Traian Ungureanu

Într-adevăr, nu există, nici măcar în Republica Moldova, alegeri cîștigate de forțele binelui ci numai alegători convinși că votează forțele binelui. Iar convingerile alegătorilor nu au timp și chef să facă doctorate. Alegătorii știu, în principiu, că politica e un lucru complicat, că guvernele, parlamentele și partidele trebuie să țină cont de probleme care nu se văd sau apar doar pe hărți sau în acorduri. Însă deciziile alegătorilor urmează o logică mult mai simplă. Majoritățile care dau verdictul au în față viața din ziua votului și temerile sau speranțele din ziua de după vot. Teoriile sau argumentele prea complicate nu reușesc să se țină după alegători, pînă la cabina de vot.

Înainte de alegerile de duminică, Moldova e într-o situație un pic ingrată. Lucrurile care nu se văd acum, abstracțiile și complicațiile inaccesibile contează enorm. Alegătorii vor vota, însă, așa cum o fac de regulă, ținînd cont de faptele vieții lor și căutînd faptele care ar putea clădi, în viitor, o viață mai sigură. Cu alte cuvinte, discuția despre Europa e tot ce poate fi mai important pentru Moldova dar riscă, în același timp, să treacă neobservată sau să decidă prea puține voturi. A cui e vina?

Adevărul e mult mai răspîndit și mai nemoldovenesc decît s-ar părea. În genere, avantajele apropierii de Europa sînt greu de explicat, oriunde, nu numnai într-o țară chinuită de nesiguranță și jupuită de un comunism care a plecat doar spre a se așeza mai bine. Avantajele apropierii de Europa sînt, în cazul Moldovei, o chestiune cum nu se poate mai concretă: bani, asistență, relansări, buget, infrastructură, industrii locale (vinul e cel mai recent exemplu). Toate rămîn în paragină fără fonduri europene și ies din paragină cu fonduri europene. Adevărat, rezultatele nu sînt imediate. E nevoie de timp, de cel puțin cîțiva ani, pentru ca apropierea de Europa să aducă Moldovei drumuri, să îi ia inflația sau să modernizeze căile ferate, în timp ce micșorează șomajul. Tocmai această ciudățenie europeană, care spune că răbdarea și voința vin la început iar banii după, trebuie explicată și așezată între convingerile cu care alegătorii pleacă la urne.

E greu, cu atît mai greu cu cît comuniștii se bazează pe înșelătoria miracolului imediat: nu trebuie să faceți nimic, trebuie doar să ne votați și, la ieșirea din secția de vot, vă așteaptă pensii mai mari. Iar în spatele pensiilor, inflația care va avea grijă să n-aveți ce cumpăra cu pensiile mărite. Asta comuniștii n-o mai spun dar adevărul e unul și același, orice ar spune sau n-ar spune comuniștii: Moldova poate deveni o țară logică, normală și corectă cu oamenii ei, numai dacă se lasă condusă spre Europa. E cît se poate de practic dar acest adevăr practic trece prin complicații, acte, acorduri și înțelegeri cu Europa pe care nimeni nu le poate băga cu forța în capul unui alergător. E complicat?

Sigur că e. Dar e și vital. Alegătorii au tot viitorul pe mînă. Unii au obosit și nu îl mai pot vedea. Alții nu mai au timp și se gîndesc doar la următaorele cîteva luni sau se mulțumesc să păstreze ce nu li s-a luat încă. Dar cineva trebuie să creadă că mai e timp și că nimic nu e hotărît pentru vremurile ce vin. Dacă vor fi destui și dacă va avea cine să le explice că Europa e un maldăr de hîrtii foarte utile, atunci va fi bine.

Toată lumea știe ce se va întîmpla, mai departe, în cazurile Magnitsky și Kashin: nimic. Avocatul Sergei Magnisky a fost arestat și a murit, la 37 de ani, după mai puțin de 12 luni de detenție, în urma unei „intoxicații”. La un an de la decesul lui Magnitsky, datele care trimit spre complicitatea criminală a autorităților ruse s-au înmulțit ( așa cum se poate citi și, mai ales, vedea în programul excelentului corespondent BBC la Moscova, Tim Whewell). Magnitsky a fost avertizat, arestat și înlăturat, după ce depistase o filieră care pornea din subsolul mafiei moscovite și ducea spre vîrful Kremlinului, într-o afacere de aproape 250 de milioane de dolari.



Oleg Kashin, redactor la Kommersant, și-a dovedit incomoditatea scormonind la etaje indiscutabil mai joase și, poate, din acest motiv, a fost tratat cu maximum de îngăduință: o bătaie soră cu moartea sovietică și, mai departe, o comă garantată.

Evident, Președintele Medvedev s-a declarat personal indignat și a cerut o anchetă exepmplară. Exact așa ar fi făcut și Președintele Putin. Vor urma, după modelul Politkovskaia, anchete îndelungate, poate chiar procese grotești cu martori fabricați dar cel mai de crezut e că toul se va stinge după un timp (1-2 ani). Singura certitudine va rămîne cimitirul tot mai primitor, prevăzut de autoritățile ruse în folosul exclusiv al jurnaliștilor și al altor personaje inependente.

Farsa mortuară pe care Rusia o menține în scenă de atîția ani ascunde sau, mai bine zis, ilustrează două adevăruri tragice. Mai întîi, numitul stat democratic rus e o mașină de control absolut, abia ascunsă în spatele simulacrului liberal. Fosta ierarhie sovietică a fost remaniată, a trecut la regimul de partid al acțiunii directe și își elimină violent contestatarii sau investigatorii civili care continuă să se comporte cu insistența și naivitatea omului liber.

În al doilea rînd, numitul stat democratic rus are imunitate totală. Nu intern, unde dominația e completă și înlătură orice posibilitate de recurs, ci extern. Rusia își permite orice, pentru că știe că-și poate permite orice. Și știe asta, după ce a notat, în mod repetat, lipsa de reacție sau reacția formală a guvernelor occidentale.

Moldova are ceva de învățat de aici, deși e greu de crezut că lecția nu e demult cunoscută. Morala îi privește în primul rînd pe jurnaliști. O guvernare comunistă nu se va sfii să îi înlăture (nu neapărat fizic) pe incomozi. Dacă mulți jurnaliști și-au făcut socoteala că obediența le garantează supraviețuirea și un post onorabil plătit, atunci tot ei trebuie să afle că jocul e limitat: obedienții sînt utili dar reciclabili. Cine nu tace e, la momentul potrivit, înlăturat. Cine tace e, tot la momentul potrivit, înlocuit. Nimeni nu e de neînlocuit într-un regim care a venit pe lume după ce i-a înlocuit pe eternii comuniștii. Adică a reușit să se înlocuiască pe sine însuși.