Linkuri accesibilitate

Traian Ungureanu

Hillary Clinton vrea să fie candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidențiale din 2016. Anunțul a fost precedat și va fi, sigur, urmat de o lungă listă de argumente pro, emise în special din tabăra stîngii politice și a mediilor de informare (mărturisit-obiective, nemărturisit-stîngiste).

Există, însă, o serie la fel de importantă de argumente care spun că, dincolo de partizanatul politic, Hillary Clinton nu va fi Președintele de care Statele Unite și lumea democratică au nevoie. Problema acestor argumente nu e claritatea, ci dificultatea rostirii. Zonele tabu în discuția publică au devenit insuportabil de largi și asigură o muțenie foarte avantajoasă pentru militanții politici și mediatici ai stîngii. Însă timiditatea nu trebuie prelungită. Fără o discuție directă și deschisă, imaginea va învinge substanța și conformismul va înlocui politica reală.

Așadar, ce vorbește împotriva candidaturii pe care Hillary Clinton a anunțat-o? În primul rînd, supoziția de bază care susține candidatura: trebuie să avem o femeie, prima femeie, Președinte american. Evident, o femeie e îndreptățită la candidatură exact în aceași măsută în care e îndreptățit orice cetățean american. Adică, în măsura în care Hillary Clinton îndeplinește condițiile cerute de lege. Dar nu pentru că e femeie. Un asemenea criteriu nu există în legislația americană și nu ar trebui să joace vreun rol în dezbaterea politică. Un candidat nu trebuie ales pentru că e femeie, tot așa cum nu trebuie ales pentru că e bărbat.

Singurul criteriu valid, pe lîngă îndeplinirea condițiilor legale, e capacitatea politică. Hillary Clinton candidează, însă, mizînd pe ideea după care a venit timpul ca o femeie să fie Președintele Statelor Unite. Acest tip de argument face din politică o formă de justiție socială și poate avea două efecte dezastruoase: o politică degradată și un bigotism generalizat. Politica pierde pentru că victoria argumentului de grup (femie-bărbat-minoritar) poate da Statelor Unite un Președinte foarte slab sau foarte bun dar, în orice caz, netestat. Președinția devine o loterie. Ultimul exemplu în materie a fost un eșec. Americanii au ales deja, în Barack Obama, un politician definit prin rasă și au obținut un om de stat slab, cu un bilanț slab - atît de slab încît destui din foștii lui susținători sînt, acum, alarmați. În plus, argumentul de grup poate duce la întărireea prejudecăților pe care caută, aparent, să le stîrpească. A spune sau a sugera că o persoană trebuie aleasă pentru că e femeie sau e de culoare e aproape totuna cu a spune că o persoană nu trebuie aleasă pentru că e femeie sau e de culoare. Odată instalată în fruntea argumentelor, preferința pentru un grup sau altul naște o discriminare inversă, un bigotism nou care s-a născut din victoria asupra vechiului bigotism. Însă problema candidaturii anunțate de Hillary Clinton nu ține doar de probleme de principiu electiv.

O trăsătură mai puțin remarcată a tragediei din Alpi e caracterul ei exclusiv occidental. Complet în afara scenariilor obișnuite în care asasinatele în masă presupun prezența terorismului islamic, detaliile cazului Germanwings sînt strident occidentale: o cursă între Barcelona și Düsseldorf, cu echipaj german și cu pasageri în majoritate spanioli și germani. Identitatea copilotului care a provocat prăbușirea a fost rapid dezvăluită și descrie o existență cuminte, tipic germană, în medii urbane extrem de europene, așezate și civilizate.

O nevroză abia simțită pîndește în acest decor care și-a pierdut inocența uneori plicticoasă din vremuri nu tocmai depărtate. Copilotul sinucigaș și asasin în masă repetă o prezență neașteptată, dar comună în Occidentul ultimilor ani. Nu neapărat foarte comentate și lipsite de panașul ideologic sau teatrul apocaliptic al terorismului islamic, aparițiile criminale ale unor anonimi „locali”, care împrăștie moarte în jur se repetă fără încetare. Întotdeauna încărcate de o frustrare și de o furie care pedepsesc definitiv și la întîmplare, aceste personaje au un profil pe cît de banal pe atît de inconfundabil. De fiecare dată e vorba de persoane extrase aproape exclusiv din marele platou al lumii germano-anglo-saxone-americane.

De fiecare dată e vorba de singurateci sau anonimi, care schițează mecanic punctele fixe ale vieții de familie și ale legăturilor personale. În orice caz, o liniște exemplară domină persoana și comportamentul acestor oameni care trec, fără excepție, drept indivizi exemplari. Acest pluton social larg e binecunoscut în lumea occidentală și nu a fost pînă de curînd remarcat sau remarcabil în vreun fel anume. Resentimentul care injectează astăzi acest tip social are, poate, legătură cu generalizarea și intensificarea presiunilor conformiste și cu instalarea vidului în comunitățile disciplinate, productive și „normale” ale Occidentului.

Anonimizarea vieții și alinierea la normele tot mai strînse și restrictive ale unei vieți dirijate de clișee nu pot lăsa indiferente aceste personalități aparent indiferente. Pe măsură ce regulamentele vizibile și invizibile care trasează liniile vieții personale și de grup se înmulțesc, resentimentul începe să devină o alternativă de plauzibilă. Prosperitatea vieții cotidiene occidentale nu mai poate înșela. Trăim o epocă de standardizare și rigorism moral în care interdicțiile se înmulțesc, vocabularul limbii de fiecare zi trebuie aprobat de instanțe care pot sau nu decreta, în nenumărate feluri, culpa de erezie.

Viața interioară nu mai e liberă. Ea răspunde, uneori, tot mai des, refugiindu-se în răzbunări gigantice menite să contrazică lipsa de însemnătate a autorului. Tot ce e în jur poate și trebuie să fie pedepsit pentru că suferința celui ce e gata să explodeze nu mai vine dintr-o sursă precisă ci de peste tot. Aplatizarea vieții produce aplatizarea crimei care nu lovește, de fapt, la întîmplare, ci exact acolo de unde îi vin rădăcinile. În anonimat, în necunoscuții din jur. Patologia socială a făcut un pas mare înainte și nu e deloc sigur că sîntem pregătiți să o ajungem din urmă pentru a o înlătura.

Încarcă mai mult

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG