Traian Ungureanu

Răspunsul fundamental dat de majoritatea socialist-liberală prevederilor democratice ale Constituţiei, Curţii Constituţionale şi, în general legii, sună absurd: ei şi? nu ne interesează! Aşadar, regimul la care lucrează socialiştii, acum, prin încercarea de a schimba Constituţia, va fi un regim extralegal. Asta înseamnă un regim care admite existenţa legii, dar nu i se supune. Un asemenea regim conduce şi atît. Absurd? Nu. Logic sau, măcar, explicabil, dacă ţinem seama de istoria deplasării rămâneşti de la comunism la democraţie.

Deosebirea faţă de regimurile comuniste, din care vin socialiştii, e că, acum, socialiştii reuşesc să conducă fără să ţină seama de puterea dăruită poporului de democraţie, dar o fac folosind mijloacele democraţiei. Socialiştii au înţeles că pot conduce venind la putere prin vot, după ce conduc populaţia la votul dorit. Alegerile sînt, mai departe, componenta slabă a democraţiei româneşti şi est-europene. Subdezvoltarea asigură un bazin de alegători care pot fi cumpăraţi şi încolonaţi de un partid bine organizat. O parte însemnată a alegătorilor e, în continuare, rănită de dispariţia lumii vechi şi încă mai rănită de lipsa de şanse în lumea nouă. Toţi aceşti oameni vor vota pentru un partid care ştie să le speculeze problemele. Frauda face restul. Această stare explică nivelul de vot al socialiştilor care nu a scăzut niciodată semnificativ în 23 de ani de democraţie. Veriga lipsă era mecanismul legal care să permită transformarea unui nivel de vot înalt în dictatură legiferată. La asta lucrează, acum, socialiştii.

Trebuie înţeles că sistemele democratice nu admit defecţiuni fără a fi transformate, mai uşor sau mai greu, mai devreme sau mai tîrziu, în regimuri de control autoritar şi nonviolent. O democraţie cu imperfecţiuni (de pildă dominaţia neîngrădită a Parlamentului) nu e o democraţie mai slabă ci un regim nedemocratic. Definiţia democraţiei nu e elastică şi nu se negociază. În lipsa suveranităţii populare sau cu o suveranitate populară restrînsă, altcineva conduce: o instituţie sau grupul care domină acea instituţie. De pildă, majoritatea care domină Parlamentul. Iar dacă majoritatea e dată de alegeri în care un electorat dependent e manipulat, puterea ajunge la cei ce ştiu să falsifice democraţia.

Totul pare corijabil. Cu un nivel mai bun de educaţie, cu observatori mai mulţi şi cu judecători mai severi, lucrurile se pot remedia. În teorie, da. Practic, fiecare din aceste măsuri de corecţie poate fi transformată în opusul ei. În cele din urmă, absenţa unei temelii istorice democratice condamnă societatea românească şi multe societăţi est-europene la oscilţia între corectitudine formală şi abuz practic. Fundamentul aşezat în 1989 nu a fost fixat de o revoluţie politică democratică.

Comunismul a şters orice amprentă burgheză. Societatea a fost nivelată şi complet reeducată. Matricea burgheză a dispărut. În lipsa unei clase burgheze gata să îşi apere drepturile, şansa şi capacitatea de producţie, societatea a fost preluată, în 1989, de un grup de control provenit dintre comnunişti şi pregătit să se mişte în decor democratic. Cu excepţia statelor în care democraţia a fost impusă prin revoluţie internă, război civil sau prin invazie armată externă, nu există exemple de societăţi care să fi produs, singure, democraţii autentice.

În est, şi în primul rînd în spaţiul de comunizare extremă în care intră şi România şi Moldova, suprimarea modelului burghez democratic a fost totală. De aici, istoria ultimilor 20 şi ceva de ani de democraţie nesigură. Tot de aici, situaţia specială a României, un stat în care, după 23 de ani, tentaţia anti-democratică e vie.

S-ar putea crede că România e cuprinsă de o pasiune responsabilă: reconstrucţia temeliei legale a statului. Parlamentul dominat de majoritatea socialist-liberală (70%) a pus la punct propunerile de revizuire a Constituţiei. Procesul va fi urmat de un referendum în care cetăţenii vor vota asupra propunerilor formulate de majoritatea parlamentară (reprezentanţii opoziţiei au părăsit dezbaterile Parlamentului asupra revizuirii Constituţiei).

Preocuparea majorităţii pentru cadrul constituţional şi aşezarea statului nu e nouă. Alianţa socialist-liberală (USL) s-a ocupat şi în vara anului trecut de aceeaşi problemă. Cu deosebirea că, atunci, a încercat să schimbe să schimbe persoane, funcţii şi legi, prin asalt direct. Preşedinţii Camerei şi Senatului au fost înlăturaţi ilegal, Preşedintele Republicii a fost suspendat ilegal, iar deciziile neconvenabile ale Curţii Constituţionale au fost ignorate.

Acum, aceeaşi majoritate urmăreşte aceleaşi obiective, folosind instrumente diferite. USL vrea să schimbe prevedereile Constituţiei, introducînd prevederi redactate în Parlament şi supuse apoi referendumului. Modificările propuse de majoritatea parlamentară ţintesc precis şi agresiv cîteva puncte majore. Mai întîi, cine are puterea? Preşedintele Republicii pierde cele mai însemnate atribuţii executive şi devine un personaj neînsemnat în comparaţie cu Parlamentul (asta, deşi Preşedinele va fi, în continuare, ales prin vot direct de cetăţenii cu drept de vot). Mai clar, Preşedintele în funcţie nu mai are putere, deşi e ales cu cel mai puternic vot posibil.

Parlamentul devine cea mai mare putere în stat. Propunerile USL vorbesc de Parlament ca „organ suprem al poporului român”. Formula spune că autorii stau foarte rău cu limba română şi face loc unor situaţii extreme.

Astfel, nici o lege a Parlamentului nu poate fi contrazisă de Curtea Constituţională, parlamentarii nu pot fi anchetaţi, puşi sub acuzare sau arestaţi fără aprobarea Parlamentului. În schimb orice persoană chemată în faţa Parlamentului e obligată să se prezinte la audieri. Mai clar, Parlamentul va avea întodeauna dreptate şi nimeni nu îl va putea corecta. Parlamentarii vor fi mai presus de vină şi lege şi tot parlamentarii se vor transforma în judecători ai judecătorilor (dacă, de pildă, cheamă la audieri judecători).

Însă cea mai importantă noutate e o omisiune: proiectul de modificare a Constituţiei nu spune nici pîs despre rezultatele referendumului din 2009. Atunci, românii au votat, covîrşitor, în proporţie de 83,81% pentru un Parlament cu o singură cameră şi cu doar 300 de parlamentari (acum sînt 588 - Statele Unite, cu o populaţie de 15 ori mai mare, are 535). Constituţia stabileşte clar, în articolul 2, că suveranitatea naţională se exprimă şi prin referendumuri. Cine refuză să ţină cont de un referendum, încalcă, deci, suveranitatea naţională. USL nu vrea Parlament unicameral cu 300 de parlamentari, dar această dorinţă nu poate bate voinţa unei naţiuni. Constituţia o interzice. Mai mult, o decizie de anul trecut a Curţii Constituţionale a stabilit negru pe alb că orice act care ignoră un referendum e în afara Constituţiei. Noile prevederi constituţionale trec peste toate aceste limite şi controale.

Recapitulînd, intenţiile USL sînt simple şi clare: Parlamentul nu mai împart puterea cu nimeni (Preşedinte sau Justiţie), parlamentarii nu pot fi cercetaţi pentru faptele lor şi nici măcar contrazişi. Parlamentul e mai suveran decît naţiunea, din moment ce suveranitatea poporului nu mai trebuie respectată întotdeauna. Dorinţele exprimate de popor printr-un referendum nu mai contează. Nici deciziile Curţii Constituţionale nu mai contează, din moment ce Curtea nu mai poate spune nimic bine sau rău despre Parlament. Anchetele procurorilor şi deciziile justiţiei nu mai contează, din moment ce nu se aplică tuturor cetăţenilor ci doar acelora cetăţeni care nu au norocul să fie parlamentari. Dacă aceste propuneri vor fi aprobate de români printr-un referendum, totul se schimbă. România va fi condusă de un Parlament care face practic orice vrea şi nu poate fi tras la răspundere. Majoritatea care conduce Parlamentul va conduce, implicit, şi România. Partidul care conduce majoritatea parlamentară va conduce tot.

După încercări succesive în 2012 şi 2013, regimul de stat al României ar deveni un regim constituţional de democraţie limitată. Socialiştii ar fi marii cîştigători, iar cetăţenii români marii învinşi. Socialiştii ar elimina orice putere rivală şi ar putea forma în mod frecvent majorităţi parlamentare la limita dictaturii. Cum? Experienţa spune că socialiştii nu au scăzut niciodată, în ultimii, 23 de ani, sub 27%. Plecînd de la acest nivel, formarea unei majorităţi n-ar fi dificilă. Multe partide ar fi mult mai tentate să se alăture socialiştilor, în condiţiile în care o majoritate va avea după noile prevederi ale Constituţiei, puteri extraordinare şi va putea conta pe un deranj democratic minim. Cum s-a ajuns aici? Răspunsul e esenţial şi vine dintr-o istorie adevărată pe care atîta lume se fereşte s-o accepte: istoria regimului democratic post-comunist din România.