Traian Ungureanu

În fond, situația pe care începem să o înțelegem aștepta doar prilejul să se arate în toată evidența. Iar referendumul a adus testul. Preluînd și promovînd un referendum cu implicații etice și culturale majore, PSD a pășit, altături de celelalte partide mari, pe un teritoriu străin. Mai mult: pe acel teritoriu pe care politicienii l-au sfidat și disprețuit. aproape fără excepție, vreme de 30 de ani.

În tot acest timp, viața politică a României a fost dominată de o formulă de fier în care partidele s-au rezumat strict la a-și administra, pasa și împărți dominația. Politica a fost limitată la chestiuni mai mult sau mai puțin complicate de procedură, finanțare, beneficiu și consolidare în rețea. Conflictele au fost mereu provocate de lupta pentru o poziție de control în acest circuit. Problemele acestei lumi au ținut, mereu, de capacitatea de achiziție și de recompensă.

Dimpotrivă, probleme de natură etică, civilă, educațională, spirituală au rămas pe dinafară. Într-atît, încît, după 30 de ani de dezinteres, sistemul politic a atins un grad extrem de putere, dar și izolare, de control, dar și de incompetență, de siguranță, dar și de inadecvare. Sistemul politic a fost surprins de momentul referendumului într-o poziție jenantă. Obișnuite să se dezvolte fără cea mai mică preocupare pentru pentru valorile societății, partidele s-au rezumat, cel mult, la metoda plăților directe sau indirecte către sectoare bine alese. Comoditatea acestei formule a nesocotit evoluțiile inevitabile pînă și într-o societate lentă ca România.

Excesul de siguranță al rețelelor politice a încurajat rapid degradarea politicienilor din aparat, așa încît, astăzi, tabloul e dezastruos: sute și mii de parlamentari, miniștri, șefi de organizații și asistenți sînt, practic, semi-analfabeți politic, etic și, adesea, școlar. Lumea politică e dominată, acum, de o majoritate degradată grotesc. Generația mai veche a făcut loc unei echipe încă mai prost pregătite, cel mai adesea rude sau protejați împinși în față de obligații de rețea.

Nici societatea din afara lumii politice nu o duce mult mai bine dar, în acest caz, există, totuși, forme de energie și curiozitate încă active. Contrastul față de lumea politică e, oricum, gigantic. Sistemul școlar al României e în colaps și nu mai produce generații cît de cît instruite. Însă contactul cu lumea din afară, asocierea liberă, netul și aspirații chiar naive au produs un substitut al educației formale care dă direcție. Indiferent de temă și interese de moment, falia s-a adîncit atît de mult încît cele două părți nu se mai cunosc și recunosc. Partea politică a complet inutilizabilă și, de acum înainte, va continua să conducă strict inerțial. Ea încheie 30 de ani de domnie cu un eșec total. În urmă, rămîne o catastrofă de nebănuit la începutul erei post-comuniste: degradare politică, mizerie socială, prăbușire culturală și o prostie bătută doar de viclenie.

Prin urmare, la prima adiere critică venită din societate, sistemul își arată șubrezimea și riscă să se destructureze. România e în pragul unei schimbări masive. Construcția politică - așa zisa cooperativă, cum i s-a spus - e compromisă. Un electorat împuținat de migrație, obosit de promisiuni vane, dar și energizat de suflul nou al celei mai recente generații post-comuniste e gata să se desprindă din contractul în care a trăit vreme de 30 e ani. Final optimist? Nu. În afara falimentului politic, nimic nu e clar.

Problema se complică pentru că sistemul va continua să apese pe pedalele cunoscute și își va prelungi, pe cît posibil, supraviețuirea. E chiar de crezut că, așa cum stă în logica acestor momente, clasa dominantă va reacționa sprijinindu-se și mai mult pe elemente și forțe dubioase: transferuri financiare, presă subordonată și servicii secrete. În același, timp noua calitate a societății, atît cît a fost ea demonstrată la referendum, nu e o garanție. Suflarea civică e, la rîndul ei, infiltrată de impostori și politicieni reciclați, iar naivitatea e prea răspîndită. După o regulă îndelung verificată în propria istorie, România face pași înainte prin accidente, slăbiciuni, confuzii și entuziasme cumulate într-o agitație nesigură. Rezultatul rămîne imprevizibil.

Cu siguranță, s-a scris mai mult despre decît s-a votat la referendumul din 6-7 Octombrie pentru revizuirea Constituției României, în chestiunea definiției familiei. Încercarea de a descrie familia, explicit, în Constituție, ca uniunea între un bărbat și o femeie nu a cîștigat suficientă susținere în votul popular. Adevărat, 91% din cei ce au votat au aprobat formula familiei ca relație între un bărbat și o femeie. Cum însă doar 20% din alegători s-au prezentat la vot, pragul de validare nu a fost atins și inițiativa de modificare a Constituției a eșuat.

Și înainte și după referendum, dezbaterea a urmărit, în special, chestiunile etice pe care le ridică definirea familiei. Însă rezultatul, destul de puțin așteptat, sugerează că problema e mai largă și antrenează, în primul rînd, consecințe politice. Dacă nu e prea mult sau prea devreme spus, referendumul s-ar putea dovedi un moment de turnură în viața politică a României. Referendumul a scos la lumină cîteva elemente noi și explozive, pînă acum inexistente sau desconsiderate dar, de acum înainte, foarte importante.

Mai întîi, e vorba de poziția în care rezultatul referendumului a pus aproape întreg sistemul politic și de partide românesc al ultimilor 30 de ani. Astfel, partidele mari, ca PSD, PNL, UDMR - clasici ai politicii post-comuniste - au fost, pentru prima oară, depășite și lăsate în urmă de reacția alegătorilor. Aproape 80% din alegători au refuzat sau au ignorat referendumul. E foarte greu de spus cîți din alegători au stat acasă cu intenția de a protesta prin boicot împotriva referendumului și cîți au stat acasă pentru că n-au înțeles miza sau nu au găsit-o importantă. Cert e că diferența între atitudinea sistemului politic și atmosfera publică a fost cum nu se poate mai mare. PSD ca principal promotor al referendumului, dar și partidele mari care nu s-au implicat direct în organizare, au fost, într-un fel sau altul, interesate de referendum. O foarte mare parte a publicului nu a fost deloc interesată sau a fost interesată în măsura în care s-a opus referendumului.

Din acest punct de vedere, sistemul politic oficial și societatea s-au așezat pe poziții complet opuse. Contradicția devine și mai interesantă dacă observăm că sistemul politic s-a prezentat foarte post pregătit la referendum. Nici unul din partidele mari nu a arătat energia, competența sau talentul necesare pentru a articula și susține o poziție clară și atrăgătoare. În genere, partidele mari au arătat ca un bloc unit prin incompetență și stîngăcie în fața problemelor puse la referendum; adică în fața chestiunilor de principiu moral, a valorilor și convingerilor publice. Partidele au excelat în clișee și într-un incomfort vizibil și vecin cu indolența la contactul cu acest tip de probleme. Nici o idee majoră, nici un argument și nici o voce distinctă nu au spart monotonia pasivă a sistemului. Toate partidele mari au lăsat impresia că, după un obicei vechi, așteaptă ca alegătorii să se conformeze și să bifeze linia prescrisă de sus. Nimeni n-a reușit să treacă de banalitățile obișnuite pentru a convinge și inspira alegătorii.

În același timp, forțele noi și atipice în politica românească, de la USR la mișcarea lui D. Cioloș și, mai cu seamă sfera activă pe mediile sociale, au arătat ceva complet diferit: un număr de idei clare, indiferent de îndreptățirea sau calitatea lor, un interes adesea furibund pentru problemele de acest tip. Raporturile au cristalizat rapid: sistemul politic oficial s-a arătat ruginit și arogant, masa socială a alegătorilor a întors spatele, s-a sustras sau a demonstrat o dinamică vie, dusă pînă la militantism și chiar excese regretabile. Importantă e, însă, diferența categorică de atitudine și competență. Astfel, cea mai importantă clarificare adusă de referendum e inadecvarea gravă a sistemului politic. Din păcate, această descoperire nu ține de un accident ci ilustrează o problemă fundamentală. Îndelung netratată, ea pare să grăbească momentul în care întreg sistemul va falimenta și se va prăbuși sau va continua o existență formală și nepopulară.