Despărțirea ostilă a elitelor de cei care îndrăznesc să voteze altceva decît s-a hotărît sus, în cercurile conducătoare educate și morale, e, cu siguranță, o tragedie. Mai întîi, pentru că, luați laolaltă toți acești oameni, începînd de la așa numiții provinciali la detestații șomeri/albi/amatori de bere/fotbal/muzică superficială, sînt oameni normali.
E strigător la cer! O elită energică și arogantă își dă voie să declare inferiori nenumărați oameni, să le conteste dreptul la opinie și să dea peste cap regulile generale ale democrației, așa cum am cunoscut-o în epoca modernă. Toate aceste grozăvii nu spun nimic, nu indignează și nu suferă nici un deranj. Toată această înlocuire de valori și reorganizare în caste superioare și inferioare trece drept progres și sursă de lumină.
S-a spus că procesul e normal, că istoria l-a mai cunoscut și că societățile l-au mai traversat. Așa se întîmplă cînd lumea se schimbă! Fiecare epocă are perdanții și cîștigătorii ei! Așa e. Istoria schimbărilor de mentalitate și raporturi economice nu e o idilă. Numai că schimbările nu au presupus întotdeauna declasarea programatică a celor ce nu au altă vină decît că sînt de altă părere și trăiesc după alte valori. Oamenii care au ținut la alcăturiea lumii în care s-au născut și s-au împotrivit celor ce au încercat să decidă pentru ei au mai fost insultați, pedepsiți și scoși în afara legii. De fiecare dată, însă, aceste răfuieli au anunțat o epocă dogmatică, de fanatism mereu drapat în culorile binelui și justificat de cauza progresului. Noul a fost mereu o noțiune explozivă. Dar noutatea obligatorie a fost mereu un abuz catastrofal pentru libertatea individuală și democrația politică.
Demonizarea pe motiv etic nu produce altceva decît războaie civile, de regulă inegale și dinainte cîștigate de armatele binefăcătorilor.
În cazul lumii noastre, schimbarea care împinge mase largi spre statutul de paria colectiv e un proces fără întoarcere: așa numitul om de rînd e vinovat din start, prin modul de viață, prin părinți, apartenență culturală, tradiție, ocupație profesională, lecturi și discuții cu semenii lui. Cineva care se naște maghiar, polonez sau american fără legătură cu cercurile educate e, prin simpla lui existență, un adversar al progresului. S-a spus că a nu fi avocat al migrației și al multiculturalismului e un act de egoism inuman. Nu e așa. Cei ce nu vor migranți și resping societățile multiculturale sînt tocmai cei ce pun un preț extraordinar pe realitatea culturii. Iar cei ce promovează ideea diversității obligatorii sînt, paradoxal, dar logic, tocmai cei ce minimalizează importanța culturii, în care văd un amestec aproape întîmplător.
Mai mult decît atît, aparenta toleranță a celor ce denunță, în masă, brute naționaliste, suprematiști albi, șoviniști și reacționari creștini e foarte limitată. Compasiunea și umanitarismul lor caută să îi ajute pe cei în nevoie dar numai cu anumite condiții. Astfel, generozitatea și înțelegerea pentru cei săraci, needucați și la strîmtoare se revarsă doar asupra celor ce vin din alte zone și culturi: Asia, Africa și America de Sud. Pentru nefericiții striviți de șomaj, sărăcie, austeritate, lipsă de șansă și educație din Italia sau Grecia, Statele Unite sau Estul Europei nu se găsește înțelegere ci doar ocazia de a insulta. Așa au apărut „the deplorables” denunțați, în Statele Unite de Hillary Clinton, țărănoii din Sudul Italiei care resping programul de guvernare fiscală UE care i-a adus în sapă de lemn sau ungurii care vor să își protejeze felul de viață și refuză multiculturalismul. Așadar, aceiași campioni ai virtuții care se simt datori să ajute migranți din toate colțurile lumii sînt insensibili la ruina umană a societăților europene. Lumpenul care umple cartierele și zonele industriale abandonate ale Europei și Americii nu merită compasiunea și e mult mai puțin valoros decît refugiații reali sau închipuiți sosiți din tot restul lumii.
Lupta cu lumea veche și cu propriile societăți e mai importantă decît umanismul obligatoriu în rest. În aceste condiții, lumea ruptă în bucăți va rămîne o realitate ortăvită. Riscurile unei asemenea situații sînt enorme. Dispariția oricărei forme de acord în sînul societăților occidentale anunță răsturnări masive. Sîntem la început. Deocamdată, notăm dispariția susținerii pentru partidele centrului tradițional. Dreapta și stînga clasică au fost lovite sever de alegători care votează partide anti-sistem. E, în mare parte, vina și rezultatul unei politici comode și arogante care a făcut din stînga și din dreapta una și aceeași mașină de emis banalități și ignorat realități. Pasul următor poate fi mult mai grav.