Traian Ungureanu

Estul, răscolit de speranțe europene și tamponat de blindate rusești, are o nouă configurație și e foarte posibil ca hărțile să devină tot mai inexacte: geografia și suveranitatea nu se vor mai suprapune. Statele prinse între Rusia și granița de Est a UE vor continua să existe doar spre a stabili zona de demarcație între Europa și Rusia. Vechea, incerta și rușinoasa noțiune de „stat tampon” revine în actualitate spre a prelua un spațiu enorm pe linia de contact UE-Rusia.

Aspirațiile, drepturile și suveranitatea Europei desprinse în urmă cu 25 de ani din cercul sovietic, sînt puse în dubiu. De la Budapesta și Riga la Chișinău și Tbilisi, nimeni nu va mai fi cu totul liber să negocieze, să decidă și să gîndească de capul lui. Un calul prealabil, așezat în contul Rusiei și nu al UE, va trebui să orienteze orice pas și orice mutare. Decuplarea Estului a fost însoțită de o pasivitate nelimitată în Vestul și de o indiferență perfectă în Sudul Europei. Viziunea franco-germană s-a stins sau nu s-a aprins niciodată sub obligația sacră și nu întotdeauna discretă a „marelui compromis” cu Rusia. Statele mediteraneene n-u fost niciodată capabile să conceapă o Europă care trece de Viena, deși au aspirat o forță de muncă uriașă tocmai din spațiul pe care refuză să-l așeze în Europa. Atitudinea nordicilor a rămas un act de politețe fără implicații, poate, chiar, o formă de satisfacție în spatele unei Germanii solicitate de nevroza Estică.

Europa de Est a așteptat. De data asta, nu fonduri, instituții și programe de reformă, ci o decizie strategică limpede. Așteptarea continuă, speranța s-a stins. Nimic nu a venit dinspre Vest. Unul din riscurile imediate ale situației confirmate la Riga e retragerea Estului în cinism, teoria conspirației și resemanre. Motivul istoric al vînzării, reeditarea formulei Yalta, în ediția II, III și tot așa, nu vor întîrzia să urce spre vîrful considerațiilor publice, fără ca cineva să mai poată spune că est-europenii suferă de o imaginație bolnavă. Noul concert european e din ce în ce mai dizarmonic.

Fragmentarea interselor, a vocilor și deciziilor începe să treacă din subtext în realitatea politică vizibilă. Solidaritatea și unitatea Europei lasă în urmă o carcasă goală. Europa va trebui să învețe să trăiască într-un regim discontinuu și fragmentat. Nu va fi tocmai greu pentru că asta ar însemna revenirea la o tradiție veche pe care Europa Unită n-a reușit să o îndepărteze. Procesul e general. Estul nu e o excepție. Dealtfel, criza de fragmentare a Europei pare să fie singura formă de realitate cu adevărat pan-europeană. Uniunea născută din dorința de a pune capăt impulsului autodestructiv al unei civilizații în conflict cu ea însăși se întîlnește cu propria ei negație. Ceva e greșit și incomplet. Europa are toate condițiile de a supraviețui nominal doar pentru a-și masca eșecul de facto.

După 25 de ani fără comunism, recuperarea Estului a atins faza întreruperii nu tocmai regretate. Sciziunile pe linii care despart Vestul de Est, Sudul de Nord și mai toată lumea de Germania nu mai pot fi negate sau refuzate. Pentru Est, dezideratul european a ajuns mai important decît a fost Vestul capabil să înțeleagă vreodată. Pentru Sud, același deziderat a ajuns tot mai puțin important și asta înseamnă că nimeni nu mai e dispus pe țărmul Mediteranei să confunde Europa cu viziunea și, mai ales, cu necesitățile Germaniei. Forțele are destramă visul european au început să lucreze și nu vin doar din răcnetul naționalist al așa zișilor euro-sceptici. Clasicii sînt la fel de orbi și zgomotoși.

Summit-ul de la Riga s-a încheiat înainte de a începe și a început doar pentru a semnala că s-a încheiat deja. Cine aștepta un Congres European al Estului a asistat la o întîlnire la nivel înalt de nivel foarte jos. Evident, Summit-ul a adoptat o Declarație Comună, dar documentul nu poate ascunde lipsa de viziune și decizie.

După ani de promisiuni, interpretări și literatură juridic-diplomatică, un război disimulat și murdar a înecat opțiunea pro-europeană a Ucrainei. Tot ce era, potențial, spațiul de parteneriat între Uniunea Europeană și statele din Est s-a transformat într-o zonă confuză, care combină absurditatea unei săli de așteptare dintr-o gară închisă cu nesiguranța unui maidan bîntuit de bande înarmate. Din toate aceste motive, nu mai e timp. Orice discuție onestă trebuie să plece de la lucruri elementare. Uniunea Europeană nu mai are în față o dezbatere ci o decizie: ori-ori. Statele de pe flancul Estic al UE rămîn afară sau primesc un culoar de admitere în UE. Politica Uniunii Europene poate continua cu un act de voință sau cu o retragere camuflată de eufemisme, hîrtii și noi summit-uri fără obiect.

La Riga, n-a apărut nici un semn de voință. Minimum a fost sub minimum. Uniunea Europeană a găsit toate scuzele și a supraîncălzit toate frazele goale. Ridicarea vizelor pentru Ucraina și Georgia? Prea mult. Politica europeană a făcut, astfel, pasul spre un contrast ridicol. Refugiații care curg pe Mediterana sînt admisibili în UE și vor fi preluați, la nivelul Uniunii, pe baza unui sistem de cote. Cetățenii statelor est-europene-partenere rămîn indezirabili. Războiul prezent și amenințările viitoare ale Rusiei ies înobilate din această situație. Ambele își pierd gravitatea și se normalizează. Ucrainienii și georgienii trebuie să accepte situația. Moldova a fost strecurată cumva în regim de scutire, dată fiind cifra redusă a populației, din care, oricum, o felie groasă e deja în Occident. Dacă, mîine, Rusia va forța o nouă campanie în Ucraina, refugiații vor avea unde să se așeze: în Polonia, Moldova, România și, de ce nu?, în Rusia. Mai mult de o jumătate de milion au făcut-o deja. Problema cotelor europene nu se pune, iar gazdele vor trebui să se descurce cum le taie capul. Un aer de cooperare resemnată plutește deasupra zonei.

Uniunea Europeană se va rezuma la documente, iar Vladimir Putin pare să fi apăsat pe frînă. Situația are toate șansele să înghețe pînă la a deveni un nou aranjament de facto. Vizita recentă a Secretarului de Stat american John Kerry la Soci, un loc bine ales de adminstrația Putin, soldată cu izgonirea oricărei referințe publice la Crimeea, sună a binecuvîntare atlantică. Nimeni nu va fi silit să se declare învins sau învingător, dar toată lumea se va grăbi să accepte tacit noua situuație creată prin forță de Rusia.