Toată lumea vorbește de problemele de pe flancul sudic al Uniunii Europene. Emigrația clandestină și așa zisa „criză economică greacă” domină din postura de euroregine ale angoaselor la zi. Amîndouă sînt înconjurate de un concert de formule și inițiative discutabile sau incomplete, ambele sînt tratate pe baza unui diagnostic rostit cu jumătate de gură.
Criza economică e, cumva, atribuită unei deraieri economice sau mai degrabă temperamentale „sudice”. Valul emigraționist e, în aceași manieră, explicat ca deplasare „naturală” de populație, sub presiunea factorilor economici „obiectivi”. Consecința cea mai vizibilă e lipsa de antidot. Producția de planuri și rețete forte e deja un ritual fără urmări.
Instituțiile UE și exercițiile de gîndire ale liderilor europeni produc, cel mult, rezultate parțiale. Piețele nu cred că zona euro e, în perspectivă, viabilă și pariază, în continuare, pe declinul monedei europene. Emigrația e și mai puțin deranjată de ceremonialul legislativ european și livrează ritmic mase de refugiați prin flancul sudic al Europei. Cea de-a doua mare consecință a acestui efort birocratic ineficient dar amplu e dispariția flancului estic.
Statele est-europene membre UE pierd continuu din releveanță în dinamica UE. Mascată de vacarmul de pe flancul sudic, problema estică e aproape invizibilă între prioritățile europene. Grupul de state răsăritene e, tot mai mult, prizonierul unei definiții inerte care stabilește optica de serviciu la Bruxelles: actori secundari, tolerați și negociabili. Sfera estică e, în principiu, o chestiune iritantă, purtătoare a unei istorii incomode și, tocmai de aceea, administrabilă în asociere cu Rusia sau cu proiecția intereselor rusești.
Luni 10 mai, la Bruxelles, miniștri de externe ai statelor membre au încheiat o întrunire condusă de aceași optică de mare scepticism răsăritean. Declarațiile ulterioare au schițat destul de clar ipoteza unui gest extrem de grav: UE e pregătită să acorde Rusiei statut preferențial în materie de vize. E aproape cert că, pe 30 mai, la summit-ul UE-Rusia de la Rostov, Rusia va primi așa numita foaie de parcurs (road map), primul pas în procesul de eliminare a vizelor pentru cetățenii ruși, la intrarea în UE.
Ministrul de externe polonez Radek Sikorski a reacționat sever, denunțînd planul și avertizînd asupra consecințelor. Situația are ironia ei, pentru că Sikorski nu e în nici un caz un campion al antipatiei față de Rusia și a promovat deschis, acompaniat de soția lui, Anne Applebaum, faimoasă editorialistă la Washington Post, ideea unei Rusii convertite la colaborare, mai ales după tragedia de la Smolensk. Sikorski are acum motive să își reconsidere entuziasmul. Reacția lui Sikorski nu are nevoie de prea multe lămuriri.
Ministrul polonez a văzut fără dificultate amenințarea: dacă rușii nu mai au nevoie de vize la intrarea în Europa, pașaportul rusesc devine o atracție enormă pentru cetățenii statelor est-europene din Republicile limitrofe ex-sovietice. În Moldova, Ucraina, Georgia, Belarus, Armenia și Azerbaijan, rusofonii, fie ei etnici ruși sau non-ruși, vor căuta să obțină, fără întîrziere, pașapoartele rusești care garantează libera circulație în Europa. Rusia va fixa, astfel, o populație masivă de cetățeni și neo-cetățeni ruși pe centura care înconjoară, la est, UE. Politica răsăriteană a UE va fi, practic, ruinată. Grupul celor 6 state răsăritene amintite și cuprinse în așa numitul Parteneriat Estic lansat de UE va fi retrogradat. Obținînd eliminarea vizelor înaintea celor 6 state cuprinse în Parteneriatul Estic, Rusia va devia linia de cooperare europeană pe un traseu care trece prin Moscova, își lasă acolo efectele pozitive, și se îndreaptă spre așa numiții parteneri estici lipsită de însemnătate.
E ușor de ghicit cît și cum va schimba o asemenea decizie raportul de forțe din Transnistria. E la fel de ușor de bănuit ce efect va avea decizia asupra euro-entuziasmului autorităților de la Chișinău. Perpectiva acestei decizii curioase și dezolante spune mult despre natura deciziilor UE pe flancul său estic. Căci UE e pe punctul de a comite un act care contrazice și dejoacă propria politică de vecinătate.
Abolirea vizelor pentru cetățenii ruși va anula aproape complet bazele Parteneriatului Estic, principala idee strategică UE la frontiera de est a Uniunii. Ar fi o nouă dovadă de dezinteres pentru jumătatea estică a UE. Lipsa de înțelegere pentru situația economică gravă a blocului estic e deja alaramantă. Presiunea economică masivă a supra societăților est-europene și eforturile disperate ale guvernelor estice trec abia observate la Bruxelles. Motorul german al Uniunii a dezvoltat un resentiment sistematizat împotriva statelor „chibiț” din est și frînează finanțarea sau ignoră eforturile est-europenilor, în vreme ce premiază docil și curtenitor orice pretenție a Rusiei.
Tragedia de pe flancul sudic a venit, din acest punct de vedere, la timp și e folosită ca paravan. În spatele acestui baraj, statele estice de pe ambele părți ale frontierei UE, plătesc și vor plăti pentru iritarea nesăbuită a Germaniei. Perspectiva unei reorientări pe linia Berlin-Moscova e din ce în cce mai prezentă. Germania, revoltată de postura de bun plătitor pentru neghiobiile greco-spaniole, nu mai are timp pentru micile state problemă din est și e tot mai pregătită să le subînchirieze tutelei ruse.
În secret, șocul grec și bolile euro, împing Germania spre ideea unei partituri solitare. Tentația germană cochetează cu un vest redus la relația cu Franța și un est stabilit prin coordonare cu Rusia. Statele sudului, pot rămîne agățate de asistența franco-germană. Statele estului vor fi invitate discret să se adapteze la prioritățile Rusiei. Uniunea Europeană se îndreaptă spre o geografie politică de mare dezechilibru, în care vestul și nordul sînt dense, sudul e fragic iar estul invizivil.
Criza economică e, cumva, atribuită unei deraieri economice sau mai degrabă temperamentale „sudice”. Valul emigraționist e, în aceași manieră, explicat ca deplasare „naturală” de populație, sub presiunea factorilor economici „obiectivi”. Consecința cea mai vizibilă e lipsa de antidot. Producția de planuri și rețete forte e deja un ritual fără urmări.
Instituțiile UE și exercițiile de gîndire ale liderilor europeni produc, cel mult, rezultate parțiale. Piețele nu cred că zona euro e, în perspectivă, viabilă și pariază, în continuare, pe declinul monedei europene. Emigrația e și mai puțin deranjată de ceremonialul legislativ european și livrează ritmic mase de refugiați prin flancul sudic al Europei. Cea de-a doua mare consecință a acestui efort birocratic ineficient dar amplu e dispariția flancului estic.
Statele est-europene membre UE pierd continuu din releveanță în dinamica UE. Mascată de vacarmul de pe flancul sudic, problema estică e aproape invizibilă între prioritățile europene. Grupul de state răsăritene e, tot mai mult, prizonierul unei definiții inerte care stabilește optica de serviciu la Bruxelles: actori secundari, tolerați și negociabili. Sfera estică e, în principiu, o chestiune iritantă, purtătoare a unei istorii incomode și, tocmai de aceea, administrabilă în asociere cu Rusia sau cu proiecția intereselor rusești.
Luni 10 mai, la Bruxelles, miniștri de externe ai statelor membre au încheiat o întrunire condusă de aceași optică de mare scepticism răsăritean. Declarațiile ulterioare au schițat destul de clar ipoteza unui gest extrem de grav: UE e pregătită să acorde Rusiei statut preferențial în materie de vize. E aproape cert că, pe 30 mai, la summit-ul UE-Rusia de la Rostov, Rusia va primi așa numita foaie de parcurs (road map), primul pas în procesul de eliminare a vizelor pentru cetățenii ruși, la intrarea în UE.
Ministrul de externe polonez Radek Sikorski a reacționat sever, denunțînd planul și avertizînd asupra consecințelor. Situația are ironia ei, pentru că Sikorski nu e în nici un caz un campion al antipatiei față de Rusia și a promovat deschis, acompaniat de soția lui, Anne Applebaum, faimoasă editorialistă la Washington Post, ideea unei Rusii convertite la colaborare, mai ales după tragedia de la Smolensk. Sikorski are acum motive să își reconsidere entuziasmul. Reacția lui Sikorski nu are nevoie de prea multe lămuriri.
Ministrul polonez a văzut fără dificultate amenințarea: dacă rușii nu mai au nevoie de vize la intrarea în Europa, pașaportul rusesc devine o atracție enormă pentru cetățenii statelor est-europene din Republicile limitrofe ex-sovietice. În Moldova, Ucraina, Georgia, Belarus, Armenia și Azerbaijan, rusofonii, fie ei etnici ruși sau non-ruși, vor căuta să obțină, fără întîrziere, pașapoartele rusești care garantează libera circulație în Europa. Rusia va fixa, astfel, o populație masivă de cetățeni și neo-cetățeni ruși pe centura care înconjoară, la est, UE. Politica răsăriteană a UE va fi, practic, ruinată. Grupul celor 6 state răsăritene amintite și cuprinse în așa numitul Parteneriat Estic lansat de UE va fi retrogradat. Obținînd eliminarea vizelor înaintea celor 6 state cuprinse în Parteneriatul Estic, Rusia va devia linia de cooperare europeană pe un traseu care trece prin Moscova, își lasă acolo efectele pozitive, și se îndreaptă spre așa numiții parteneri estici lipsită de însemnătate.
E ușor de ghicit cît și cum va schimba o asemenea decizie raportul de forțe din Transnistria. E la fel de ușor de bănuit ce efect va avea decizia asupra euro-entuziasmului autorităților de la Chișinău. Perpectiva acestei decizii curioase și dezolante spune mult despre natura deciziilor UE pe flancul său estic. Căci UE e pe punctul de a comite un act care contrazice și dejoacă propria politică de vecinătate.
Abolirea vizelor pentru cetățenii ruși va anula aproape complet bazele Parteneriatului Estic, principala idee strategică UE la frontiera de est a Uniunii. Ar fi o nouă dovadă de dezinteres pentru jumătatea estică a UE. Lipsa de înțelegere pentru situația economică gravă a blocului estic e deja alaramantă. Presiunea economică masivă a supra societăților est-europene și eforturile disperate ale guvernelor estice trec abia observate la Bruxelles. Motorul german al Uniunii a dezvoltat un resentiment sistematizat împotriva statelor „chibiț” din est și frînează finanțarea sau ignoră eforturile est-europenilor, în vreme ce premiază docil și curtenitor orice pretenție a Rusiei.
Tragedia de pe flancul sudic a venit, din acest punct de vedere, la timp și e folosită ca paravan. În spatele acestui baraj, statele estice de pe ambele părți ale frontierei UE, plătesc și vor plăti pentru iritarea nesăbuită a Germaniei. Perspectiva unei reorientări pe linia Berlin-Moscova e din ce în cce mai prezentă. Germania, revoltată de postura de bun plătitor pentru neghiobiile greco-spaniole, nu mai are timp pentru micile state problemă din est și e tot mai pregătită să le subînchirieze tutelei ruse.
În secret, șocul grec și bolile euro, împing Germania spre ideea unei partituri solitare. Tentația germană cochetează cu un vest redus la relația cu Franța și un est stabilit prin coordonare cu Rusia. Statele sudului, pot rămîne agățate de asistența franco-germană. Statele estului vor fi invitate discret să se adapteze la prioritățile Rusiei. Uniunea Europeană se îndreaptă spre o geografie politică de mare dezechilibru, în care vestul și nordul sînt dense, sudul e fragic iar estul invizivil.