Traian Ungureanu

Noul nume al monstrului mîncător de libertate e: ACTA. Pînă la dovada contrarie, ACTA rămîe, de fapt, un acord internațional menit să reducă și să sancționeze pirateria comercială.

Partea care a declanșat scandalul de presă, politic și stradal ține de traficul pe internet. Acordul e semnat de de aproape 30 de state, între care Australia, Japonia, Statele Unite, Canada, apoi Uniunea Europeană în ansamblu, plus 22 de state membre UE separat. Cea mai mare și mai semnificativă absență e China.

Acordul a fost negociat îndelung și a trecut prin mai multe redactări care au eliminat progresiv prevederi interpretabile sau suspecte. Însă nici o garanție nu pare de ajuns. Un front larg de organizații civile, asociații reprezentînd firme de telecomunicații, persoane private și partide politice au lansat o campanie vehementă și, uneori, violentă împotriva Acordului.

Numeroasele critici aduse Acordului pot fi reduse la acuzația după care Acordul ACTA încalcă dreptul la liberă exprimare și permite supravegherea activității private pe net. Acuzațiile sînt grave argumentele sînt, însă, slabe sau inexistente. Nici una din aceste afirmații nu trece dincolo de afirmații generale. De cele mai multe ori, avertismentele sînt practic speculații care pornesc de la o prevedere a articolului pentru a o așeza în centrul unui scenariu complicat dacă nu imposibil.

Citit cu mintea acasă, ACTA nu înseamnă nici blocarea site-urilor de net, nici accesul la operații personale. Mai mult, descărcarea gratuită dar frauduloasă de filme, muzică și documente de pe net nu e atinsă în nici un fel de Acordul ACTA. Acordul țintește blocarea comerțului cu produse falsificate, neomologate sau neînregistrate fiscal, de pildă medicamente, echipament electronic și îmbrăcăminte.

Cine s-a ars cumpărînd pilule miraculoase pentru regenerarea părului sau împotriva ulcerului, adaptoare și telefoane, rochii de mireasă și pantofi oferiți la prețuri imabatabile știe despre ce e vorba. Un așa zis comerciant asiatic sau antilez oferă pe propriul site produse e cea mai bună calitate la prețuri care bat de cîteva ori prețurile de piață. Tranzația e rapidă și promisiunea de fier. Surprizele vin odată cu prețul ascuns care conține, de pildă, cheltuieli de expediție care întrec de 10 ori prețul produsului.

Cînd marfa sosește, cumpărătorul va afla cu rapid că produsele nu au legătură cu obiectul din reclamă, că sînt falsificate foarte prost sau chiar neutilizabile. Cine crede că poate reclama se înșală. Site-ul care a luat banii cumpărătorului tace. În spatele tejghelei de pe net nu e nimeni. Cumpărătorul nu are cum și cui cere socoteală. Însă, același cumpărător ar trebui să fie mulțumit, în cazul în care tranzacția nu s-a soldat, deja, cu furtul datelor de card, urmat de golirea contului bancar. Acest tip de escrocherie disimulată în net și deci intangibilă a devenit o industrie enormă. Cu ea se bate ACTA. Cum a ajuns atîta lume să se bată cu ACTA?

Diminuarea și, chiar, dispariția noțiunii istorice de succes nu presupun stingerea tutror satisfacțiilor, victoriilor și progreselor. Multe din planurile lansate, de pildă, la recentul summit euopean de la Bruxelles au șanse bune de reușită. Înviorarea economică nu e exclusă iar regruparea multor societăți prea relaxate în deceniile de după război e foarte probabilă. Însă succesul general, acea curbă ascendentă care a împins, pe toate planurile, istoria generală a modului de viață euro-american nu mai are putere pentru un nou salt. O formulă recentă e, sigur, mai scurtă și, poate, mai clară:

„We are witnessing the death of abundance and the borning of austerity, for what may be a long, long time."

Autorul acestei observații care vine la capătul unui studiu tehnic și totuși meditativ e un om de finanțe, Președintele PIMCO, cel mai mare fond de investiții din lume, un imperiu cu un deplasament care bate și ridică la cub bugetele naționale ale multor state ce se consideră bine înzestrate. După cum se vede, resemnarea filozofică vine de la un luptător mereu victorios pe piețele globale și nu de la încă unul din profeții intelectuali fără de profesie ai declinului occidental.

Ce e important în această observație nu trebuie confundat cu deprecierea bunăstării, deși limitarea înlesnirilor de viață va fi, cu siguranță, o stare de fapt. Abundența menționată în observația de mai sus nu e belșugul prim al obiectelor și bancnotelor. Dacă se poate spune așa, e vorba de o restrîngere mult mai cuprinzătoare. Abundența diminuată a viitorului și austeritatea care tocmai se naște vor însemna, înainte de toate, o limitare a opțiunilor și a căilor de ieșire din impas. Nu numai că nu orice mutare va înceta să mai fie cîștigătoare dar numărul mutărilor libere va scădea iar numărul mutărilor impuse va crește.

Moartea abundenței înseamnă închiderea acelei lumi care lăsa, pînă nu demult, societățile să trăiască oarecum automat sau la întîmplare și, în orice caz, cu indiferență la schemele de guvernare, la norocul țărilor vecine și la statisticile bugetare. Lumea în care tocmai intrăm va fi mai îngustă, deși mulți se vor grăbi să ne demonstreze că telefonia mobilă, net-ul ți tehnologia nu au timp să se oprească din galop. Așa e. Nimeni nu spune că nu vom fi liberi să ne comentăm și distribuim declinul pe rețelele sociale ale net-ului. Dimpotrivă, impasul va naște, probabil, o febrilitate anume a refugiului într-o lume virtuală în care lucrurile se desfășoară instantaneu, fără fricțiuni.

Economia va înceta, însă, să mai fie o uzină de miracole. Asta nu pentru că boom-ul asiatic va înghiți suflul pierdut al economiilor occidentale. La drept vorbind, economia chineză, de pildă, se simte excelent înainte de boala care se anunță. Încălzirea producției industriale și, mai ales, presiunile inflaționiste venite din creșterile salariale vor ajunge din urmă motorul economic și îi vor impune, peste cîțiva ani, un relenti pe care economiștii chinezi nu îndrăznesc să-l viseze, deocamdată.

Economiile reunite, și nu doar economia europeană, vor trebui să găsească un antidot la hibernare. Mai mult, economiile așa numitelor și mult alintatelor BRICS (statele emergente ale fostei lumi a treia) vor avea curînd surpriza să constate că orice creștere speculativă, adică orice impuls alimentat de exporturi primare și conjuncturi favorabile, se stinge fără avertisment.

Declinul și dispariția abundenței înseamnă, în aceste condiții, o medie istorică în care Europa va avea cel mai mult de pierdut. Dacă adăugăm la blocajul economic, declinul sistemelor de educație, lipsa de apetit demografic și incertitudinea valorilor, vom înțelege mai bine pe ce anume se vor sprijini ezitările viitorului.

Lumea va deveni prea complicată, prea exigentă și prea obositoare pentru europeni. Izolarea muzeală va fi prima tentație. În plină era a informației instantanee, viteza de gîndire, comunicare și sinteză va rămîne prizoniera tehnologiei virtuale și își va pierde corespondentul real. Îndrăzneala, pofta de risc, aventura intelectuală - oricum prizoniere al unui număr suspect de noi ortodoxii (naturiste, anti-industriale, pro-etice) - riscă să devină un capitol excentric practicat în latură personală și fără angajarea societății.
În rest, viața va continua dar o va face într-un fel lipsit de relief. Mult mai discret și fără deranj.