Traian Ungureanu

O trăsătură mai puțin remarcată a tragediei din Alpi e caracterul ei exclusiv occidental. Complet în afara scenariilor obișnuite în care asasinatele în masă presupun prezența terorismului islamic, detaliile cazului Germanwings sînt strident occidentale: o cursă între Barcelona și Düsseldorf, cu echipaj german și cu pasageri în majoritate spanioli și germani. Identitatea copilotului care a provocat prăbușirea a fost rapid dezvăluită și descrie o existență cuminte, tipic germană, în medii urbane extrem de europene, așezate și civilizate.

O nevroză abia simțită pîndește în acest decor care și-a pierdut inocența uneori plicticoasă din vremuri nu tocmai depărtate. Copilotul sinucigaș și asasin în masă repetă o prezență neașteptată, dar comună în Occidentul ultimilor ani. Nu neapărat foarte comentate și lipsite de panașul ideologic sau teatrul apocaliptic al terorismului islamic, aparițiile criminale ale unor anonimi „locali”, care împrăștie moarte în jur se repetă fără încetare. Întotdeauna încărcate de o frustrare și de o furie care pedepsesc definitiv și la întîmplare, aceste personaje au un profil pe cît de banal pe atît de inconfundabil. De fiecare dată e vorba de persoane extrase aproape exclusiv din marele platou al lumii germano-anglo-saxone-americane.

De fiecare dată e vorba de singurateci sau anonimi, care schițează mecanic punctele fixe ale vieții de familie și ale legăturilor personale. În orice caz, o liniște exemplară domină persoana și comportamentul acestor oameni care trec, fără excepție, drept indivizi exemplari. Acest pluton social larg e binecunoscut în lumea occidentală și nu a fost pînă de curînd remarcat sau remarcabil în vreun fel anume. Resentimentul care injectează astăzi acest tip social are, poate, legătură cu generalizarea și intensificarea presiunilor conformiste și cu instalarea vidului în comunitățile disciplinate, productive și „normale” ale Occidentului.

Anonimizarea vieții și alinierea la normele tot mai strînse și restrictive ale unei vieți dirijate de clișee nu pot lăsa indiferente aceste personalități aparent indiferente. Pe măsură ce regulamentele vizibile și invizibile care trasează liniile vieții personale și de grup se înmulțesc, resentimentul începe să devină o alternativă de plauzibilă. Prosperitatea vieții cotidiene occidentale nu mai poate înșela. Trăim o epocă de standardizare și rigorism moral în care interdicțiile se înmulțesc, vocabularul limbii de fiecare zi trebuie aprobat de instanțe care pot sau nu decreta, în nenumărate feluri, culpa de erezie.

Viața interioară nu mai e liberă. Ea răspunde, uneori, tot mai des, refugiindu-se în răzbunări gigantice menite să contrazică lipsa de însemnătate a autorului. Tot ce e în jur poate și trebuie să fie pedepsit pentru că suferința celui ce e gata să explodeze nu mai vine dintr-o sursă precisă ci de peste tot. Aplatizarea vieții produce aplatizarea crimei care nu lovește, de fapt, la întîmplare, ci exact acolo de unde îi vin rădăcinile. În anonimat, în necunoscuții din jur. Patologia socială a făcut un pas mare înainte și nu e deloc sigur că sîntem pregătiți să o ajungem din urmă pentru a o înlătura.

Două trăsături au dominat de la bun început datele legate de prăbușirea avionului companiei Germanwings în Alpii francezi: caracterul complet occidental al tragediei și misterul, nu mai puțin complet, al cauzelor. Misterul a fost dezlegat neașteptat de repede, în mai puțin de 48 de ore. Înregistrările din așa numita cutie neagră au pus anchetatorii în fața unei scenete sinistre și cum nu se poate mai limpezi. Comandantul avionului a fost blocat în afara cabinei și copilotul a trecut imediat la manevrele tehnice care au forțat prăbușirea avionului. Semnătura autorului era clară.

150 de oameni au murit pentru că așa a dorit cel ce avea puteri totale asupra lor. Uităm, dar într-un avion modern sute de pasageri devin din clipa desprinderii de la sol total dependenți de cei ce conduc avionul. Nu e tocmai greșit să compari pasagerii unui avion în zbor cu ostatecii sechestrați sub amenințare de un grup de răpitori. Cu diferența că, în cazul pasagerilor așezați într-un avion, toată lumea pornește de la ipoteza bunei credințe: piloții vor duce avionul la destinație, nu vor altceva, și nu se vor trandforma în altcineva. Exact această premiză s-a prăbușit odată cu avionul german. Încă o limită a îndelung verificată a dispărut dechizînd un orizont insuportabil.

Psihologia cotidiană a lumii în care trăim s-a impregnat, după cazul Germanwings, cu o teroare în plus. Mai insidioasă și mai răscolitoare decît teroarea clasică și brută, noua angoasă occidentală se hrănește din imprevizil, din nesiguranța aleatorie a persoanei umane. E sentimentul care șoptește unei conștiințe deja timorate: oriunde, oricînd, oricum! Imediat după ce împrejurările care au permis unei persoane deranjate să distrugă un avion cu 150 de pasageri la bord au devenit cunoscute, companiile aeriene au reacționat. Prima lor măsură defensivă în fața noii situații a fost să interzică prezența unei singure persoane în cabina de pilotaj. E intersant și neliniștitor de observat că, în acest fel, și compnaiile aeriene s-au recunoscut silite să pună la îndoială siguranța pesoanei umane pe care se bazează sau se baza pînă de curînd industria aviatică. Unele companii au decis că în cabină nu pot fi niciodată mai puțin de două persoane, altele au luat în considerare introducerea pilotajului robotic, non-uman. În ambele cazuri, avem de-a face cu recunoașterea noii fragilități a persoanei umane care urmează să fie suplimentată sau, pur și simplu, eliminată.

Problema a fost bine definită de un comentator care a remarcat recent că „o bombă în creierul pilotului e mult mai greu de depistat decît o bombă purtată de un terorist”. Primul care trebuie să o fi simțit a fost comandantul blocat în afara cabinei de pilotaj, pentru un timp singura persoană care a înțeles, cu disperare neputincioasă, ce se întîmplă cu adevărat cu avionul și cu lumea în care trăim. Ceva misterios a declanșat furia rece și ucigașă a celui ce a decis că trebuie să ia cu el, în neființă, oameni nevinovați sau, poate, vinovați, în fața lui, după argumentele de nepătruns ale nebuniei. Numai că misterioasa izbucnire care a umplut văile Alpilor de resturi umane nu mai e chiar o raritate în lumea în care trăim. Descărcările mentale imprevizibile și violente se repetă în diverse forme și după diverse scenarii de la un cap la altul al lumii occidentale. Senzația după care „lumea a luat-o razna” nu mai e chiar o vorbă în vînt.