Închiderea democrației ruse nu e o simplă operație de trucaj electoral. Victoriile manipulative ale lui Putin au loc într-o țară enormă care ratează continuu dezvoltarea, o țară în care asasinatul politic e, dacă nu frecvent, atunci bine măsurat iar cenzura indirectă e la fel de eficientă ca vechea interdicție comunistă. Cu alte cuvinte, Putin a organizat un sistem de stat compact, cu efecte publice decisive.
Reușita lui Putin pune o problemă fundamentală și cei ce se consolează prevestind slăbirea sau prăbușirea regimului Putin II ar face mai bine să se ocupe de faptele pe care le au sub ochi. Chiar dacă regimul Putin își va rata obiectivele și - să zicem - va fi înlocuit înainte de 2024, asta nu va înseamnă că problema e rezolvată. Rusia a ratat toate șansele de democratizare pînă acum și pare pregătită să le rateze și de acum înainte.
Aparenta creștere a opoziției publice e reală dar numai în limitele cu adevărat reale pe care corespondenții de presă sînt foarte pregătiți să le ignore. Cîteva mii sau zeci de mii de protestatari fac reportaje tv spectaculoase dar nu pot face o opoziție internă hotărîtoare și, cu atît mai puțin, o revoluție. Marele defect al discuțiilor celebrative pe marginea opoziției civice ruse e confuzia repetată între clasa de mijloc și intelectualitate (intelighenția sau, mai larg, grupurile profesionale cu educație superioară). Astfel, demonstrațiile și protestele urbane de la Moscova și Sankt Petersburg au fost sistematic prezentate drept dovadă a ascensiunii și revoltei noii clase de mijloc ruse.
Demonstranții sînt în mod evident studenți și adulți cu profesii liberale. Asta îi așază într-o categorie care dă, de regulă, o parte însemnată a societății critice, peste tot în lume. Clasa de mijloc e cu totul altceva. Ea nu se definește numai în funcție de accesul la educația superioară și nu e neapărat bine articulată intelectual. Odată cu succesul clasei de mijloc vine și rafinamentul dar asta nu înseamnă că, la origni, clasa de mijloc nu poate fi rău educată sau amatoare de kitsch. În definiția ei propriu zisă, clasa de mijloc e, mai întîi, o realitate economică.
Numele real al acestui grup e burghezie și desemnează acel grup activ care are succes economic și forțează transformarea lui într-o realitate politică, adică într-o societate care permite competiția egală și protejază creativitatea. Așa ceva nu există în Rusia, decît ca unul din travestiurile care mimează, instituție cu instituție, sistemul democratic. Puterea economică a fost pierdută exact acum 20 de ani de aspiranții îndreptățiți și confiscată, tot acum 20 de ani, de protejații vechiului regim politic din care s-a recrutat oligarhia. Prin urmare, potestatarii anti-Putin sînt oameni de conștiință dar nu pot fi și o forță socială îndeajuns de puternică pentru a forța un aranjament echitabil în societate. Altfel spus, Rusia, ca și alte state est-europene, e în situația schizoidă a societății care joacă farsa democrației pentru a-și perpetua tradiția nedemocratică.
În acest punct, apare problema comentatorilor occidentali care au aplicat și aplică, încă, teoria democrației universale. Imediat după 1989, cînd regimurile comuniste s-au retras, impresia triumfului democratic a devenit covîrșitoare. În Est, unde revoluțiile au îndepărtat regimurile comuniste, și în afara Europei, unde dictaturile arabe au fost înlăturate dinăuntru sau dinafară, democrația a părut singura alternativă. Pînă și marea detentă economică a Chinei a fost descifrată a preambul al evoluției politice democratice.
Acum, știm că teoria democratizării a fost grăbită și e șubredă. Cazul Rusiei preluate de regimul Putin pune în mare dificultate teoria exportului de democrație. Dilema rusă e mult mai complicată decît cazul arab care sugerează abrupt că democrația nu poate fi exportată direct. Cazul Rusiei spune ceva mult mai subtil: exportul de democrație e posibil dar poate fi folosit de regimuri care importă speculativ, adică denaturează produsul. Cu acest tip de regimuri, sîntem în situția în care cineva ia bani, adică importă un credit, pentru a construi un cartier dar îți face vilă și presară în jur cîteva gherete pentru favoriți.
În termeni largi, procedura rusă poate fi descrisă drept delapidare democratică. Însă operația e posibilă doar într-un cadru social larg și primitiv. În acest cadru, societatea e stratificată abrupt, de la bogăție la sărăcie extremă, dar nu e diferențiată în scara de valori. Toată lumea sau aproape toată lumea e, pe față sau în ascuns, adeptă a cultului autoritar, acea credință profundă care spune că îndrăzneala în fața vieții e un păcat și că rînduiala cea mai bună e dată de cineva de deasupra. Rădăcinile acestei credințe sînt străvechi, în Rusia. O discuție în jurul lor presupune argumente complexe de istorie, religie și psihologie colectivă. Important e că structura de adîncime a vieții ruse abia dacă a fost atinsă de valul democratic al ultimilor 20 de ani.