Traian Ungureanu

Mai întîi e vorba de de-responsabilizare. Politicienii au multe păcate, dar decuplarea de răspunderea care decurge din vot e cel mai grav. Sigur, un Preşedinte trebuie să conducă sau să încerce să conducă pe deasupra partizanatelor, dar asta nu îl face liber de răspundere. Un Preşedinte care îşi declară senin mîndria la vederea demonstraţiilor care contestă starea de lucruri din ţară e un politician laş. Un politician care răspunde unei probleme cu un clişeu şi dă bir cu fugiţii în faţa celor ce l-au ales.

De ce aleg, oare, oamenii un Preşedinte? Nu ca să-i reprezinte? Probabil că da. În orice caz, nu se va găsi nimeni care să creadă că a ales un Preşedinte pentru a se lăsa mîngîiat pe creştet sau pentru a fi încurajat, ca la meci, de la balconul Palatului Prezidenţial. Preşedinţii sau Prim Miniştrii care se declară mîndri de protestele populare răstoarnă cu capul în jos sistemele democratice. Dar, mai întîi, fac din ele o paranteză în care se pot retrage pentru a ieşi din bătaia răspunderii politice. E de ajuns pentru a denatura fundamental înţelesul de bază al democraţiei.

Şi a doua tendinţă încurajată de declaraţiile ciudate ale şefilor de stat sau guvern e un fel de a degrada democraţia. Atunci cînd trag concluzia că protestele populare sînt un semn de sănătate democratică, demnitarii reduc practic democraţia la un sport de stradă. Nu avem proteste, nu avem democraţie. Avem proteste, avem democraţie. Avem poteste furibunde, avem democraţie forte. E ridicol.

Mai întîi, pentru că sănătatea democraţiei ţine de alcătuirea ei internă. De capacitatea de a genera un sistem politic în care cetăţenii sînt suverani iar mesajele lor devin decizii. Or, demonstranţii care ies în stradă spun că tocmai această regulă e încălcată, că politicenii iau decizii care nu ţin seama de nevoile societăţii. Aşadar, urmînd părerea unor lideri ca Rousseff sau Plevneliev, ajungem la ideea că protestul celor ce spun că democraţia e încălcată întăreşte democraţia. Dar, dacă e aşa, ce se întîmplă cu cei care o încalcă? Răspunsul celor doi politicieni: comunică populaţiei că e admirabilă şi sănătoasă la cap. În plus, asta îi face mîndri pe ei, ca şefi ai sistemului care încalcă democraţia.

Altă consecinţă degradantă e alternatica pe care o presupun declaraţiile de acest gen. Căci, dacă democraţia e măsurată de numărul şi amploarea protestelor, atunci lipsa protestelor e egală cu lipsa democraţiei. Dusă mai departe, această judecată spune că diferenţa între statele nedemocratice şi statele democratice e existenţa protestelor. Nimeni nu poate spune că lucrurile stau altfel, dar poate spune că definiţia e insuficientă. E prea îngustă. Dacă asta e tot, atunci se poate înţelege că singura deosebire faţă de regimurile autoritare e că populaţia are voie să spună ce nu îi place.

Însă democraţia nu poate fi egală cu regimuri lipsite de răspundere plus proteste populare. Asemenea echivalenţe nu fac decît să întărească dezamăgirea celor ce spun adesea că trăiesc, de pildă, la fel ca în comunism doar că acum au voie să urle cît vor degeaba. Democraţia e mult mai mult decît reiese din asemenea judecăţi. De fapt, asemenea judecăţi nu reţin partea cu adevărat esenţială a democraţiei. Partea care ţine de calitatea sistemului politic, de independenţa lui şi de răspunderea asumată fără clişee şi subterfugii de politicieni.

A mai căzut o graniţă de comunicare publică. Demnitarii se pot declara entuziasmaţi de nemulţumirea populară. Cele mai recente exemple au venit, la cîteva săptămîni distanţă. Mai întîi, Dilma Rousseff, preşedinta Braziliei, a reacţionat la demonstraţiile uriaşe care au umplut străzile marilor oraşe braziliene, în fiecare zi, timp de cîteva săptămîni.

Ce a avut de spus Preşedinta? În mod normal şi tradiţional, Preşedinţii sau Prim Miniştrii confruntaţi cu un val de nemulţumire populară încearcă să explice sau, dimpotrivă, se răstesc la demonstranţi. Dilma Rousseff a spus altceva: s-a declarat „mîndră” de cei ce demonstrează. Mai mult, dna. Rousseff a ajuns la concluzia că demonstraţiile prelungite arată că democraţia e puternică în Brazilia. După care, Preşedinta a comunicat o noutate de ultimă oră: ea şi demnitarii brazilieni îi „ascultă” pe demonstranţi - cum ar veni iau la cunoştinţă.

După cîteva zile, s-a prezentat la pompa de clişee, preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev. Tot demonstraţii, tot nemulţumiri populare, tot Preşedinte mîndru, tot Preşedinte care ascultă, tot probă de democraţie.
Înainte de toate, trebuie spus un lucru simplu şi clar: demonstraţiile din Brazilia şi Bulgaria nu au fost pentru, ci împotriva a ceva. Nu în favoarea, ci împotriva guvernului. Nu în sprijinul, ci în contra deciziilor luate de politicieni şi aprobate în prealabil de Parlamente şi Preşedinţi. Ele au vizat întreg sistemul politic, inclusiv, pe Peşedinţi, Prim Miniştrii şi Guvernele lor.

Deasemenea: democraţia nu a apărut în Brazilia sau Bulgaria odată cu demnstraţiile recente. În plus: un Preşedinte nu e Preşedinte ca să „asculte”, ca şi cum ar afla din stradă care sînt problemele. Un Preşedinte trebuie să ştie deja, să fie la curent şi să cunoască situaţia din ţara pe care o conduce. Şi, atunci, ce spun Preşedinţii celor două state? Ceva total cacofonic. Amîndoi spun că, într-un fel complet ilogic, sînt Preşedinţi dar nu fac parte din sistemul pe care îl conduc. Deodată, Preşedinţii celor două state descoperă uimiţi şi proaspeţi că vin de altundeva şi că n-au nici o legătură cu sistemele politice din care fac parte. Amîndoi apar înconjuraţi şi protejaţi de o in inocenţă virgină. Amîndoi revin la adolescenţă şi pun flori în calea demonstranţilor.

Acest soi de declaraţii în care politicienii caută să convingă că sînt, de fapt, spectatori şi nu participanţi sînt mai vechi. Noi nu sînt nici declaraţiile în care protestul sau furia populară sînt premiate de chiar cei împotriva cărora sînt îndreptate. Liderii politici şi-au obişnuit audienţele cu ideea după care protestele sînt un semn de vigoare democratică. În această logică, anarhia ar fi dovada supremă de democraţie.

Noutatea e siguranţa cu care aceste inepţii sînt rostite de politicieni, preluate fără crîcnire de mediile de informare şi primite fără probleme de publicul larg. Lucrurile merg aproape automat şi nimeni nu pare să fie deranjat de acest tip de declaraţii. Asta deşi, în fond, bunul simţ e atacat frontal de oamenii care spun asemenea lucruri. Şi nu numai atît. În spatele acestor poziţionări şi în lejeritatea cu care ele trec de filtrul public prosperă două tendinţe periculoase. Amîndouă se întorc împotriva societăţilor democratice.