Linkuri accesibilitate

Traian Ungureanu

Înainte de Nemțov, au fost și au murit alții. În 2004, Paul Hlebnikov, jurnalist de investigație la ediția rusă a revistei Forbes a fost împușcat în stradă. Vinovații nu au fost găsiți. În 2006, Ana Politkovskaia, o faimoasă ziaristă de investigație, a fost împușcată în blocul în care locuia. Șase persoane au fost condamnate. Motivația crimei nu a fost stabilită. În 2009, Natalia Estemirova, activistă pentru drepturile omului, a fost împușcată și aruncată într-un șanț, lîngă Groznîi, în Cecenia. Nimeni nu a fost adus în fața justiției. În același an, Anastasia Baburova, ziaristă, și Stanislav Markelov, activist pentru drepturile omului, au fost împușcați la Moscova, în apropierea Kremlinului. Doi neonaziști au fost condamnați, fără stabilirea motivației crimei. Tot în 2009, Sergei Magnițki, expert financiar al unei companii canadiene din Moscova, a fost arestat după ce a dat în vileag o enormă schemă de fraudare în valoare de 200 milioane de dolari, la Ministerul de Interne. Magnițki, a murit în detenție, după ce a fost bătut. După patru ani, justiția a găsit că Ministerul de Interne nu poartă nici o vină. În schimb, instanța l-a condamnat post-mortem pe Magnițki pentru evaziune fiscală.

În toate aceste cazuri, victimele sînt - dacă se poate spune așa ceva - vedetele listei. Bine cunoscuți în afara Rusiei, toți acești oameni au fost figuri publice de mare vizibilitate. Evident, asasinarea lor a fost urmată de reacții internaționale la vîrf care au menținut în atenția publicului cazurile lor. Însă, marea majorittate a jurnaliștilor, militanților pentru drepturile omului și politicienilor asasinați în Rusia lui Vladimir Putin nu sînt nici vedete și nici măcar figuri de notorietate locală. De cele mai multe ori, e vorba de oameni de rind care s-au angajat în acțiuni civice sau au făcut cu îndărătnicie presă adevărată de investigație. Estimări incomplete, dar fidele pun cifra jurnaliștilor uciși (lăsînd deoparte militanții și politicienii de opoziție) la un nivel uluitor. Mai mult de 130 de jurnaliști au fost asasinați în anii de dominație politică ai lui Vladimir Putin. Cei mai mulți sînt uitați sau n-au fost niciodată prea cunoscuți și au murit măcelăriți prin cotloane mizere în orașe prăfuite din provincii obscure.

Cifra și răspîndirea uluitoare a asasinatelor spun că Rusia e un stat eșuat și împarte această trărătură cu Mexic sau Pakistan. Nu e prea mult spus? Nu. Din simplul motiv că nimeni și nimic, nici liderii și nici instituțiile statului rus presupus democratic, nu au reușit să pună capăt acestei realități oribile. În fond, ce ni se cere să credem e că statul rus e îndeajuns de puternic pentru a invada Ucraina și pentru a ține în șah toate statele din vecinătate, dar prea slab pentru a face ordine în interior și pentru a stîrpi bandele care ucid în stradă. În mod indirect, autoritățile ruse acreditează mesajul după care asasinatul politic e normal în Rusia, așa cum e normală și de neschimbat clima. Asta e: la noi, sînt -30° iarna! Asta e: la noi, jurnaliștii și politicienii sînt împușcați din cînd în cînd!

Cei ce au fost sînt și vor mai fi uciși în Rusia pentru că nu acceptă sistemul nu sînt niște oameni plăcuți, simpatici sau rezonabili. Nemțov, Politkovskaia și alții ca ei au fost genul de „apucați” sau „nesuferiți”, oameni captivați total de o linie și de o cauză. Nu e nimic anormal aici. Într-o țară ca Rusia, cei ce se împotrivesc nu pot fi decît radicali exasperați, siliți să se bată singuri, să rabde și să insiste pînă la capăt. Prinși între un stat tiranic și o societate inertă, acești oameni par imposibili. Asta face din ei victime pentru a doua oară. Absența unei clase mijloc și a unei prese în adevăratul sens al cuvîntului, lasă loc numai gesturilor și curajului individual care vor fi, în consecință, stridente. E nedrept. Căci marele scandal nu e îndărătnicia acestor oameni, ci golul din societate și cruzimea primitivă a stăpînirii de stat. Rusia e acolo unde o știm: în strînsoarea unui aranjament primitv care a fost drapat, mai nou, în carton democratic. Dacă poate sluji la ceva, sacrificiul acestor oameni ar trebui să pună capăt iluziei după care Rusia a făcut pași înainte, a progresat și va mai progresa cu condiția să fie frumos tratată. Lumea occidentală nu s-a rupt încă de această iluzie comodă.

Într-un fel, nu e nimic de cercetat și de aflat despre asasinarea lui Boris Nemțov. Totul e limpede. Știm și ce s-a întîmplat și ce se va întîmpla de acum înainte. Asasinarea lui Nemțov e aproape o banalitate. În urma politicienilor și jurnaliștilor uciși în Rusia lui Vladimir Putin a rămas un tipar. Acest tipar spune că tot ce vom afla despre acest șir lung de crime e doar existența acestui tipar.

Prin urmare, vom afla, mai întîi, că asasinarea lui Boris Nemțov nu a fost o crimă politică. Și într-adevăr: la cîteva ore după ce Nemțov a fost împușcat în preajma Kremlinului, Dimitri Peskov, purtătorul de cuvînt al Președinției, știa, deja, că asasinatul a fost o „provocare”. Peskov a ținut să adauge că Nemțov era un nimeni, un personaj mărunt, incapabil să amenințe în vreun fel administrația Putin. De unde rezultă că, dacă Nemțov ar fi fost mai puternic, atunci da, eliminarea lui ar fi avut rost. Ne-am liniștit!

E de presupus că, mai departe, vom afla, așa cum am aflat și din anchetarea celorlalte asasinate răsunătoare comise în Rusia lui Putin, că Nemțov a fost ucis de: a) mafioți băgați în afaceri murdare cu Nemțov, b) anti-semiți deranjați de ascendența evreiască a lui Nemțov sau c) membrii unui cerc de depravați sexual care încercau să-și ascundă urmele sau d) elemente ostile care au încercat să tîrască în nori imaginea Rusiei și a Președintelui Putin. Pot urma un e) și un f) pînă la z) de aceeași factură.

Pasul următor va fi arestarea unor indivizi, de obicei doi pînă la patru, deobicei ceceni sau marginali cu un cazier bogat. Va urma procesul. La sfîrșit, a) acuzații vor fi găsiți nevinovați și eliberați, în vreme ce autoritățile vor lansa ideea că asta nu face decît să adîncească misterul și să mărească probabilitatea unei provocări foarte complexe anti-Putin, fie b) toți acuzații își vor recunoaște exemplar vinovăția fără să explice cine și de ce i-a plătit să omoare. Toți vor fi condamnați la pedepse grele cu închisoarea. Și cu asta gata. Justiția și-a făcut datoria. Urmează, la rînd, timpul și uitatrea. Oricine va încerca să redeschidă subiectul va fi trimis la deciziile justiției.

Poate că în cazul lui Nemțov, lucrurile se vor abate mai mult sau mai puțin de la tiparul dat. Însă e imposibil de crezut că rețeta va fi înlocuită. Se vede treaba că tiparul a fost construit cu migală, testat, brevetat și menținut. Boris Nemțov e ultima victimă într-un șir de asasinate care au eliminat, de fiecare dată, critici și niciodată sprijinitori ai regimului Putin. Ideea după care pînă și criticii lui Putin sînt oameni și pot muri în mod nefericit, dar întîmplător nu mai are mici un temei. Numărul crimelor și momentul ales converg spre concluzia după care asasinatul politic e o realitate bine așezată în Rusia. Una din puținele instituții consolidate și eficiente ale țării.

Încarcă mai mult

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG