Traian Ungureanu

Închiderea democrației ruse nu e o simplă operație de trucaj electoral. Victoriile manipulative ale lui Putin au loc într-o țară enormă care ratează continuu dezvoltarea, o țară în care asasinatul politic e, dacă nu frecvent, atunci bine măsurat iar cenzura indirectă e la fel de eficientă ca vechea interdicție comunistă. Cu alte cuvinte, Putin a organizat un sistem de stat compact, cu efecte publice decisive.

Reușita lui Putin pune o problemă fundamentală și cei ce se consolează prevestind slăbirea sau prăbușirea regimului Putin II ar face mai bine să se ocupe de faptele pe care le au sub ochi. Chiar dacă regimul Putin își va rata obiectivele și - să zicem - va fi înlocuit înainte de 2024, asta nu va înseamnă că problema e rezolvată. Rusia a ratat toate șansele de democratizare pînă acum și pare pregătită să le rateze și de acum înainte.

Aparenta creștere a opoziției publice e reală dar numai în limitele cu adevărat reale pe care corespondenții de presă sînt foarte pregătiți să le ignore. Cîteva mii sau zeci de mii de protestatari fac reportaje tv spectaculoase dar nu pot face o opoziție internă hotărîtoare și, cu atît mai puțin, o revoluție. Marele defect al discuțiilor celebrative pe marginea opoziției civice ruse e confuzia repetată între clasa de mijloc și intelectualitate (intelighenția sau, mai larg, grupurile profesionale cu educație superioară). Astfel, demonstrațiile și protestele urbane de la Moscova și Sankt Petersburg au fost sistematic prezentate drept dovadă a ascensiunii și revoltei noii clase de mijloc ruse.

Demonstranții sînt în mod evident studenți și adulți cu profesii liberale. Asta îi așază într-o categorie care dă, de regulă, o parte însemnată a societății critice, peste tot în lume. Clasa de mijloc e cu totul altceva. Ea nu se definește numai în funcție de accesul la educația superioară și nu e neapărat bine articulată intelectual. Odată cu succesul clasei de mijloc vine și rafinamentul dar asta nu înseamnă că, la origni, clasa de mijloc nu poate fi rău educată sau amatoare de kitsch. În definiția ei propriu zisă, clasa de mijloc e, mai întîi, o realitate economică.

Numele real al acestui grup e burghezie și desemnează acel grup activ care are succes economic și forțează transformarea lui într-o realitate politică, adică într-o societate care permite competiția egală și protejază creativitatea. Așa ceva nu există în Rusia, decît ca unul din travestiurile care mimează, instituție cu instituție, sistemul democratic. Puterea economică a fost pierdută exact acum 20 de ani de aspiranții îndreptățiți și confiscată, tot acum 20 de ani, de protejații vechiului regim politic din care s-a recrutat oligarhia. Prin urmare, potestatarii anti-Putin sînt oameni de conștiință dar nu pot fi și o forță socială îndeajuns de puternică pentru a forța un aranjament echitabil în societate. Altfel spus, Rusia, ca și alte state est-europene, e în situația schizoidă a societății care joacă farsa democrației pentru a-și perpetua tradiția nedemocratică.

În acest punct, apare problema comentatorilor occidentali care au aplicat și aplică, încă, teoria democrației universale. Imediat după 1989, cînd regimurile comuniste s-au retras, impresia triumfului democratic a devenit covîrșitoare. În Est, unde revoluțiile au îndepărtat regimurile comuniste, și în afara Europei, unde dictaturile arabe au fost înlăturate dinăuntru sau dinafară, democrația a părut singura alternativă. Pînă și marea detentă economică a Chinei a fost descifrată a preambul al evoluției politice democratice.

Acum, știm că teoria democratizării a fost grăbită și e șubredă. Cazul Rusiei preluate de regimul Putin pune în mare dificultate teoria exportului de democrație. Dilema rusă e mult mai complicată decît cazul arab care sugerează abrupt că democrația nu poate fi exportată direct. Cazul Rusiei spune ceva mult mai subtil: exportul de democrație e posibil dar poate fi folosit de regimuri care importă speculativ, adică denaturează produsul. Cu acest tip de regimuri, sîntem în situția în care cineva ia bani, adică importă un credit, pentru a construi un cartier dar îți face vilă și presară în jur cîteva gherete pentru favoriți.

În termeni largi, procedura rusă poate fi descrisă drept delapidare democratică. Însă operația e posibilă doar într-un cadru social larg și primitiv. În acest cadru, societatea e stratificată abrupt, de la bogăție la sărăcie extremă, dar nu e diferențiată în scara de valori. Toată lumea sau aproape toată lumea e, pe față sau în ascuns, adeptă a cultului autoritar, acea credință profundă care spune că îndrăzneala în fața vieții e un păcat și că rînduiala cea mai bună e dată de cineva de deasupra. Rădăcinile acestei credințe sînt străvechi, în Rusia. O discuție în jurul lor presupune argumente complexe de istorie, religie și psihologie colectivă. Important e că structura de adîncime a vieții ruse abia dacă a fost atinsă de valul democratic al ultimilor 20 de ani.

La exact 20 de ani de la dizolvarea statului sovietic, teoriile și, mai ales, concluziile privitoare la comunism și libertate în Rusia sînt, la rîndul lor, gata de dizolvare. Tot ce știam sau credeam că știm despre politica și societatea rusă trebuie casat sau reciclat. După 20 de ani de Rusie fără comunism, bilanțul spune un singur lucru: optimismul inițial a fost o enormă eroare. Rusia nu e o democrație și nici măcar o democrație șchioapă.

Rusia e ce a mai fost și nu se poate împiedica să fie: o autocrație. Pentru cei ce ezită în fața acestui termen sever, trebuie spus că nici autocrația nu doarme ci evoluează, se reinventează și își găsește formule de aparentă decență.

Experiența post-comunistă rusă spune, deja, că autocrația se simte excelent în sînul decorului democratic. E o lecție aspră pe care naivitatea și bunăcredința observatorilor occidentali n-o pot, încă, accepta. Însă faptele sînt mult prea evidente.

Toți ultimii 20 de ani de istorie rusă au fost cheltuiți sau irosiți de etalonul autocratic. Pînă în 2000, în jurul lui Boris Ielțîn, autocratul bun. După 2000, în jurul autocratului perfid, Vladimir Putin. Diferența e, totuși, importantă. Ielțîn a fost, în mod fundamental, o figură umană. Toanele și curajul, îndrăzneala și slăbiciunea s-au amestecat - foarte rusește - în acest personaj care a creat o breșă formidabilă în sistemul comunist dar a fost înghițit de ea.

Putin e cu totul altceva și altcineva. Disciplinat și cumpătat, rece și neiertător, Putin a recuperat tot ce s-a risipt în primul val democratic și a dat, iar, structură autocrației. Palmaresul lui Putin e formidabil și pune capăt iluziilor: o domnie de 24 de ani. La capătul unui plan lucrat cu migală și forță ascunsă, Vladimir Putin a devenit autocratul democrat. Omul care și-a organizat supremația folosind instrumentele democratice și se îndreaptă spre un mandat care va acoperi, foarte probabil, perioada 2000-2024. În fond, acesta e produsul final al epocii post-comuniste ruse. O autocrație investită popular și un autocrat care manevrează abil, fixîndu-se la putere, în ciuda aparentelor întreruperi, între anii 2000 și 2024.

Primele două mandate ale lui Putin au fost legale dar pînă și această realitate aparentă e dubioasă. Într-adevăr, dreptul de a cumula două mandate e legal dar pregătirea victoriilor lui Putin a fost, și în 2000 și în 2004, o enormă operație de traumatizare națională. Războaiele cu Cecenia și diversiunile violente au prefațat alegerile și l-au transformat pe Putin în salvator al unei națiuni aflate sub atac. Operațiile de propagandă și diversiune au fost dublate de o o ambuscadă legală care a dus la modificarea Constituției. Putin și-a construit, astfel, justificarea legală pentru o a doua Președinție de două mandate a cîte șase ani. Constituția a fost folosită împotriva Constituției. Putin s-a alăturat, astfel, marilor trișori care fac din utialjul tehnic al democrației un șperaclu anti-democratic. Lista e ilustră: Chavez, Mugabe, Iliescu și, mai nou, Abdoulaye Wade - Președintele senegalez care tocmai și-a confecționat, la 86 de ani, un al treilea mandat. Dar problema nu e atît compania în care s-a plasat Putin, cît impasul istoric în care se află atît Rusia cît și percepția occidentală a Rusiei.