Traian Ungureanu

Unul din contraragumentele liderilor continentali ai UE spune că Anglia greșește tocmai pentru că vorbește în numele unei experiențe izolaționiste. Într- adevăr, englezii trăiesc pe o insulă. Însă tocmai această situare geografică le-a permis să dezvolte o experiență politică lipsită de ambiguități.

În lipsa influenței continentale, englezii au reușit să ducă pînă la capăt idei care n-au trecut pragul idealurilor pe continent. În al doilea rînd, Anglia era o insulă și cînd a dat lumii Revoluția Industrială a secolelor XVIII-XIX care a schimbat complet civilizația europeană.

Tot insulari erau englezii și în 1940 cînd au refuzat să se decupleze de Europa și să asiste la un conflict sovieto-german cu Europa pe masă. Tocmai radicalismul anti-absolutist cultivat istoric de englezi și privit, chiar și azi, ca o excentricitate, i-a făcut pe englezi să se înscrie în apărarea Europei și să intre într-un conmflict care a salvat Continentul și a pierdut Imperiul Britanic de peste mări. Izolaționismul englez pe care continentalii îl acuză foarte siguri de ei e o noțiune relativă.

Mental și în stilul de viață cotidian, englezii sînt, desigur, deosebiți într-o manieră enervantă și chiar ridicolă, cu ceaiul plin de lapte, hainele neasortate și bucătăria catastrofală care persecută turiștii europeni. De aici, poate, exasperarea europenilor de pe continent.

Însă în relația cu restul lumii, inclusiv cu continentul european, englezii sînt o națiune de contact. În fond, un popor al mărilor care a descoperit și cucerit lumea e mult mai puțin provincial decît germanii sau central europenii, închiși în spațiul terestru al continentului.

Adevărul e că Anglia a fost mereu un jucător european. Însă prezența engleză s-a manifestat fie în varianta martorului critic, fie în varianta asaltului cultural. Pentru mai multă claritate, englezii au intervenit pentru a cenzura excesele europene și sînt convinși că apariția unui bloc european e periculoasă. Și tot englezii au impus cultura modernă globală (de la tehnologie, la limbă și muzica pop) pe care Europa a fost silită să o adopte, în ciuda pretențiilor ei culturale elitare (adesea justificate).

În orice caz, a vorbi de izolaționsim sau provincialism englez înseamnă a dovedi o cunoaștere foarte restrînsă a istoriei europene. Englezii sînt europeni sută la sută. E adevărat că englezii nu fac și nu vor face vreodată confuzia între Europa și Uniunea Europeană. Ei rămîn europeni (à l'anglaise) dar nu vor accepta pasiv apariția unui superstat european.

Ce impută ei unei Uniuni transformate în stat unic e imobilismul și conformismul pe care îl presupune subordonarea autonomiilor naționale. În tradiția engleză concentrarea de putere pe continent a avut întotdeauna consecințe negative.

De data asta, englezii nu se mai tem de o acumulare de putere care ar putea duce la război. Englezii se tem, acum, de un val de reglementări care pot lua viața din economie, de o birocrație și de o fiscalitate care trag înapoi Europa în momentul în care e concurată acerb de China și India.

Dacă proiectul european se va transforma într-un consumator de libertăți economice, Anglia nu va accepta. Iată de ce primul ministru Cameron a promis un referendum la care englezii vor putea opta: în sau în afara UE.

Temerile englezilor sînt cu atît mai vii cu cît economia europeană e tot mai puțin competitivă iar sistemele de asigurări sociale tot mai extinse. În cuvintele cancelarului german Merkel, Europa reprezintă 7% din populația lumii și dă 25% din produsul global brut dar cheltuie 50% din sumele alocate în lume pentru asistență socială.

Situația descrisă de Merkel, adeptă a economiei libere și una din puținele voci care au cerut dialog cu englezii, e mult prea gravă. Acei lideri europeni care iau peste picior Anglia uită că problema e în mașinăria Uniunii și nu în afara ei.

Dacă englezii propun dezlipirea de mentalitatea birocratică a UE, cu atît mai bine. Acolo unde moneda unică europeană a devenit un fetiș, englezii propun aducerea în realitate a pieței unice.

Altfel spus, în loc de comasare mentară, liber schimb. Pare complicat. Nu e. Europa trebuie să se ia în serios iar acest proces e imposibil fără excepția și critica engleză.

Problema britanică a Uniunii Europene a revenit cu putere în prim plan, după discursul recent al Primului Ministtru David Cameron. Iar problema problemei britanice e răstălmăcirea.

În genere, presa și elita continentală au reușit să plaseze ideea după care britanicii suferă de o încăpățînare provincială, sînt iritanți și trebuie tratați așa cum tratezi un copil sau un țărănoi.

Într-adevăr, discursul rostit de David Cameron nu poate produce plăcere la Bruxelles. Cameron a reluat temele de bază ale scepticismului britanic. Liderii continentali ai UE le cunosc demult și le-au auzit în nenumărate variante articulate de presa și de partidele britanice.

Nimic nou, deci, în afara insistenței proaspete cu care britanicii reiau critici formulate pentru prima oară acum 50 de ani. Cu siguranță, britanicii sînt anti-europeni obsedați! Sau, poate, nu? Chiar dacă problema relațiilor UE-Marea Britanie e încărcată de clișee și ironii, datele ei principale merită revăzute. Prima supriză nu va întîrzia: diferența între caricatura oficială și realitate e uriașă.

Mai întîi, critica UE nu e un produs britanic ci o poziție engleză iar această precizare contează mult. Scepticismul britanic e produs de englezi, adică de acea parte a sistemului britanic de la care au pornit primele impulsuri democratice și prima articulare juridică a autonomiei personale în raport cu statul.

Istoria e lungă dar putem reține un rezumat simplu: Anglia (și sub tutela ei teritoriile britanice) au dezvoltat o societate cu un sistem legal extrem de puternic, gîndit ca instrument de îngrădire a abuzului puterii de stat împotriva cetățenilor și garant al distanței (separației) puterilor în stat.

Cu o asemnea bază, societățile britanice au dezvoltat experiența democratică, parlamentarismul și statul de drept mult mai devreme și mult mai intens (radical) decît statele din vestul și estul Europei continentale.

Experiența și avansul cert al tradiției de libertate engleză e o certitudine. Ea i-a ferit pe englezi de cancerul colectivist care a măturat Europa după 1900 și s-a soldat cu două războaie mondiale.

Tot ea a ținut în frîu birocrația, decătușînd, în schimb, individualismul și inițiativa capitalistă. Adevărat, englezii au rămas cu o suspiciune profundă față de Europa în care au văzut mereu un conglomerat de state aplecate spre anti-virtuțile disprețuite de englezi: etatism, birocrație, dirijism, controlul libertăților.

Temerile englezilor sînt, de multe ori, deplasate dar pleacă de la o realitate indiscutabilă. Critica engleză a Europei nu e, așadar, rolul unei supersitiții, al ignoranței sau al izolării. Poziția engleză vine dintr-o experiență istorică îndelungată. Englezii nu se prefac. Cînd critică Europa, englezii cred în ce spun.

Ei nu se ascund, nu vor lucruri nerezonabile și nu sînt depășiți de mersul lucrurilor ci, pur și simplu, se tem că pot pierde lucruri pe care le-au cîștigat primii și pe care le-au apărat fără întrerupere.

Disprețul superior pentru englezi, așa cum poate fi el vazut la lucru printre demnitarii UE, e o formă de snobism amestecată cu nechibzuință. Într-un moment în care Uniunea Europeană e pusă la încercare de o criză multiplă, plictisul superior în fața criticii engleze nu duce nicăieri.

Englezii vor o Uniune croită în jurul valorilor fundamentale ale democrațeiei politice și competiției economice. E limpede că dirijismul birocratic în care a excelat guvernarea UE nu e soluția. Uniunea Europeană pierde teren și, în această situație, nu ar trebui să ignore apelul englez.