miniștri din toată lumea au respins și criticat în toate felurile persoana și deciziile lui Trump. Efectul? Răsunător în tabăra anti-Trump și nul pentru susținătorii lui Trump, pentru societatea și economia americană și, în cele din urmă, pentru palmaresul concret al Președintelui. Situația va fi salutată de susținătorii și detestată de adversarii lui Trump, dar e bizară. Totuși: cum se poate explica rezistența și, mai ales, frenezia pozitivă a unui personaj atît de hulit?

Povestea lui Trump e, de la bun început, o istorie mustind de anormal. Un outsider total, Trump a cîștigat alegerile, învingînd candidații propriului partid și, apoi, candidata și marea favorită a Partidului Democrat și, în genere, a Americii oficiale. Apoi, promisiunile gigantice lansate de Trump în campanie au început să iasă din basme și să intre în realitate. Nu toate, încă, dar destule pentru a-i descumpăni pe cei ce au profețit un faliment total: economia Statelor Unite crește viguros, șomajul a scăzut masiv (inclusiv șomajul populației de culoare), sistemul fiscal a fost schimbat și ușurat pentru prima oară în aproape 40 de ani, intervențiile în Orientul Mijlociu au început să tranșeze acolo unde se soldau, de regulă, cu eșecuri, iar imigrația ilegală a fost abordată în termenii cei mai concreți. Toate aceste fapte politice sînt cu atît mai neobișnuite cu cît vin de la un politician care continuă să demonstreze o lipsă completă de intelect, ideologie și teorie, ba mai mult folosește același limbaj și aceleași judecăți aparent rudimentare cu care a intrat în politică. Cumva, mesajele lui Trump ajung unde trebuie și sînt înțelese, chiar dacă opinia educată a Americii nu e de acord cu temele, vocabularul și manierele Președintelui. Încă mai bizar, lăsînd la o parte indignarea și tiradele mediilor progresiste, faimoasele gafe și deraieri ale Președintelui nu par să aibă consecințe.

În consecință, oricît de adîncă dușmănia, pînă și cel mai convins militant anti-Trump trebuie sau ar trebui să admită ceva deranjant: Trump e foarte sigur pe el și dă impresia că știe foarte bine ce face chiar și atunci sau mai ales atunci cînd o face lată.

Dacă e așa - și probabilitatea să fie așa e foarte mare - ceva scapă atît analiștilor cît și adversaruilor lui Trump. Ceva foarte important și despre Trump și despre ei înșiși. Dar ce? S-ar putea ca răspunsul să fie foarte simplu. De fapt, prea simplu pentru a fi înțeles.

Încarcă mai mult

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG