Linkuri accesibilitate

Traian Ungureanu

Richard al III-lea nu e un personaj istoric oarecare. Descoperirea care l-a readus în prezent e un fapt uluitor, potrivit cu un rege înconjurat de fapte și legende uluitoare. Reputația sinistră stabilită de piesele lui Shakespeare a dat un relief extraordinar figurii istorice. Dincolo de profilul uman, Richard al III-lea a fost ultimul rege englez care a murit pe cîmpul de luptă.

Moartea lui Richard al III-lea în bătălia de la Bosworth a schimbat istoria Anglirei, după ce a pus capăt unei dinastii și a adus pe tron o alta. Richard al III-lea a fost ultimul rege al dinastiei Plantagenet, iar învingătorul lui, Henric al VII-lea, a devenit primul cap încoronat al dinastiei Tudor. Ucis cu ferocitate medievală, Richard al III-lea a fost, la rîndul lui un personaj tipic medieval. Înconjurat de intrigi, comploturi, rivalități, sînge și răzbunări. Richard al III-lea fost parte a interminabilului măcel care a reglat succesiunea la tron și relațiile de putere în epoca lui. Regele a dat ordine de execuție care i-au costat capul pe doi din nepoții lui, copii abia trecuți de 10 ani. Securea călăului a scos din joc și aliați care știau prea mult și rivali în ascensiune. Aici, în această baie de sînge, ambiții și logică necruțătoare, a fost găsit regele Richard al III-lea de geniul lui Shakespeare. După mai bine de 500 de ani, protretul încheiat de Shakespeare a fost readus în discuție, odată cu descoperirea osemintelor de la Leicester.

Scheletul dezgropat de arheologi purta urme care arătau evident că bărbatul ucis a fost îngropat legat de mîini, o formă de umilire și degradare aplicată de un dușman nemilos și nelegiuit, adică exact ce spun cronicile demult uitate ale vremii. Imaginea proiectată de Shakespeare a fost atît de puternică și credibilă artistic încît realitatea a devenit neverosimilă, iar reprezentarea artistică a amuțit orice altă variantă.

Cronicile, aduse abia acum în discuție de istorici încurajați de descoperirea de la Leicester, vorbesc de un Richard al III-lea mult mai uman decît imaginea monstrului adus printre noi de teatrul lui Shakespeare; un rege care a încurajat reformele judiciare, a sprijinit accesul la justiție al celor lipsiți de bani pentru cheltuieli judiciare, a prețuit cartea și a promovat propagarea limbii engleze în situații și documente oficiale.

După 530 de ani, episodul extraordinar de la Leicester a răscolit spre luare aminte raporturile între istorie, memorie și creație. Se vede acum ceva mai deslușit, rolul pe care propaganda politică în favoarea dinastiei la putere l-a jucat în creația lui Shakespeare. Geniul netăgăduit al lui Shakespeare a fost purtat de un om în carne și oase, un om al vremurilor lui care a vrut poate să își dovedească fidelitatea față de stăpînii zilei și ostilitatea față de orînduirea înlăturată de aceștia.

Adevărul istoric e rareori singur și umblă, încă mai rar, slobod prin lume. Legende, interpretări artistice de mare calibru sau interpretări de presă mai puțin meritoase, se alătură adevărului pe care îl schimbă pînă cînd produc o nouă versiune, niciodată total străină dar, în mod sigur, mult diferită de ce a fost odată faptul istoric gol. Ce s-a întîmplat la Leicester deschide un capitol tulburător. Mijloace de detecție și investigație neverosimile pînă de curînd recuperează trecutul efectiv îngropat sub noi și îl reînvie aducîndu-l în dezbaterea redeschisă.

Pentru cei din afară, de pildă pentru toți cei ce au văzut duminica trecută la Leicester, sicriul cu rămășițele lui Richard al III-lea, legătura cu istoria ia o formă necunoscută și amețitoare. Ce a fost și a dispărut se întoarce într-un prezent de neprevăzut chiar acum 20-30 de ani. Un prezent care se extinde spre viitor și, în același timp spre un trecut pe care îl recuperează fizic. Istoria timpurilor demult duse e, deodată, un episod în curs de elucidare sub ochii noștrii. Linia care ne desparte de ce nu mai e se subțiază. Un continuum care comasează trecutul și prezentul s-a pus în mișcare și ar putea deveni într-un viitor apropiat noua dimenisune temporală a lumii. Amețitor. Și, deocamdată, greu de pătruns.

Toată lumea a auzit de Richard al III-lea, regele englez trimis în eternitate de piesele lui Shakespeare. De fapt, marea tragedie scrisă de Shakespeare, curînd după 1590, îl trimite pe regele Richard în cea mai puțin rîvnită parte a eternității: în iad. Piesa lui Shakespeare face din regele Richard întruchiparea răului: o bestie încoronată și cocoșată, „un broscoi otrăvitor și cocoșat”, ucigaș de copii și intrigant și corupător de ființe nevinovate. Tot Shakespeare așează în gura lui Richard al III-lea faimosul strigăt de disperare al regelui părăsit pe cîmpul de luptă: „Regatul meu pentru un cal!”.

Figura lui Richard al III-lea, fixată de geniul artistic al lui Shakespeare, a rămas, indiferentă la trecerea timpului, o realitate emoțională vie. Nimeni nu aștepta o replică la fel de vie pentru că, de regulă, trecutul îndepărtat e îngropat pentru totdeauna și trimite spre noi o înfățișare sau alta numai prin mijlocirea documentelor (interpretabile) și a operelor în care mari artiști dau viziuni încarnate în emoții.

La locul descoperirii arheologice
La locul descoperirii arheologice

Așa a fost pînă în septembrie 2012, cînd Richard al III-lea și trecutul îngropat odată cu el au reapărut brusc printre noi. Totul a început de la insistențele unui grup de istorici locali care au convins autoritățile orașului Leicester să permită deschiderea unui șantier arheologic. Lucrările căutau ruinele unei foste biserici franciscane construită în secolul al XIII-lea. Săpăturile au decopertat o parcare auto și au dus, din prima zi, la descoperirea căutată. Biserica era acolo și, mai mult, în jurul altarului au fost găsite mai multe schelete umane. Arheologii au făcut imediat legătura cu tradiția care spunea că regele Richard al III-lea, ucis pe cîmpul de luptă la mică distanță de Leicester, ar fi fost îngropat într-o biserică din oraș. Relatări tradiționale spun că Richard al III-lea a fost trădat pe cîmpul de luptă și ucis cu o lovitură de halebardă, în 1485, în bătălia de la Bosworth, la cîțiva kilometri de Leicester. Restul era doar supoziție. Arheologii au decis să verifice supoziția și au pus în joc o baterie formidabilă de teste ADN, criminaliști și expertize criminaliste. Probele extrase din schelet au fost comparate cu probe ADN ale unui urmaș în viață al familiei regale, un tîmplar strănepot la a 17-a generație al sorei regelui Richard al III-lea. Spre șocul general, probele ADN au relevat o suprapunere perfectă. Analizele criminaliștilor au găsit pe schelet urme de lovituri fatale în craniu, confirmînd relatările despre asasinarea cu halebarda. Concluzia fermă, susținută de toate probele de laborator e că arheologii au găsit osemintele regelui Richard al III-lea, după aproape 530 de ani de la asasinat. După alți doi ani de pregătiri intense, cu cheltuiala a trei milioane de euro, veniți din donații private, duminica trecută osemintele regelui au fost purtate într-o procesiune solemnă și fastuoasă care a atras zeci de mii de spectatori și milioane de telespectatori. Osemintele au fost reînhumate în Catedrala din Leicester. Efectul extraordinarei descoperiri abia începea.

Încarcă mai mult

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG