Traian Ungureanu

Întîmplarea a făcut ca asasinarea odioasă a Katarinei Handziuk să aibă loc la puțin timp după un alt asasinat sinistru. Jamal Khashoggi, un personaj discutabil, revendicat de o mare a parte a mediilor occidentale ca ziarist independent, a fost atras, ucis și dezmembrat în interiorul Consulatului saudit din Istanbul. Lăsînd la o parte, detaliile unei cariere complicate și uneori dubioase, Khashoggi a fost victima unei crime oribile, pusă la cale și executată de oficiali ai regimului saudit. La fel ca Handziuk, Jamal Khashoggi a fost eliminat fizic de regimul cu care a intrat în conflict. Asemănările merg mai departe: la fel ca în cazul Handziuk, și în cazul Khashoggi prima reacție a autorităților a fost ezitantă, apoi, sub presiune publică, a luat forma unei promisiuni de anchetă serioasă și, pe cît se poate bănui, va livra cîțiva condamnați „de sacrificu”, fără să dea vreodată în vileag numele celor ce au decis execuția. Asemănările se termină aici. Diferențele de tratament sînt mult mai importante.

Cazul Khashoggi a provocat o campanie de protest formidabilă. Guverne și organizații internaționale au cerut imperativ Arabiei Saudite să facă public adevărul și au amenințat cu sancțiuni economice. Mari companii occidentale s-au retras de la evenimente și negocieri legate de Arabia Saudită. Însă paroxismul a fost atins de tratamentul de presă. Toate marile rețele tv și toate site-urile majore de știri au dezlănțuit o campanie greu de comparat. Toate au cerut sancționarea Arabiei Saudite, au pus problema alianței americano-saudite și l-au atacat pe Președintele Trump acuzîndu-l de complicitate directă sau indirectă. Asasinarea lui Khashoggi a devenit un șoc politico-diplomatic. Au fost puse în joc relațiile Statelor Unite cu Arabia Saudită și Israelul. Pornind de la aceeași temă, acțiunile subversive și războaiele Iranului în Orientul Mijlociu au fost ocultate sau reconsiderate. Toată structura de putere și alianțe în Orientul Mijlociu a fost luată cu asalt, în numele fărădelegii săvîrșite prin asasinarea lui Khashoggi.

În cazul Katerinei Handziuk, există știri, există proteste și atît. Nimic din mobilizarea global și efortul colosal provocate de asasinarea lui Khashoggi nu e de găsit pentru Handziuk. Asasinatul din Ucraina e menționat și criticat în numeroase publicații occidentale mai mari sau mici. Însă, aceleași super-platforme media care au ocupat complet și au îndreptat atenția publică spre cazul Khashoggi sînt mult mai discrete în cazul Handziuk. Asasinarea tinerei ucrainience abia dacă a prins buletinele de știri pe parcursul unei singure zile, după care a dispărut cu totul.

Nimeni nu a cerut sancționarea Ucrainei, nici o organizație civică nu a organizat proteste, nici o televiziune nu a dedicat zile în șir dosarului biografic și profesional al celei ucise. Starurile pop, actorii hollywoodieni și atîtea alte celebrități mereu îngrijorate de abuzurile rasiste, de persecutarea minorităților și a ziariștilor nu au fost de văzut nicăieri. Notorietatea internațională a cazului Handziuk s-a stins înainte de a începe. Lecția acestei disparități grotești e simplă și amară. Katerina Handziuk a avut ghinion. Nefiind o pîrtie și un pretext de atac pe agenda mediei globale, cazul ei a pîlpîit scurt și a ieșit din atenția publică. Cu tot regretul, concluzia trimite la o mentalitate de presă primitivă și mult prea răspîndită: nu e rost de atacat Trump? Nu ne prea interesează!

Katerina Handziuk a murit la 33 de ani, după 11 operații și 3 luni de suferințe cumplite. Tînăra și-a găsit sfîrșitul pe 4 noiembrie, într-un spital din Kiev, la capătul unui asasinat care a început pe 31 iulie. Atunci, un grup de bărbați a așteptat-o la ieșirea din locuință și a vărsat pe ea un litru de acizi distrugători.

Crima a avut o premeditare evidentă și un caracter politic la fel de fățiș. Handziuk era consilier local în orașul Herson și binecunoscută militantă anti-corupție. Nu e greu de bănuit că investigațiile și rapoartele repetate cu care Handziuk a scos la iveală rețelele de corupție din oraș au provocat ordinul care i-a adus moartea. Katerina Handziuk a fost executată cu o sălbăticie demult cunoscută în Ucraina. Înaintea ei, zeci de jurnaliști și militanți au fost asasinați pentru că au îndrăznit să denunțe mari afaceri și trocuri politice corupte.

Totuși, asasinarea Katarinei Handziuk e o tragedie aparte, un act bestial încărcat de toate detaliile vizibile sau ascunse ale vieții și morții în Ucraina și, mai larg, în ce se poate numi, deja, abatorul civil sovieto-rus. Cruzimea și intoleranța totală a lumii sovietice trăiesc cu înrăire în Rusia și în triunghiul care conține, deasmenea, Ucraina și Belarus. Trăsăturile acestei mentalități se văd cum nu se poate mai bine la contactul cu investigațiile, critica și a contestația. Cazul Handziuk oferă toate indiciile și practicile în materie. Cine vrea un îndreptar sinistru va învăța aproape tot din asasinatul care a înlăturat-o la Katerina Handziuk.

Prima constatare e nivelul extrem de violență și ușurința cu care barbaria a fost pusă în mișcare, pînă și într-un orășel de provincie cum e Herson. Accesul imediat la violență extremă vorbește despre absența totală a reținerilor și limitelor impuse de lege și de stat. În lumea din care a fost scoasă Katernia Handziuk, legea e un reper fictiv iar statul un complice discret și expert. E clar că nonșalanța cu care cineva mutilează un om în plină stradă vine la capătul unei certitudini, ba chiar al unei garanții fără echivoc: autoritățile nu se vor băga iar dacă se vor băga o vor face doar pentru a pregăti un spectacol de uzură și fără final. Tiparul e binecunoscut și are toate șansele să fie reluat în cazul Handziuk. Scenariul tradițional presupune un prim răspuns lent și neprofesionist al autorităților, o repliere provocată de scandalul public internațional, declarații solemne de seriozitate și voință justițiară, cîteva arestări, un proces lung și o sentință care trimite la închisoare fără să lămurească răspunderile. Ca de obicei, nu vom afla cine anume a ordonat execuția.

Toată lumea va rămîne cu bănuiala că ordinul a venit din inima structurilor de stat. Plus sentimentul de teroare. Căci, repetarea scenariului în care răspunzătorii rămîn necunoscuți, întărește senzația de arbitrar și convingerea că orice asasinat e posibil, că oricine poate fi următorul și că nimeni nu poate opri această rînduială criminală. Însumînd, e vorba de nesiguranța și micimea deplină a vieții în fața stăpînirii absolute drapate sau nu în zdrențe democratice.

Cu asta am descris unul din acele lucruri profunde ale vieții ruso-sovietice pe care lumea din afară, mai ales opinia publică occidentală, nu le poate concepe și, cu atît mai puțin, înțelege. Amestecul de mentalități contrare, mai precis, militantismul eroic sau nechibzuit al celor ce se bat pentru democrație și despotismul rețelelor de control care fac statul, economia și administrația provoacă un scurt circuit virulent. Revendicările și anchetele nu sînt doar iritante pentru structurile masive ale conglomeratului de stat. Ele sînt înțelese ca o blasfemie împotriva unei ordini decisă o dată pentru totdeauna. De aici, reacția atroce a celor ce simt și cred că sînt stăpînii lumii locale, ai statului și ai vieții în general. Din păcate, cazul Handziuk demonstrează că brutalitatea internă a spațiului sovieto-rus are parte de o percepție condiționată, acolo unde ea ar trebui cel mai serios contrată: în presa și structurile civile occidentale.