Linkuri accesibilitate

Traian Ungureanu

Statele care filtrează sau blochează accesul la Internet au înțeles, de pildă, că nu are sens să devină ele însele victime ale propriei ideologii și au adoptat entuziast internetul. China, Iran și Koreea de Nord, au pus rapid la lucru armate de hackeri și unități secrete de acțiune pe net atacă deseori cu mare succes rețele ale marilor instituții bancare și militare occidentale. Egipt și Iran stăpînesc tehnica de convocare și manipulare a mulțimilor pe twitter. O mare parte a protestelor cunoscute sub numele de „Primăvara arabă” au fost supravegheate și deturnate de rețele paralele de socializare controlate de unități secrete ale statului.

Mai simplu spus, Internetul nu e al cuiva anume și, prin urmare, poate fi pus la treabă de oricine: de oameni de treabă sau de servicii de opresiune care lucrează împotriva oamenilor de treabă, de copii sau de grupuri infernale care vînează copii. Din dilematica ambiguitate a internetului vin problemele create de extremism și de devianți. Marile rețele teroriste Al Qaida sau așa numitul Stat Islamic au demult pagini proprii și dezvoltă operațiuni complexe pe net. Schimbul de mesaje criptate și imaginile sinistre care caută să propage spaima și-au găsit mediul ideal pe net. La celălalt capăt, pornografia, pedofilia și violența de nișă înfloresc pe net. S-ar putea crede că administratorii de rețea pot bloca această piață oribilă dar contramăsurile sînt limitate tocmai de „adîncimea” internetului care permite o activitate obscură și incontrolabilă.

Într-un fel, tocmai această toleranță involuntară la delincvență explică mai bine prin ce e diferită lumea internetului de lumea tiparului. Paralela între cele două revoluții, net și tipar, e legitimă dar nu tocmai edificatoare. Tiparul e singurul exemplu de globalizare revoluționară cunoscut înainte de net. Însă tiparul a fost și este un mijloc de comunicare infinit mai lent și mai cenzurabil. Adevărat, cuvîntul tipărit nu a putut fi niciodată complet suprimat, dar internetul are o rapiditate și o plasticitate care pun mereu controlorii pe picior greșit sau îi surprind în întîrziere. Internetul e tiparul care își controlează autorii. Timpul dispare dintre obstacole, iar spațiul se reduce la o marcă de emisie.

Dincolo de ambiguitate, mediile de socializare și netul în general au luat cu ele lumea și o duc într-o zonă despre care știm puțin, dar suficient pentru a înțelege că presupune redefinirea identităților și, pînă la urmă, a vieții. Accesul a miliarde de oameni la net a provocat, într-o perioadă scurtă, ceva ce n-au reușit decît religiile: construcția unei realități alternative și credibile. Distanța între realitatea „obiectivă” și spațiul virtual s-a micșorat continuu și extrem de rapid. Comicăria care desemna și diferenția spațiul virtual desosebindu-l de realitate a dispărut aproape cu totul. Spațiul virutal e din ce în ce mai greu de deosebit de realitate și, neîndoios, va fi, curînd, o nouă realitate. Nu e vorba aici doar de lumea derutantă a jocurilor și reconstrucțiilor de imagine pe computer, ci de o viața degajată de noile uzanțe și convingeri ale utilizatorilor de medii de socializare.

Comunicarea pe Facebook, meniul zilnic de relaționare și capacitatea de a pune în mișare oglindirea video a realității au creeat propriul lor spațiu și îngăduie credința după care cineva poate locui în acest spațiu menținînd doar legături secundare și tot mai firave cu lumea obiectivă. Cu alte cuvinte, publicul rețelelor de socializare pleacă tot mai mult, cu sau fără știința lui, într-o lume pe care o poate creea și folosi foarte ușor. E exact ce permite unui public enorm să evite frustrările și contradicțiile realitatății naturale. „Vechea realitate” e enervantă și dificilă. „Noua realitate” are propriile reguli și ierarhii, propria etichetă și propriile interdicții, dar toate duc, în mod fundamental, spre o lume mult mai ușor de trăit. E diferența între pîrtie și urcuș. Diferența între satisfacția garantată și randamentul scăzut al vieții din afara net-ului. Și tiparul pemitea detașarea de obiectiv, dar trimitea într-o lume care nu se rupea niciodată de real și cerea facultăți critice mereu active. Virtualul e, dimpotrivă, domeniul unei gratificații complete și instantanee. Totul e posibil și nimic nu e refuzabil. Oricine poate „stăpîni” lumea, o poate modifica sau conserva după dorință.

Oricine e demiurg și are putere de viață și de moarte asupra vieții virtuale. Critica și opoziția sînt posibile dar nu hotărîtoare. În caz de eșec sau în fața opoziției, te poți muta o nișă mai încolo. Nimeni nu poate contrazice în mod convingător și definitiv viața cuiva în sînul vieții virtuale pe net. Rezultatul e un ocean infinit de posibilități care încetează să mai aibă greutate proprie. Cuvîntul și ideea își pierd definiția, înconjurate de cuvinte și idei nenumărate și egale. Libetatea pe net e, astfel, totală și lipsită de merit. E, mai curînd, o formă de satisfacție fără obligații.

Concertul de implicații psiho-mentale dezlănțuit de supremația rețelelor de socializare e mult mai vast. Ce contează e prefacerea uluitoare și rapidă, în zece ani, în primii zece ani de viață cu și pe net. În istoria universală, asta e echivalentul unei secunde. Umanitatea a clipit și, îndată, ce a redeschis ochii, s-a trezit pe altă lume.

E greu de crezut că au trecut doar zece ani de cînd lumea trăiește cu sau pe Youtube și Facebook. Datele spun, totuși, limpede că Facebook a fost lansat în feruarie 2004, iar Youtube un an mai tîrziu, în februarie 2005. În zece ani, lumea a ajuns la practica și la impresia care spun că Facebook și Youtube există demult, din timpuri care nu merită nici măcar sondate. Exagerările au devenit norma în aproape orice discuție despre așa numitele „medii de socializare”.

Un singur lucru nu poate fi exagerat îndeajuns: supremația totală a acestor medii care controlează timpul, dictează comportamentul, formează gîndirea și au deschis libertăți neîngrădite pentru un public global. Mai exact: pentru toată lumea.

Cifrele sînt șocante dar, într-un fel banale, pentru o lume care, educată zilnic de Facebook și Youtube, a pierdut aproape complet percepția limitelor și s-a obișnuit cu nelimitatul și instantaneul. Totuși cifrele spun o poveste uluitoare. Facebook e folosit de aproape două miliarde de oameni. S-a mai întîmplat vreodată ca o rețea să lege atîția oameni? Youtube primește în fiecare minut 300 de ore de înregistrări video. S-a mai pomenit vreodată o arhivă în care există miliarde de ore de înregistrări?

Dimensiunile mediilor de socializare au atins în zece ani un nivel care depășește tot ce era cunoscut și au făcut primul pas într-o direcție care ne scapă încă. Altfel spus, sîntem, încă, nepregătiți pentru consecințele unei mutații care a venit repede și a schimbat tot ce știam sau ne imaginam. Probabil puțini din cei ce folosesc mediile de socializare - așa cum folosești pixul sau chibriturile - înțeleg ce se întîmplă și la ce sînt parte. Dacă, un timp, la început, se părea că Facebook și Youtube sînt două inovații, două jucării simpatice și utile, acum simțim sau bănuim că ne aflăm în fața unei realități care înlocuiește toate vechile realități. Nu trebuie să fi un „fan” sau un utilizator nevrotic al mediilor de socializare pentru a înțelege că lumea nu mai e aceeași.

Facebook și Youtube, alături de nenumărate derivații similare, au sfîrșit prin a creea o nouă raportare la lume și un nou fel de a trăi aproape fiecare act uman, de la comunicare la sex și de la relații de grup la politică. Discuția despre noua realitate creată de mediile sociale abia a început și nu e de mirare că înaintează nesigur: bîjbîim încă și dezbaterea oscilează dramatic între elogiu febril și contestație neguroasă (asta, fără a spune un cuvînt despre 3D Printing - altă direcție care deschide un viitor insondabil).

Dintr-o parte, mediile de socializare par calea spre paradis. Din cealaltă, aceleași medii sociale sînt o formă ireversibilă de degradare a umanității. Însă, dincolo de partizani și inamici, problema are realitatea ei și asta nu mai poate fi contestat. Ne-am pomenit, cum s-ar spune, cu mediile de socializare la putere și ar fi o nebunie să credem că ne vom întoarce la vremea dinaintea „loviturii de stat”. Da, există zone de „libere de rețele sociale”, în care guvernele limitează sau interzic accesul la Facebook, Youtube și, în general, la Internet. Iranul, Koreea de Nord și China limitează mai mult sau mai puțin sever accesul la Internet și, în consecință, par să se sustragă noii realități. E o iluzie. Mari persecutoare de Internet, aceste state au înțeles rapid că pot folosi ele însele foarte eficient internetul ca armă de propagandă și atac. Această împrejurare aparent curioasă ține de un capitol esențial și insuficient înțreles: ambiguitatea internetului. Politic vorbind, Internetul nu e, așa cum tinde să creadă, în naivitatea lui, un public inocent, nici de dreapta, nici de stînga, nici democratic, nici autoritar. Singura și proasta democrație a Internetului vine din permisivitatea absolută: oricine, orice, oricum.

Încarcă mai mult

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG