Traian Ungureanu

Alegerile din Statele Unite au redus drastic aura preşedintelui Barack Obama. Criza e, în continuare, la putere în economia americană. Intervenţia colosală a statului a pariat pe redresare şi a produs, în cele din urmă, o ameliorare modestă, practic insesizabilă. Distanţa între făgăduinţa aproape mistică a Preşedintelui Obama şi realitatea curentă e atît de mare încît americanii au rămas singuri cu obamismul şi se grăbesc, acum, să îl renege. Pînă la un punct, evoluţia consemantă de alegeri e logică şi repetă un scenariu clasic: administraţia promite, alegătorii îşi arată sprijinul, administraţia ratează, alegătorii îşi retrag sprijinul. Aşa arată, în genere, schema electorală a oricărui eşec de guvernare. Numai că, în cazul America 2010, scenariul e diferit şi divergent, în două privinţe.

Mai întîi nu e deloc sigur că o altă reţetă ar fi reuşit. Soluţiile preşedintelui Obama au caracterul unui pachet intervenţionist de-a dreptul socialist (fonduri de sprijin „cu dedicaţie” pentru industria auto şi bancară, emisie monetară pentru stimularea vitezei economice). Nu e greu de văzut sau de înţeles că tratamentul prescris de Preşedinte e greşit. E, însă, la fel de limpede că nimeni nu ştie care e calea de urmat. Altfel spus, iniţiativele Obama sînt o eroare costisitoare dar asta nu înseamnă că opusul lor va aduce izbăvirea.

Economia şi societatea americană nu trec printr-o criză temporară sau locală. Defecţiunea e globală şi nu poate fi tratată cu mijloacele economice prevăzute de manuale, fie ele de dreapta sau de stînga. Problema pe care preşedintele Obama a încercat să o vindece cu un torent financiar fără precedent e complicată de factori istorici, politici şi strategici în continuă multiplicare. Monedele principale sînt subapreciate.

Toată lumea încearcă, de fapt, să exporte şomaj, aruncînd peste bord greutatea propriei monede. China trece de la politica de cooperare la o politcă de iniţiativă ostilă Japoniei în Pacific, pe baza fabuloasei sale détente economice. Rusia cochezeată, mult mai puţin îndreptăţit, cu rolul de arbitru al marului joc de influenţă, Uniunea Europeană nu se poate redefini bugetar în limitele disciplinate ale modelului german.

În aceste condiţii, criza economică americană nu mai e o maladie tratabilă cu mijloace clasice şi destui comentatori se întreabă dacă maladia americană e în vreun fel tratabilă. Aşadar eşecul preşedintelui Obama e meritat dar, în acelaşi timp, nerelevant. Noua structură politică dată de alegeri va reinstaura echlibrul politic: Preşedintele va trebui să conlucreze şi să sufere, în faţa unul Congres ostil în proporţie de cel puţin 50%. Însă cenzura aplicată obamismului nu va face decît să limiteze excesele şi să reducă deruta instalate de o politică economică care a irosit enorm în numele ideologiei (etatismul generos şi umanitar). Ieşirea din criză nu e încă vizibilă şi, în orice caz, nu e totuna cu saltul, la fel de ideologic, spre politica inversă. Mult mai mult decît economia rămîne de rezolvat, înainte ca situaţia să revină la normal (unde normal nu e deloc acelaşi lucru cu situaţia de dinaintea crizei). În acest punct, apare a doua mare deosebire faţă de scenariile politice clasice în caz de criză: ofensiva populară anti-sistem.

Tot săptămîna trecută, în sesiunea plenară de la Strasburg, Parlamentul European a fost amuțit de votul unui grup masiv dominat de socialști. Tăcerea dorită și impusă de socialiști privește Ucraina și e menită să asigure spatele campaniei murdare lansată de guvernul Partidului Regiunilor (foștii comuniști).

Partidul Regiunilor pregătește alegerile locale din 31 octombrie așa cum numai bunii comuniști știu să o facă: Serviciul Secret Ucrainian intimidează alegătorii pregătiți să voteze opoziția, autoritățile electorale asigură confuzia tehnică admițînd liste fantomă sau respingînd listele adevăratelor partide de opoziție, jurnaliștii prea îndrăzneți află că e bine să-și țină gura sau dispar dacă au deschis gura, un miliardar e numit șef al Serviciului Secret, deține un imperiu media și, pentru încă mai multă corectitudine, e numit membru al Consiliului Superior al Magistraturii care numește, la rîndul lui, judecătorii. Adevărul e că, în sfîrșit, comuniștii Președintelui Yanucovich se simt bine. Lucrurile mearg iarăși, ca pe vremuri. Alegerile nu mai sînt o problemă. Justiția e ascultătoare. Televiziunea e la ordin. Însă comuniștii ucrainieni s-ar simți și mai bine, în toate regiunile, dacă ar fi lăsați să lucreze în liniște. Aici au intervenit prietenii lor socialiști din Parlamentul European.

Frăgezirea pre-electorală care pregătește votul din 31 octombrie vorbește clar. După numai 7 luni de administrație Yanukovich, Ucraina e un stat recuperat de comuniștii capitalizați ai oligarhiei. În același timp, discursul oficial ucrainian continuă să intoneze toate paragrafele și subparagrafele obligatorii în materie de „aspirație europeană” și „spirit politic democratic”. Parlamentul European, o instituție care știe, totuși, cîte ceva despre democrație și Europa, a găsit cu cale să spună, la rîndul lui, ce crede despre democrația lui Yanukovici. Calea normală de lucru în asemenea situații e Rezoluția, un document elaborat și votat, prin care Parlamentul își face cunoscută opinia despre un eveniment sau o tendință.

Textul Rezoluției inițiată în cazul Ucrainei rezumă situațiile și faptele care pun în pericol normele democratice și cere autorităților ucrainiene să își revizuiască atitudinea, în cazul în care mai doresc apropierea de valorile și programele de asistență ale Uniunii Europene. Atît și nimic mai mult.

În ziua votului, o suită de intervenții mai mult sau mai puțin nerușinate ale europarlamentarilor socialiști au declarat Rezoluția drept inoportună sau, chiar, amestec în afacerile interne ale Ucrainei. Ideea de bază a socialiștilor a accentuat lipsa de sens a unei Rezoluții adoptate imediat înaintea alegerilor. Ea ar crea greutăți unei administrații angajate serios în organizarea alegerilor. Cu alte cuvinte, administrația ucrainiană e foarte ocupată cu furtul și nu trebuie deranjată. Logica socialistă atinge, apoi, apogeul, solicitînd amînarea Rezoluției. Normal: locul rezoluției despre alegerile din Ucraina e după alegerile din Ucraina. În traducere: furtul nu trebuie prevenit ci doar comentat.

Vorbele au fost urmate de fapte. Soicaliștii, aliați cu bunii lor prieteni liberali, plus comnuniștii, ecologiștii și cîțiva conservatori derutați, au votat împotriva Rezoluției și au obținut, astfel, amînarea. Regimul Yanukovich își poate vedea liniștit de treabă. Alegerile se vor solda cu rezultatul dorit iar Parlaemntul European va avea libertatea să se exprime post-factum.

Secretul bunelor servicii socialiste e un acord de cooperare semnat pe 14 octombrie de Grupul Socialist din Parlamentul European și de Partidul Ucrainian al Regiunilor. Primele roade ale acordului sînt, acum, vizibile. Rezoluția Parlamentului European a fost blocată pînă după alegerile pe care Yanukovich trebuie să le aranjeze fără complicații și sesizări. Socialiștii europeni sînt, evident, liberi să facă orice joc doresc, inclusiv să nenorocească societatea ucrainiană, livrînd-o lui Yanukovich și protectorilor săi ruși. Însă, în acest caz, pretențiile democratice ale socialișilor europeni trebuie însoțite clar de un anunț care să le specifice limitele. Isprava premergătoare alegerilor din Ucraina îi găsește pe socialiștii europeni acolo de unde n-au plecat niciodată: în brațele comunismului și ale marelui părinte rus.