Despre necesitatea unei instituții de învățământ superior agricol în Basarabia agrară, revenită în 1918 la trunchiul matern al României, se vorbea de mai demult. Vechiul regim țarist încercase în 1914 deschiderea unei instituții de studii agricole la Chișinău, însă fără succes.
Locuitoare a satului Popovca, raionul Căușeni, Ana Osipova lucra împreună cu soțul său în brigada de viticultori din sovhozul „Leontievo”. Mamă a patru copii, în decembrie 1962, la vârsta de 41 de ani, ea a născut cvadrupleți.
Fotbal între Prut și Nistru a început să se joace cu mult înainte de anexarea sovietică din 1940. Până atunci, diverse echipe basarabene au jucat în campionatul național al României, iar după cel de-al Doilea Război Mondial – în campionatul URSS.
Lăutarii de altă dată erau mult îndrăgiți și de păturile culte, și de oamenii din popor. Printre aceștia Costache Parno, lăutarul de prin părțile Bălțiului, era un nume vestit în întreaga Basarabie.
Până ca celebrul violonist american Yehudi Menuhin să concerteze la Chișinău, alți doi mari virtuoși ai viorii, David Oistrah și Leonid Kogan, au cules ovațiile publicului meloman local.
Pe timpuri, despre vreun flăcău care bătea piciorul la joc de parcă avea jăratec sub talpă se spunea că s-a născut jucând.
Din 3 martie 1953, în presa sovietică încep să fie date publicității o serie de buletine medicale despre starea sănătății lui I.V. Stalin.
Pierderea stilului arhitectonic local și a tradițiilor populare sau renunțarea la portul național sub impactul industrializării și urbanizării nu e de azi și nici de ieri.
Articolul lui Ion Vasilenco despre Constantin Stere, publicat în „Cultura Moldovei”, din 17 ianuarie 1963, a fost calificat de secretarul CC al PCM pentru ideologie, D. S. Cornovan, ca „greșit”, din punct de vedere ideologic.
Publicația Ministerului Culturii și Ministerului Învățământului Public din RSS Moldovenească, „Cultura Moldovei”, găzduia la 17 ianuarie 1963 un eseu cu titlul „Constantin Stere”.
Ion Druță a fost printre primii scriitori din URSS, care au scris despre debutul lui Soljenițîn în literatură. Eseul său „Despre curajul și demnitatea omului” a apărut la rubrica „Bibliografie” în numărul din ianuarie 1963 al revistei „Drujba narodov”.
Încarcă mai mult
Un episod nou în fiecare vineri
Săptămânal, în zi de joi
Un episod nou în fiecare luni
Odată la două săptămâni, marțea
De patru ori pe săptămână: luni, marți, miercuri și joi